Coincidențele nu prea există, atunci când un demnitar al statului stă față în față cu „Justiția independentă”. Miercuri, Lucian Duță, fostul șef al Casei de Sănătate, condamnat într-o primă instanță la șapte ani de închisoare, se pare că l-a luat pe Dumnezeu de un picior. Deși se anunțase o sentință finală în apel, iată că totuși, ca prin minune, cererea sa de recuzare a completului a fost aprobată. Nu sunt sigur, dar s-ar putea să fie un caz fără precedent în analele Justiției, ca o soluție de recuzare să fie dată chiar în ziua în care ar fi trebuit dată sentința. Acest caz este însă sub toate aspectele extrem de interesant. Și unic în felul lui. Este posibil ca instituția condusă de Eduard Hellvig să fi intrat în panică. Deși așa ceva e rarisim. Și să încerce cumva o conciliere cu Lucian Duță.
Citeste mai departe » |