vineri, martie 29, 2024

Coșmarul generat de magistrați

Trei copii trăiesc de ani de zile un coșmar cumplit. Părinții lor, de asemenea. Iar acest coșmar, început printr-un divorț, așa cum din păcate se întâmplă în multe cazuri, și transformat într-o dispută pentru cei mici, a ajuns la mâna procurorilor și judecătorilor. Iar aceștia au luat niște decizii atât de aberante, încât au transformat în infern viața fiecăruia dintre protagoniștii acestei anchete. Practic, Justiția din care fac parte apărătorii, procurorii și judecătorii, în loc să împartă dreptate, a împărțit nedreptate. Și a adus iadul, atât în viața copiilor, cât și în viața părinților și ai apropiaților acestora. O traumă căreia, până la urmă, tot Justiția trebuie să-i pună capăt.

Sunt dator cu o explicație. În toată cariera mea de jurnalist de investigații, multe dintre acestea desfășurându-se în zona Justiției, m-am ferit să intervin într-un fel atunci când au existat dispute între părinți pe seama copiilor. Mai ales când aceștia erau minori. De această dată însă, mă simt obligat să fac excepție de la regulă. Și să intervin. Chiar abrupt. Și să le solicit și celorlalți jurnaliști de investigația specializați în Justiție să procedeze la fel. Pentru că acest caz este strigător la cer. Dar am de făcut pentru început o precizare: fiind vorba de minori, voi omite să menționez numele acestora. Pentru a nu turna, la rândul meu, gaz peste foc.

 

Să încep cu sfârșitul. Un cetățean – Andor Alexandru – devenit Talpoș prin a doua sa căsătorie începând din 2017, este în prezent condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, iar noua lui soție la 4 ani de închisoare cu executare. Din această căsătorie, care durează de câțiva ani buni, a rezultat un copil – acum în vârstă de 4 ani – care, dacă cei doi părinți înfundă pușcăria, ar urma să fie încredințat unui cămin de copii. O existență periclitată din postura de victimă colaterală. Dar se va vedea, victime sunt fiecare dintre persoanele implicate. Sunt și ceilalți doi copii, o fată care a fost traumatizată timp de 11 ani, în cazul căreia de mai multe ori s-a pretins că nu are discernământul necesar pentru a alege – în mod repetat – să trăiască nu alături de mamă, ci alături de tatăl divorțat și recăsătorit și care, în condițiile în care a trecut prin toate chinurile iadului, a ajuns iată să învețe astăzi la două facultăți – una fiind chiar de Drept. Pentru că vrea ca în viitor să facă din nedreptatea suferită de ea dreptate în cazul altor copii. Un alt copil, a cărui traumă a început chiar în anul în care s-a născut, respectiv în 2012, pasat ca o minge de rugby de la mamă la tată și înapoi la mamă, face acum 12 ani și se întreabă ce se va alege de tatăl lui dacă acesta va merge 5 ani la penitenciar.

 

Traumatizarea acestor copii a început printr-in divorț. Aparent un divorț ca multe altele. Tatăl nu s-a înțeles cu mama, mama nu s-a mai înțeles cu tatăl, și în 2012 s-au despărțit fizic. În 2014 a avut loc un divorț amiabil, aparent civilizat, prin care de comun acord au decis ca cei doi copii – sub custodie dublă – să locuiască la mamă, iar vacanțele să le împartă în mod egal cu cei doi părinți. Dar în 2015 mama nu i-a mai căutat pe copii pentru a-i recupera pentru jumatatea de vacanțe. Și nici copiii nu au solicitat acest lucru. Dimpotrivă, au reclamat că mama este brutală cu ei și că îi bate. În special fata a căzut victimă a violenței mamei, iar acest lucru este atestat prin declarații depuse în justiție de către martori oculari, inclusiv de către profesorii de la școală. Începând din acest moment s-a declanșat un veritabil ping pong cu cei doi copii, care au fost plimbați de colo colo, deseori în urma unor acte întocmite la fața locului de executori judecătorești, alteori prin intermediul poliției, a procurorilor, și a instanțelor de judecată. Nu are rost să intrăm în aceste detalii incluse acum în dosare judecătorești de mii de pagini. Până la urmă, fata a rămas alături de tată, refuzând – de frică – să se mai întâlnească cu mama ei naturală. Iar băiețelul, de câte ori a putut, l-a ales din nou pe tată, refuzându-și mama. Și invocând tot frica de bătaie. Între timp copiii au fost evaluați de psihologi, de reprezentanți ai diverselor instituții, inclusiv de la Autoritatea Tutelară, constatându-se de fiecare dată că sunt traumatizați, în special prin „corecțiile” fizice aplicate de mamă. După tot felul de intervenții, după ce și instituțiile abilitate ale statului au fost în repetate rânduri tracasate, s-a stabilit printr-o decizie judecătorească ca mama să poată sta alături de fată câte 4 ore sâmbăta și duminica. În realitate, a refuzat să o facă. Iar băiețelul, de câte ori a putut, s-a refugiat alături de sora sa. Sunt zeci de documente care confirmă faptele descrise mai sus.

