Arhiva de stiri pentru tagul Visegrad

PSD nu este un partid oarecare. El s-a născut din cenușa Partidului Comunist. A partidului-stat. Iar din decembrie 1989 până în prezent, a trecut prin transformări și ajustări succesive. A rămas cel mai mare partid din România. Și este cel mai mare partid socialist din Europa. Sunt semne însă că i-a sunat ceasul. Semne pe care trebuie să le luăm în serios. Fie și numai dintr-o singură perspectivă. Cea a interesului național.

Așa văd eu România. Într-un moment de maximă tensiune la nivel mondial, Bucureștiul e total paralizat. În timp ce echilibrul de putere al lumii se schimbă cu repeziciune. Și ne aflăm în mod dramatic chiar într-un ochi al ciclonului.

Gluma se îngroașă. Petro Poroșenko, alertat de agresiunea militară rusă din strâmtoarea Kerci, dar și de duplicitatea statelor NATO, care doar vorbesc, dar nu acționează, a decretat, pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice, legea marțială. Aceasta îi dă puteri sporite și echivalează cu declararea stării de război. La rândul său, Putin, încurajat de răspunsurile anemice ale Occidentului, face și nici măcar nu mai tace. Există însă nuanțe semnificative în ceea ce privește tipurile de reacție ale diverselor state.

S-au mai întâlnit o dată. Președintele Klaus Iohannis cu premierul căruia i-a cerut demisia de două ori. Pentru... consultări. Legate de politica externă. Primul-ministru fiind gardat de viceprim-ministrul Ana Birchall și de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu. S-au despărțit în starea în care s-au întâlnit. Fiecare parte a rămas pe poziții. Ceea ce înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, unul va ceda. Cine va ceda?

Derută mare la Cotroceni. Și reacții aberante ale președintelui. Atât de aberante încât mă întreb în ce scop cheltuim de la buget atât de mulți bani, pentru a plăti cel mai mare aparat de consilieri pe care l-a avut vreodată un președinte al României. Klaus Iohannis fie primește de la aceștia sfaturi bune, pe care nu le ascultă, fie primește sfaturi rele. În ambele scenarii, Guvernul ar face bine să se gândească dacă mai are rost sau nu să plătească în viitor acest aparat birocratic.

Grupul Vișegrad, V4, a împlinit 27 de ani la 15 februarie 2018. Niciodată influența lui nu a fost atât de importantă. Contaminează astăzi întreaga regiune estică, centrală și balcanică europeană. Creat de Polonia, Ungaria și Cehoslovacia scindată în 1993 în Rep. Cehia și Slovacia, după ieșirea din comunism au hotărât să reînvie o alianță veche de 700 ani și apoi să pășească cu acte în regulă în lumea occidentală, în Uniunea Europeană și NATO.

Astăzi se joacă la Uniunea Europeană o finală de etapă. România a fost reclamată de către români că încalcă normele statului de drept prin noile legi ale Justiției. Și urmează să fie crucificată. În vorbe sau chiar prin proceduri concrete. Iar promotorii schimbărilor legislative au fost din nou incapabili să prevină ofensiva antiromânească și la fel de incapabili să treacă la contraofensivă.

Nici măcar nu este obligatoriu să cunoști istoria Europei din ultimele secole. Nici măcar istoria secolului trecut nu este indispensabilă. E suficient să observi cu atenție ce se petrece în prezent. Și să te întrebi de ce permanent și sub diverse pretexte Estul este pus la colț de către Vest. În ce scop? Ce urmărește Vestul? De ce pentru vestul Europei emanciparea estului Europei reprezintă un coșmar?

În mod artificial, Legile Justiției au ajuns să fie singurul teren de luptă politică în plan intern. Între președinte și majoritatea parlamentară. Între opoziție și putere. Între multinaționale și PSD. Iar în plan extern acest front a fost transferat pentru început la Bruxelles. Urmează să primim și o nouă reacție de la Washington. Se joacă pe Legile Justiției din România excesiv politic în plan intern și excesiv geopolitic în plan extern.

Faimosul Grup de la Visegrad, practic statele care au intat în primul val atât în NATO cât și în Uniunea Europeană, se dilată și se contractă în mod straniu. V4 înseamnă Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia. Li s-au adăugat, relativ de curând, România, Croația, Bulgaria și Slovenia. Dar noua solidaritate este întrucâtva sub semnul întrebării. Ce urmăresc statele de la Visegrad în cele două formule? Ce șanse au ele de a-și impune din ce în ce mai energic interesele în fața nucleului dur al Uniunii Europene? Unde este interesul României?

La toate facultățile de științe juridice și la toate cursurile de diplomație, fără excepție, a fost susținut principiul conform căruia politica externă este o prelungire a politicii interne. Astăzi, o parte cel puțin din această axiomă nu mai stă în picioare. Generații întregi am învățat că suveranitatea unui stat, a oricărui stat, este sacrosantă. Nici acest principiu fundamental nu mai este adevărat în întregime. Și dacă pilonii care susțin întregul eșafodaj al gândirii moderne încep să se clatine sau chiar dispar, atunci tot ceea ce știm trebuie reevaluat. Și analizat dintr-o cu totul și cu totul altă perspectivă. Prin urmare, mai este România un stat suveran? Mai este politica noastră externă o expresie a politicii interne? Da sau nu?

Primim din ce în ce mai multe informații și mai consistente în sensul că România a început să își joace în stil mare interesele geopolitice. Mai precis, Guvernul României. Acesta întreprinde demersuri insistente alături de statele de la Visegrad, cărora li s-au adăugat și alte țări din fostul bloc comunist, în sensul de a se detașa ca un grup distinct și ca un centru distinct de putere de nucleul dur al Uniunii Europene, dominat de Germania. Pentru a nu rămâne politica noastră extrenă în șpagat, ar fi necesar ca și președintele Klaus Iohannis să meargă în aceeași direcție.

PSD joacă tare în Parlament. Asumându-și riscuri maxime. Baletul cu UDMR îi poate fi de folos. Dar poate deveni și exploziv. Pentru că el se desfășoară fix pe coarda națională. Și într-o perioadă din ce în ce mai sensibilă. UDMR cere tot mai mult, chiar în timp ce se apropie Centenarul Marii Uniri. Ce urmărește PSD? Ce poate obține UDMR? Care sunt riscurile?

Ventrilocul Germaniei din fruntea Comisiei Europene, dl. Jean Claude Junker, a lansat un fel de “New Deal” al UE menit sa opreasca declinul acesteia. Ideea centrala nu este, asa cum ne-am fi asteptat, adancirea integrarii europene, ci amplificarea dezintegrarii; iar aceasta nu in directia reabilitarii statelor nationale, ci a fortificarii natiunilor imperiale (in principal Germania si Franta).

Marele joc psihologic a inceput. Nu este, inca, foarte clar cine este politistul bun. Dar il avem pe politistul rau. El este Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene. Care bate serios cu pumnul in masa. Somand si amenintand statele Uniunii Europene sa primeasca degraba o suta saizeci de mii de refugiati. Si amenintandu-le cu represalii. Nu sunt sigur, dar politistul bun, in acest sandwich, transformat in menghina pentru statele mai putin importante din Europa, s-ar putea sa fie cancelarul Germaniei, doamna Angela Merkel. Ca sa vezi!