Două instituții ale statului român, care ar trebui să funcționeze independent una de alta, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Fondul de Garantare a Asiguraților, sunt legate ombilical și subminate de aceleași vicii. Demonstrația a fost făcută ieri seară, la Realitatea Plus, de Anca Alexandrescu. ASF și FGA, în bună măsură vinovate de pierderea de către statul român a unui miliard de euro, s-au transformat de fapt în sinecuri de familie și de partid. Pentru soțiile, soții, copiii, nepoții, amantele și așa mai departe ale celor mai importanți oameni politici. Aceste rubedenii s-au dat de trei ori peste cap și au devenit peste noapte mari experți în asigurări. Tocmai de aceea sunt plătite cu salarii atât de grase. Și așa se și explică de ce oamenii politici din Guvern și din Parlament suflă și în iaurt înainte de a analiza așa cum se cuvine activitatea celor două instituții și a lua măsurile potrivite pentru îndreptarea situației. Citeste mai departe » |
