Arhiva de stiri pentru tagul revolutie

Exagerând poate, dar nu prea mult, televiziunile de știri din lumea întreagă titrează azi că la Paris a izbucnit revoluția. În cursul nopții și dimineața în zori, întreg centrul capitalei de pe malul Senei pare a fi în flăcări. Lumea e pe străzi. Cu mic, cu mare. La București, e liniște deplină. Deși tema pensiilor este și aici dureroasă, acută și actuală.

Protestele de stradă din decembrie 1989 nu doar că au fost atent supravegheate de diplomații statelor NATO și UE (CEE, cum se numea atunci) acreditați la București, dar aceștia au fost chiar parte activă a evenimentelor, relevă documente declasificate de SRI și date azi publicității.

Scriam acum cinci ani după un comunicat al Parchetului General legat de Revoluția din 1989 că ceva miraculos s-a petrecut, pe nesimțite: din ecuația evenimentelor a dispărut Securitatea ceaușistă, devenită, sub pana procurorilor, un soi de fecioară neprihănită. Care nici usturoi nu a mîncat, nici gura nu-i miroase. Iată că avem un soi de continuare interesantă: din rechizitoriul Revoluției, dat publicității în aceste zile, aflăm că revoluția a fost, de fapt, o afacere 100% sovietică: nimic despre americani, francezi, germani, britanici sau măcar unguri.

Cei care la Revoluţie au avut 18-25 de ani şi care acum au 50-57 de ani şi care nu au ajuns patroni, oameni de afaceri, antreprenori, manageri, directori, lideri de partid sau nu au plecat în afară cu primul val sunt frustraţi şi măcinaţi de câteva întrebări: eu de ce nu am făcut bani, eu de ce nu am ajuns director, eu de ce nu am avut noroc şi alţii au avut? Ei pot să accepte că cei care aveau 35-45-50 de ani la Revoluţie au făcut parte din partid, au fost securişti, au avut părinţii securişti, au fost acolo când s-a împărţit prada au făcut bani, dar nu pot să accepte că cei din generaţia lor, cei cu care au fost ei colegi, cei cu care ei s-au jucat, cei pe care îi ştiu personal au reuşit mai bine ca ei.

Un eveniment care riscă să schimbe geopolitica momentului, prin posibilele consecințe: în Kazahstan aflăm că a izbucnit revoluția populară, după un model aproape identic celui românesc din 1989. O răsculare spontană, zice-se, a cetățenilor nemulțumiți de creșterea prețurilor carburanților de la 1 ianuarie. Iar revolta contra creșterii prețurilor a devenit rapid una cu substrat eminamente politic, intern și chiar extern, fără legătură cu micile probleme ale traiului de zi cu zi. Există o singură mică enigmă: de unde știau americanii cu aproape trei săptămîni înainte despre revoluția ce va să vină a kazahilor și despre revendicările lor?

Mă felicit pentru flerul pe care l-am avut în urmă cu două zile, când, profitând de experiența mea de jurnalist de investigații, am insistat asupra unui nume. Numele „eminentului jurist” Nicolae Radu, lansat pe piața informațiilor despre Revoluția din decembrie 1989 versus lovitura de stat, de către Gelu Voican Voiculescu. M-am întrebat insistent, pe bună dreptate, cine este acest „eminent jurist”, care a scris textul decretului de patru pagini, care a stat la baza constituirii așa-zisei instanțe care i-a judecat, i-a condamnat în câteva ore și i-a și executat în ziua de Crăciun pe soții Ceaușescu. Ei bine, am aflat.

În această logică abruptă, Gelu Voican Voiculescu, unul dintre corifeii evenimentelor din 1989, explică logica revoluției. Susținând că atunci a avut loc o revoluție, Gelu Voican Voiculescu ne servește acest tip de raționament. Dar dacă a fost o lovitură de stat? Atunci, procedând la fel de cinic, nu poate fi întoarsă afirmația pe dos? Cum că în logica unei lovituri de stat „Dacă nu-i omori tu, te omoară ei”. Ce vrea să spună cel care a condus până de curând Institutul Revoluției Române?

Marcel Ciolacu, într-un comentariu furibund, face supoziția că acest Guvern al coaliției nu va pleca de la putere, până când românii nu-l vor alunga cu furcile. Expresia îi aparține. Chiar așa de rău să stea lucrurile? Într-un stat, fie el și cu o democrație precară, este nevoie de o răscoală sau de o revoluție a populației pentru a trimite acasă un Guvern nevolnic?

Trăim vremuri Revoluționare. Revoluționare fără ghilimele, revoluționare în sensul strict al cuvântului, o Revoluție care a dat deja naștere unei “Noi Normalități” și a unui “om nou”.

Peste două zile, în ziua de 25 decembrie, în urmă cu 31 de ani, conducătorul României, Nicolae Ceaușescu, după un simulacru de proces, desfășurat într-o garnizoană militară și având în complet unii dintre principalii complotiști ai loviturii de stat, a fost judecat de circumstanță, condamnat la moarte și executat. Era decesul oficial al unei dictaturi. România se putea înălța pe culmile democrației. Putea reintra în orbita statelor europene. Putea aspira la schimbarea parteneriatelor strategice de la est către vest. Dar cu ce preț? Și cu ce consecințe?

Se scrie şi se vorbeşte mult despre America în ultima vreme. Ceva foarte important pare să se întâmple acolo, ceva care depăşeşte, poate, de departe confruntarea dintre Donald Trump şi Partidul Democrat, dintre suveranişti/naţionalişti/protecţionişti/suprematişti albi şi progresişti/Deep State/globalişti/Black Lives Matter.