Arhiva de stiri pentru tagul putere

Încet-încet, dar în mod implacabil, strategii partidelor politice intră în alertă. Ei încearcă să-i identifice, cum este și normal, pe jucătorii următoarelor patru runde de alegeri care, pentru prima dată în istoria recentă, vor avea loc în același an. Nu este o treabă ușoară. Dar obiectivul cel mai important este creionarea spațiului electoral de manevră. Cum anume își pot lărgi partidele politice bazinul electoral? Prin ce mecanisme va putea fi obținută viitoarea majoritate? Acei strategi care vor ști să răspundă la întrebările de mai sus își vor conduce partidele la victorie. Să vedem, din această dublă perspectivă, cum stăm.

Adevărata luptă internă în USR-PLUS nu se dă între Barna și Cioloș, ci între două direcții de acțiune, pentru obținerea și păstrarea Puterii.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni o premieră în istoria post-decembristă, și anume introducerea unei noi moțiuni simple contra lui Vlad Voiculescu, la cîteva săptămîni după ce o alta, similară, căzuse la vot. O altă asemenea moțiune l-a vizat luna trecută pe ministrul Agriculturii, tot fără succes. De ce ai băga moțiuni pe bandă rulantă împotriva aceleiași persoane și, mai ales, ce speri să obții prin ele, devine tot mai mult un mister de nedezlegat, cu excepția explicației că opoziția trage în putere cu gloanțe dinadins oarbe, ca să mimeze activitatea politică.

Ce face un regim de mare forță în momentul în care rapoartele serviciilor secrete îi semnalează că starea de spirit a populației este la pămînt, iar lucrurile s-ar putea înrăutăți dramatic? Răspunsul e simplu: montează rapid niște supape prin care tensiunea socială să scadă în mod controlat, ”în incintă”, cum se mai spune. Precum actualele ”proteste” de stradă din întreaga țară, unele care vin mănușă guvernanților.

Mă refer explicit la ceea ce se întâmplă în interiorul PNL, în interiorul USR, în binomul PNL-USR și în raportul putere-opoziție. În PNL se conturează nu o opoziție, ci trei. Din ce în ce mai distincte. Dacă situația se dezvoltă în această direcție, iar pompierul de la Cotroceni nu stinge focul, atunci, pe parcursul acestui an, vom asista la un incendiu de toată frumusețea. Pustiitor. Cu consecințe multiple. Și grave.

Există la noi o apetenţă a mizeriei și o știință de a face din molimă bici, iar biciul să și pocnească. Există o predilecție politică de a mulge în folos propriu vaca nenorocirii.

Parlamentul, în mod surprinzător, a ieșit din joc. Puterea judecătorească s-a contractat, invocând și ea starea de urgență. În joc a rămas doar puterea executivă, cu titlu de putere constituțională. Și instituțiile de forță, ca puteri extraconstituționale. Iar puterea executivă s-a împărțit în trei centre. Cel de-al treilea, reprezentat de instituția prezidențială, încearcă din răsputeri să le subordoneze pe celelalte două. Acest talmeș-balmeș amplifică periculos atât consecințele pandemiei, cât și efectele crizei economice. România e în derivă.

”De fiecare dată când un medic se îmbolnăvește, un sistem sanitar, deja pe muchie de cuțit, ajunge și mai aproape de momentul colapsului” scrie zilele astea presa americană. Dacă americanii se vaită, cum stă România? Zicem că bine: guvernul și președintele ies regulat ca să se laude cît de eficient gestionează criza, medicii demisionează pe capete, înspăimîntați, se vorbește de interzicerea demisiilor lor pe durata stării de urgență, iar trolii liberali au primit misiunea să arunce totul, în presă și pe net, în capul dezertorilor din sistemul de sănătate, singurii din lume care ar fi ales să părăsească, lași, cîmpul de luptă cu coronavirusul. Din păcate pentru ei, realitatea e total diferită: fuga medicilor din fața virusului ucigaș e fenomenul momentului la nivel planetar.

Citim despre „Gripa spaniolă”: „Aliații din Primul război mondial au numit-o gripă spaniolă deoarece a primit mai multă atenție în presa spaniolă decât în restul Europei. Spania nu a fost implicată în conflict, iar presa nu era cenzurată ca în restul Europei” (Wikipedia). Aşa consemnează toate studiile despre „Gripa spaniolă” care a lovit omenirea acum 100 de ani, imediat după Primul Război Mondial, precizînd că această cenzură din majoriatea ţărilor împiedică aflarea întregului adevăr despre virusul care a ucis peste 20 milioane de oameni.

Între atât de multe mesaje echivoce, lipsite cu desăvârșire de orice încărcătură de fermitate, Marcel Ciolacu ne înștiințează, de astă dată consecvent, cum are de gând să-și atingă singurul obiectiv politic. Cel de a pune mâna pe partid. Rețeta este uluitor de simplă. Ceea ce este cu totul și cu totul straniu e că greii din PSD o rumegă precum oile. Înainte de a merge la tăiat.