 

În urma acestor conflicte repetate, acestui război fără sfârșit în care au fost antrenate instituții ale statului, băiețelul – în plin divorț – nu a fost dat decât cu mare întârziere la școală, la vârsta de 8 ani, întrucât până atunci, mama, care împărțea custodia acestuia, a refuzat să se prezinte la instituția de învățământ pentru a-și da cuvenita semnătură.

 

După o îndelungată pauză, în 2019, mama – împotriva căreia fusese emis un ordin de protecție – în sensul că nu avea voie să intre în școala în care învățau copiii – întrucât avea antecedente privind violențele pe care le exercitase acolo împotriva lor, s-a prezentat la domiciliul fostului soț cu un executor judecătoresc pentru a-i lua pe copii cu forța. Conform martorilor, aceștia au refuzat „urlând ca din gură de șarpe”. În iunie 2019, Tribunalul Bihor atestă faptul că cei doi minori trebuie să rămână alături de tată întrucât „într-o societate morală nu este permis să-ți bați copiii”. Și fixează un program de vizită, pe care însă mama nu l-a onorat niciodată.

 

Și pe neașteptate se produce un dezastru și mai mare. În 2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a întocmit un rechizitoriu în urma căruia, culmea, un an mai târziu, tatăl copiilor este condamnat la închisoare cu executare pentru 5 ani pentru că – vezi Doamne – nu ar fi respectat măsurile luate pentru protecția minorului. Nebunia este totală, întrucât și noua soție a acestuia este condamnată la închisoare cu executare pentru 4 ani, în pofida faptului că la dosar nu există absolut niciun document care să o incrimineze. Această condamnare s-a bazat pe o acuzație privind „alienarea parentală” formulată de procurori și preluată de judecător, o noțiune extrem de discutabilă în teoria penală, și în general neutilizată ca instrument în dosarele penale. Se constată că minorii nu au avut parte de o reprezentare efectivă, sentința este casată și dosarul trimis spre rejudecare. Dar la Judecătoria Oradea, la 23 ianuarie 2024, se dă aceeași sentință. În final, se ajunge la Curtea de Apel unde va avea loc, pe 5 martie, o primă înfățișare în fața instanței.

 

Întrucât nu am mai întâlnit așa ceva în toată experiența mea de jurnalist, cred că este cazul ca – în timp ce pentru protecția minorilor să omit să consemnez numele acestora și numele părinților lor – este necesar să fac cunoscut opiniei publice numele procurorilor și judecătorilor care se fac vinovați de acest coșmar în care trăiesc în prezent atât cei doi copii aflați în dispută, cât și copilul minor rezultat din a doua căsătorie a soțului – tatăl celor trei copii – dar și actuala soție a acestuia care s-a trezit condamnată fără a avea nicio implicare reală. Sentința nedreaptă atât de traumatizantă pentru toți cei de mai sus a fost dată de judecătoarea Diana Comșa (după căsătorie Ionescu Diana Anca) care, între altele, a fost pe bună dreptate acuzată că a plagiat o motivare pentru arestarea unui tânăr din Secuieni după o altă motivare a unui alt judecător, dată într-un cu totul și cu totul alt caz. Inclusiv cu semnele de punctuație. În același caz, s-a pronunțat Timiș Ioan, judecător la Oradea, autor al sentinței de condamnare din 2021. De asemenea, procurorul de caz este Antoh Gabriel de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, promovat recent pe lângă Tribunalul Bihor.

 

Să reținem numele acestor așa-ziși magistrați, pentru că ne vom mai întâlni cu ei și în alte dosare!

 

Închei acest prim demers cu concluzia că nu mi-a mai fost dat până acum să am de-a face cu un caz atât de aberant. Dacă nu ar fi în joc soarta unor copii minori, am avea în față subiectul unei telenovele. În realitate este însă o adevărată dramă, un veritabil infern, generat de procurori și judecători, fie neprofesioniști, fie rău intenționați, fie și una și alta.

Sorin Rosca Stanescu
Sorin Rosca Stanescu
"pentru a anticipa viitorul, trebuie sa cunoastem prezentul"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole