Arhiva de stiri pentru tagul securitate

Votul de luni, din parlament, pentru învestirea guvernului PNL conturează. în opinia nostră, o ipoteză dureroasă, anume că în România nu mai există un control democratic al scenei politice, pentru că partidele însele nu dețin controlul propriilor oameni. Nici chiar atunci cînd se recurge la amenințări drastice. Ceea ce nu înseamnă decît că, indiferent cît de mare ar fi teama de sancțiunea partidului, există lucruri de care politicieni se tem și mai mult. Cum s-ar spune în popor, de băieții din păduri.

În plin scandal amorsat de Gabriel Liiceanu în interiorul Grupului pentru Dialog Social, Andrei Pleșu publică azi un editorial în măsură să încrețească unele sprîncene, vizavi de un alt mare scandal la GDS, care l-a avut pe el însuși drept protagonist, ca și pe același Liiceanu.

Potrivit articolului 10 din Statutul PMP, partidul nu acceptă drept membri persoane cărora li s-a stabilit calitatea de colaborator al Securității. Au trecut 24 de ore de la sentința împotriva europarlamentarului Traian Băsescu și nu doar că nu se pune problema sancționării lui Băsescu, dar există deja o reacție virulentă a conducerii împotriva Justiției.

Aproape trei decenii au trebuit să treacă pentru ca lui Traian Băsescu se i se recunoască calitatea de colaborator /informator al Securității. De cinci ori au trudit „colegii”, în frunte cu Dinescu, Patapievici și alt câțiva corifei ai societății civile, lingând dosare și negăsind nimic din care să reiasă că Traian Băsescu fusese ceea ce nimeni nu se îndoia: omul Securității. Chiar el le-a dat asigurări cercetătorilor că nu vor găsi nicio hârtie pe care să se afle semnătura sa în josul clasicei delațiuni (știa de ce). Și așa și fost. Într-o a șasea rundă, dintr-un suspect nou lot de dosare livrate de același SRI care declarase încheiat transferul integral către CNSAS al depozitului de documente secrete, la îndemnul și cu sprijinul nemijlocit al celui care era pe atunci președinte, au fost depistate două note semnate „Petrov”. Nu Băsescu. Un „Petrov” despre care chiar împricinatul a recunoscut că era pseudonimul pe care i-l atribuiseră băieții de la C.I., structură despre care el, naivul, habar nu avea că făcea parte din Securitate. A aflat acest amănunt abia după Revoluție, când și-a încheiat colaborarea și nu a mai considerat necesar să își complice existența cu astfel de amănunte.

Se confirmă – a câta oară ? – că făcătura CNSAS a fost una odioasă. O unitate a fostei şi actualei Securităţi care i-a folosit numai ei, Securităţii, vechi şi noi, aceeaşi. Mizeriile acumulate aproape 50 de ani în arhivele ei, compuse în cea mai mare parte de agramaţi, de arivişti şi infractori transformaţi în miliţieni-securişti, au fost reciclate tot în beneficiul membrilor instituţiei, al membrilor mafiei. Acum, în ventilatorul cu rahat a ajuns chiar un şef, oricum temporar, al lor, al securiştilor, Traian Băsescu, nume de cod Petrov. Câte ţidule de necolaborare a primit de la perversul CNSAS Băsescu Traian ? Parcă vreo şase.

Traian Băsescu a fost președintele României timp de zece ani. Un cadru de nădejde al serviciilor secrete. Spion cu acte în regulă. După expirarea celui de-al doilea mandat, pe linia de succesiune s-au bătut Klaus Iohannis cu Victor Ponta. Despre primul, nu știm prea multe detalii legate de apartenența sa personală la vreun serviciu secret român sau străin. Dar despre cel de-al doilea știm. Victor Ponta a fost și este, cu arme și bagaje, un exponent a serviciilor secrete. Un spion. Iar astăzi, în cursa prezidențială, în mod direct sau în mod indirect, bătălia se duce tot între spioni. Rând pe rând, civilii sunt dați la o parte. În decembrie 1989, istoria recentă a României a început cu un spion la vârf. Cu Ion Iliescu. După 30 de ani, povestea continuă.

Îmi dă târcoale o enigmă. Și nu mă lasă deloc în pace. Mă întreb cine a fost mai întâi: Băsescu sau Petrov? Petrov sau Băsescu? Cine l-a născut pe cine? Și nu e de glumit cu răspunsul la această întrebare. Pentru că face parte din istorie. Din istoria neamului românesc.

Procesul lui Traian Băsescu de la Curtea de Apel a avut azi o derulare neașteptată. Regula de fier e că asemenea procese se tărăgănează cît mai mult și se începe prin cerere de amînare la primul termen pe motiv de lipsă a apărării ori altele asemenea. Procesul lui Petrov nu doar că nu s-a amînat, dar s-a și finalizat, într-o singură ședință, urmînd ca verdicul să vină pe 20 septembrie. Ce consecințe ar putea apărea, de aici?

Bogdan Tiberiu Iacob, arheologul presei de investigație din România, a semnalat un detaliu interesant. Care poate să producă efecte grele în marea politică. USR s-a dat peste cap pentru a modifica în Parlament un OUG. Și a reușit. În sensul că persoanele care aveau mai puțin de 16 ani înainte de decembrie 1989 nu vor cădea sub incidența unei legi, care îi poate elimina pe politicienii care au colaborat cu Securitatea. Oare de ce? – se întreabă analistul, făcând în mod vădit aluzie la Dacian Cioloș. Am să încerc un răspuns. Și am să duc lucrurile mai departe.

Două evenimente petrecute în ultimele 2-3 săptămîni au trecut mai puțin observate din pricina scandalului Caracal, dar asta nu înseamnă că ele nu au potențial imens. Ba chiar ar putea produce o dinamitare a alegerilor prezidențiale, aruncînd în aer unul dintre cei trei poli principali ai ecuației viitoarelor alegeri. Concret, întrebarea e: ar putea Dacian Cioloș să fie piatra de gîtul lui Dan Barna?

Am intuit exact. În urmă cu nici o lună de zile, Victor Ponta, președintele Pro România dădea semne că este oricând gata să trădeze în patru direcții. Opoziția, cu care cochetase de zor în vederea dărâmării Guvernului. ALDE, cu care perfectase o înțelegere în vederea susținerii lui Călin Popescu Tăriceanu. PSD, cu care negocia pe ascuns, pentru a-i acorda susținere și a primi în schimb accesul la guvernare. Și, în fine, propriul partid. Care ba avea, ba nu avea nevoie de un candidat propriu la prezidențiale. Iar acum se consumă acest ultim act.