Arhiva de stiri pentru tagul partid

O situație cu totul și cu totul neobșnuită. Un candidat prezidențial, care de altfel nici nu stă rău în sondaje, Mircea Diaconu, asumat în mod atipic de două partide printr-un document oficial, se ridică dintre scaune. Iar partidele ALDE și Pro România rămân între scaune. O fereastră de oportunitate pentru un candidat care se autoproclamă independent.

Guvernul pregătit de acesta a fost ținut la mare secret. Până ieri. Ieri am aflat componența viitorului Executiv. Dacă va fi să fie. Dacă, în final, partidele care au susținut moțiunea de cenzură îl și omologhează în Parlament. Iar guvernul ținut până ieri la mare secret reprezintă o surpriză totală. Și bulversantă. Guvernul Orban este un guvern fantomă. Alcătuit, cu o singură excepție, din persoane care nici în interiorul partidului și nici în Parlament nu au avut legături cu domeniile în care sunt astăzi repartizate. Și voi explica în ce fel a fost posibil acest lucru.

Totul se schimbă. În plan guvernamental. În ierarhia partidelor. În competiția dintre fruntașii politici. Și, firește, în campania electorală prezidențială. După ce echilibrul de forțe a balansat periculos într-o direcție, apoi în altă direcție, PSD a fost înfrânt. Nu este doar o înfrângere a doamnei Viorica Dăncilă. Iar consecințele sunt grave. Și urmează într-o viteză halucinantă.

Mersul negocierilor pentru formarea viitorului guvern este ținut la mare secret. Opinia publică nu știe altceva decât ceea ce a reușit să înțeleagă din discursul președintelui Klaus Iohannis. Care le-a cerut liberalilor să se pregătească de urgență pentru preluarea guvernării. Cum va arăta însă noul Executiv? Ce partide vor intra în componența acestuia? Sau va fi doar un partid minoritar? Ce primesc partidele în schimbul susținerii acestuia? Iată câteva întrebări fără răspuns. Secretul moțiunii este păstrat cu strășnicie. Oare de ce?

În urmă cu mai bine de două decenii, analistul Ion Cristoiu scria un editorial cu un titlu năstrușnic: ”ApR, partidul căruia îi lipsește o gaură în cap”, pornind de la teza că formațiunea înființată de Teodor Meleșcanu se comportă atît de mecanic și de neînsuflețit încît e de-a dreptul neatractiv. Și că ar avea nevoie mare de ceva care să-l facă mai altfel, fie ea și o gaură în cap, metaforic vorbind, desigur.

Că politicienii promit multe în campanie și fac puține, asta se știe de cînd lumea și în toată lumea. Dacă există vreun campion în domeniu, însă, acesta are toate șansele să fie Klaus Iohannis, omul cu zero promisiuni din 2014 împlinite. De fapt, de cele mai multe aproape a uitat complet. Să ne amintim ce promitea actualul președinte despre problematica votului, mai ales cel din diaspora.

Toate victoriile și toate înfrângerile înregistrate la Congresul PSD au fost previzibile. Cu o singură excepție. Scorul excepțional obținut de Liviu Pleșoianu. Acesta se transformă într-o singură zi în noua stea politică a acestui partid, care se cere insistent la reformare. Ce prefigurează succesul său?

Titus Maiorescu spunea că, în România, periodic, se ia totul de la capăt. Mă tem că susținerea sa se confirmă din nou. Ajunge ca un partid să ia, după numărători oculte, câteva voturi în plus sau un ins să izbutească să păcălească niște cetățeni, că începe agresiunea: se perorează pe tema greșelilor celor care au condus și că tot ce a fost este de aruncat.

Mai intâi, cred că ar fi fost nevoie să înțelegem, în consecințele lor profunde, rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din întreaga Uniune. Nu am acum răgazul pentru a analiză detaliată, deoarece doresc să-mi exprim câteva gânduri despre scrutinul din România. Pentru a înțelege situația din România, avem nevoie insă de câteva constatări generale despre scrutinul european.

Adrian Năstase, unul dintre cei mai experimentați și elevați analiști politici, fost președinte PSD și fost prim-ministru al României a lansat un scenariu șoc. Conform acestuia, PSD trebuie să procedeze atipic la aceste alegeri prezidențiale. În sensul că ar fi bine să recurgă la un candidat surpriză. Din afara partidului. Oare la cine se gândește Adrian Năstase?