Arhiva de stiri pentru tagul Ion Iliescu

Domnul Ion Iliescu a ținut neapărat să marcheze, printr-o amplă declarație, 30 de ani de la primele alegeri libere din România. Pe care le-a câștigat. Dar cât au fost de libere? Cât de imaculat și cât de maculat a fost acel moment care a croit democrația originală în România? O democrație originală din care ne zbatem și azi relativ zadarnic să ieșim. Totul s-a construit pe două cadavre.

Pe 26 mai, casa de licitații Art Mark va scoate la mezat o colecție de ceasuri de lux, între care și ceasul cel mai celebru din România, în spatele căruia se ascund povești nemaipomenite. Este vorba de Rolexul de legendă al președintelui sărac și cinstit, Ion Iliescu, și despre care unii afirmă că l-a dărîmat în 1996 de pe tronul de la Cotroceni.

Este timpul să tragem linie. Și să îi facem socoteala lui Ion Iliescu. Cel care a deținut două mandate și jumătate de președinte al României. Și care s-a autointitulat drept sărac și cinstit. Nu a fost așa. Ne-a păcălit. Cel „sărac și cinstit”, toată viața funcționar la stat, a strâns o avere de zeci de miliioane de euro. Și a devenit astfel un model pentru lupii tineri. Gen Vlad Voiculescu.

A fost generat din nou un scandal uriaș. În urmă cu câteva zile. Când sute de oameni s-au călcat în picoare pentru a se prezenta la așa-numitul proces al Revoluției. Convocați fiind de către judecători într-un spațiu impropriu. Erau răniții evenimentelor din decembrie 1989 și rudele apropiate ale celor uciși. Sunt mai mulți martori în acest proces, nu și mai multe victime decât în faimosul proces de la Nürenberg. Și de câteva ori mai multe dosare. Și s-a ajuns la proces după 30 de ani. Suntem din nou demni de Guinness Book. Dar ce se vrea de la acest dosar numit al Revoluției?

Nici un cercetător al fiinţei noastre naţionale n-a reuşit să afle de unde vine acest masochism pe care-l exersăm cu voluptate din cînd în cînd. Uitaţi-vă cu atenţie, căci viaţa, orice am face noi, este trecătoare!

Cum a fost organizată și de către cine reprimarea demonstranților din Piața Universității din 14 iunie 1990? Ce se ascunde în spatele Mineriadei? Care sunt, rând pe rând, obiectivele vizate de inițiatori? Cum a fost încheiat, încă de pe atunci, parteneriatul dintre serviciile secrete – și în primul rând SRI – și procurori, având drept obiectiv surprimarea mișcărilor pro-Vest? Cum a fost întârziat cu mulți ani drumul României către civilizație? Ce nu trebuie să uite românii cu niciun preț?

13-15 iunie 1990 au fost cele mai negre din istoria post decembrie 89. Versiunea oficială a fost ca văzînd minerii din Valea Jiului cum s-a întreupt programul TVR s-au suit in trenuri si au venit la București să împiedice contrarevolutia. Incă din aprilie 1990 TVR a dus o campanie murdară. Cei din piața Universității au fost taxați drept huligani, elemente descompuse, antisociale, drogați, vînduți, dușmani ai României și ai revoluției, trădători, mercenari, plătiți cu dolari, extremiști, legionari, teroriști.

Doar trei zile din istorie, 13, 14 și 15 iunie, au întors România înapoi cu decenii. Nu au fost mulți cei care au înțeles atunci că uriașa crimă săvârșită de sistem împotriva tinerilor din Piața Universității, cei care organizaseră și susținuseră o demostrație maraton pentru libertate și drepturi democratice, era de fapt îndreptată împotriva statului român. În ansamblul lui. Și nici astăzi nu a fost înțeles acest lucru. Ca dovadă, sistemul care a dus România înapoi nu numai că nu și-a cerut iertare, nu numai că nu s-a căit, nu numai că nu a răspuns, dar continuă să funcționeze la fel, într-un mod mai laminat. Și am să explic pe scurt cum au stat și cum stau lucrurile.

În plin scandal ”Augustin Lazăr și deținuții de la Aiud”, vine luni comunicatul Ministerului Public, citit de însuși Lazăr, legat de trimiterea în judecată a vinovaților din dosarul Revoluției. Cu regretul că nu am găsit o formulă eufemistică, o spunem: Lazăr ne ia, încă o dată, de proști.

Sunt răspunsuri dramatice la întrebări cheie. Răspunsuri pe care, mai devreme sau mai târziu, le va da în mod definitiv istoria. Dar și Justiția poate fi de ajutor. Dacă a fost Revoluție, atunci nu a fost genocid. Dacă a fost lovitură de stat, atunci răspunderea pentru cele peste o mie de victime de după fuga lui Ceaușescu poate fi atribuită unor actori politici. Deci ce a fost?

Fostul președinte Emil Constantinescu a fost invitat marți, în Parlament, la ședința solemnă dedicată celei de a 15 aniversări a intrării României în NATO, prilej pentru a-i ura fostului președinte Ion Iliescu „multă sănătate”. Numai că, pe lîngă urarea respectivă, Constantinescu a făcut niște declarații absolut halucinante și greu de descîlcit.

Ceea ce s-a petrecut ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție ne furnizează indicii cât se poate de temeinice în sensul că unul dintre cele mai importante dosare ale istoriei recente, cel al Mineriadei din 13-15 iunie 1990, urmează a fi tras pe linie moarte. Avocații numeroșilor inculpați pentru crimă împotriva umanității au solicitat – și se pare că au argumentele necesare – ca mega-dosarul, cuprinzând sute de volume, să fie retrimis la Parchet. Dacă se întâmplă asta după 30 de ani de investigații, atunci devine de înțeles de ce 80% dintre români nu mai au încredere în Justiție. De fapt, în procurori.

O stranie potrivire face ca președintele fondator al social democrației românești să împlinească vârsta care coincide cu anul reintrării sale în politica la vârf: 1989.