Arhiva de stiri pentru tagul rusia

Nu insinuez că spun ceva nou și neașteptat afirmând că, în aceste zile, strategia lui Vladimir Putin este ceea ce în poker se numește jocul la cacealma. Se preface că e gata să atace Ucraina cu omuleți verzi, cu trupe regulate, cu arme neconvenționale, cu arme convenționale de pe teritoriul Federației Ruse, din Belarus sau de pe Marea Neagră. Urmând să o ciopârțească și să o izoleze de restul lumii, pentru ca, în final, să o pună în genunchi, făcându-le „sâc!” Statelor Unite, NATO și UE. Dar oare Biden nu știe? Ce carte joacă Statele Unite? Joacă vreo carte? Sau doar așteaptă?

Discursul demonizator practicat de SUA și ventrilocii săi din secretariatul general al NATO la adresa Rusiei, în măsura în care este steril, adică nu este urmat de o acțiune concretă, rămânând să umple doar așteptarea viitoarei mișcări a Kremlinului pe tabla de șah a lumii, poate fi calificat ca alibi al lipsei de viziune politică, al oricărei politici. Dacă este o tactică de negociere, menită a-l intimida pe preopinent, aceasta devine o aventură atunci când dialogul real se amână sine die din lipsa unei concepții clare asupra țintei strategice urmărite. În trecut, Germania nazistă dezlănțuia o campanie furibundă de demonizare a celor ce urmau să îi fie victime, înainte de a le ataca militar. În timpul crizei rachetelor cubaneze, administrația Kennedy a adoptat poza intransigenței față de URSS pentru a acoperi cedarea față de exigențele acesteia constând în retragerea rachetelor americane din Turcia. (Moscova sugerează că ar putea să adopte aceeași tactică în contextul actualei confruntări cu Washingtonul, deplasând efective și/sau tehnică militară în Cuba și/sau Venezuela, adică în „sfera de influență” americană, cu diferența că acum nu ar mai fi dispusă să se prefacă învinsă pentru a salva imaginea președintelui SUA.) În care din cele două modele ne aflăm acum? Delirul verbal al administrației Biden, cauzat vizibil de blocaj intelectual și autism politic, potențate de ambiția frivolă de a nu fi cumva prima care clipește la jocul privirii ochi în ochi cu oamenii lui Putin, ar putea fi, însă, și rezultatul intoxicărilor, intrigilor și instigărilor practicate de vechii aliați europeni ai SUA, care, prefăcându-se a-i accepta veleitățile de lider, îi agravează efectele sclerozei beliciste doar spre a înteți focul conflictului și a împiedica consensul asupra unei arhitecturi de securitate europeană; arhitectură de natură a-i obliga să își pună în cui propriile lor ambiții geo-politice.

Războiul indirect dintre Rusia şi SUA, prin proxies, pare deja inevitabil. E vizată în primul rând Ucraina, dar nici România şi Polonia, vârfurile de atac ale SUA şi ale NATO din Europa de Est, nu sunt la adăpost. Recentele negocieri ruso-americane, deschise anul trecut la Geneva şi încheiate dezastruos la începutul lui ianuarie 2022 tot la Geneva, au statuat un deplin succes diplomatic rus. SUA şi aliaţii săi occidentali, precum şi cei din estul Europei sunt azi în defensivă, ameninţaţi. Iar cu Ucraina, mărul discordiei, se poate întâmpla orice, inclusiv să fie pur şi simplu anexată de ruşi.

Ucrainenii pot dormi liniștiți. SUA le-a dat asigurări că nu va lua nici o decizie în ceea ce privește Ucraina fără să o consulte pe aceasta asupra a ceea ce (deja) a decis (sic!). O asemenea declarație implică afirmarea dreptului Americii de a negocia cu alte puteri soarta unor țări terțe sau a le-o stabili unilateral. Sub aparența apărării dreptului Ucrainei de a deveni membru NATO, SUA își rezervă, așadar, dreptul de a o primi sau nu, fără să țină seama de nevoile de securitate ale altora, ci numai de propriile sale interese geostrategice. Tocmai de aceea știu cu toții – domnii Putin, Biden și Zelensky – că Ucraina, în actualele ei frontiere, nu va deveni membru al NATO pe parcursul vieții lor. În actualele negocieri ruso-americane „criza ucraineană” este un steag fals.

Pe căi ocolite ne parvine încă o ştire bubuitoare : se pune în mişcare blocada economică a Transnistriei. Iată ştirea : „Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, s-a deplasat discret în Ucraina la început de ianuarie. A mers pe linia frontului din Donbas şi a discutat cu funcţionarii de la Misiunea de Asistenţă a Uniunii Europene de la graniţele Moldovei şi Ucrainei (European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine – EUBAM) pentru a institui blocada economică asupra Transnistriei. Oficial, UE este o putere pacifică. În fapt, ea pregăteşte teatrele de război pentru NATO” („Josep Borrell organise le siège de Donbass et de la Transnistrie”, voltairenet.org, 11.01.2022).

Pe când toată lumea se uita să vadă dacă Rusia își trimite armata ca să taie nodul ucrainean, iar SUA, NATO și UE o amenințau cu teribile sancțiuni în caz că o va face, izbucnește ceva între răscoală și revoluție în Kazahstan. La o primă vedere, evenimentele amintesc mai mult de „primăvara arabă” decât de „revoluția portocalie” de la Kiev. De ce? Pentru că la fel cu statele arabe lovite de „primăvara” adusă de vânturile euro-atlantice, și statul kazah disciplinează între granițele sale o populație încă nedesprinsă de originile sale tribale, ale cărei forme arhaice de socializare nu sunt tocmai compatibile cu democrația creată de modernitatea națională. Când o asemenea populație reclamă, în afara pâinii (a se citi, reducerea prețurilor la energie), și valori americane (adică un mod de viață american), nu poți să nu te gândești imediat că fitilul a fost aprins de SUA. Iată de ce, cvasi unanimitatea observatorilor politici au concluzionat rapid că incendiul din Kazahstan, curtea din spatele casei ruse, a fost provocat de Washington pentru a-i crea probleme Moscovei în vecinătatea sudică, în așa fel încât aceasta să devină mai puțin exigentă cu vecinătatea sa vestică, permițând SUA ca, la negocierile ruso-americane programate să înceapă peste câteva zile la Geneva, să obțină acordul de a face ea ordine în Ucraina, curtea din fața casei ruse. Prin urmare, America și-ar continua „exportul de revoluție”. De data asta, din nou, în Asia Centrală, din care tocmai părea că se retrage, după experiențele nefaste din Afganistan, dar și din Irak și Siria. Să nu ne pripim, totuși, cu concluziile, lăsându-ne duși de aparențe.

Negocierile ruso-americane de la Geneva din 9-10-12 ianuarie 2022 au început cumva în Kazahstan la 2 ianuarie printr-o tentativă de „revoluţie colorată”, un nou Maidan ? Preşedintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokayev (omul Rusiei), la fel ca acum câţiva ani Assad al Siriei, a cerut sprijinul Rusiei şi al Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (organizaţie condusă, de facto, de Rusia).

Relaţiile politice şi diplomatice ale Rusiei cu SUA şi NATO au ajuns, dacă nu neapărat într-un punct mort, fără întoarcere, atunci cu siguranţă într-unul foarte complicat, foarte periculos. Anunţatele negocieri de la Geneva din 10 ianuarie 2022 n-au cum să ducă la un rezultat pozitiv, mulţumitor pentru toată lumea, într-atât sunt de maximaliste cererile ruşilor.