Arhiva de stiri pentru tagul franta

În analiza postată ieri, m-am referit succint la importanța factorului extern alături de factorul intern în alegerile prezidențiale. Cei doi factori având capacitatea de a învinge voința electoratului. Nu am scos însă o vorbă despre posibilitatea ca acești factori să se echilibreze reciproc. Astfel încât, dacă pozițiile sunt divergente, rezultatul presiunilor acestora să devină nul, iar în final să conteze totuși ce votează românii. Să introducem Statele Unite în ecuație, pentru a consuma și acest scenariu posibil.

Dacă este adevărat că s-a produs un furt masiv la alegerile europarlamentare, atunci este la fel de adevărat că mobilul nu ar avea cum să se reducă la o miză atât de puțin importantă. Am afirmat înainte de campanie – și continui să afirm – că cel mai important rezultat al europarlamentarelor este de natură psihologică. Alegerile pentru Parlamentul European și rezultatele oficiale ale acestora sunt deci destinate să pregătească altceva. Și în primul rând prezidențialele. Cine fură, dacă fură, o face în baza unui întreg scenariu. De natură să acopere frauda. Să legitimeze rezultatul fraudat.

La Bruxelles s-a format un tandem aparent ciudat. Între cei doi, care au deschis lista la alegerile europarlamentare pentru PSD și pentru PNL. Între Carmen Avram și Rareș Bogdan. Europarlamentarii care, în timpul campaniei, au afirmat și au promis răspicat că se vor lupta la Bruxelles pentru interesele României. Și-au declarat în forță sentimentele patriotice. Acum urmează să facă dovada.

Succesorul lui Klaus Iohannis la președinția României s-ar putea să fie altcineva decât Klaus Iohannis. Vehiculez acest scenariu de peste un an de zile, când am semnalat că la sfârștul acestui an expiră cel d-a doilea mandat al lui Donald Tusk la președinția Consiliului Europei. Locul devine vacant și teoretic este accesibil pentru România. Tot de atunci susțin că se vor înfrunta la prezidențiale cu totul alți candidați decât cei aflați anterior pe firmament. Ce s-ar putea întâmpla?

Cu doar câteva zile înainte alegerilor pentru Parlamentul European, sub președinția rotativă a României, în plin Brexit eșuat și în mijocul unui uriaș scandal de corupție la vârful organizației, Uniunea Europeană este aruncată în aer dintr-o direcție cu totul și cu totul neașteptată. Germania și Franța au apăsat adevăratul buton nuclear. Și au decis ca Rusia să fie reprimită cu toate drepturile, inclusiv dreptul de vot, în Consiliul Europei. Și, culmea, doar patru state s-au opus. Între care nu a figurat România.

S-a constatat documentat și implacabil. Sub regimul comunist, capii Securității române au fost vânduți. Inclusiv pe parcursul politicii naționaliste a lui Nicolae Ceaușescu. Dar după? Este inevitabil să se întâmple asta în cazul unui stat slab? Se poate și altfel? Parteneriatul înseamnă colaborare sau subordonare?

În ultimii doi-trei ani, cele trei mari democraţii istorice (şi imperii), singurele – Marea Britanie, Franţa, SUA –, s-au lovit simultan de nişte praguri pe care par să nu le mai poată trece „indemne”, tefere. Mai întâi a fost ideea „ciucă” a fostului prim-ministru conservator David Cameron, un vot pentru rămânerea sau părăsirea UE, care a dat de pământ cu Regatul Unit. Şi nu s-a terminat. La mai bine de doi ani după ce au votat să părăsească „monstruoasa UE”, britanicii se vor duce disciplinaţi în luna mai să-şi aleagă… europarlamentarii ! Cum va ieşi democraţia dintr-o asemenea incoerenţă ? Tot ce mai lipseşte e să se mai voteze o dată pro sau contra Brexit pentru a arunca definitiv în aer exerciţiul votului democratic.

După protestul-maraton al Vestelor galbene din Franţa (a început pe 17 noiembrie 2018) a venit marele, teribilul incendiu de la Notre-Dame de Paris. Cum a fost posibil ? A fost un accident, cum s-au precipitat să anunţe autorităţile ? A fost o mână criminală, cum insinuează la tot pasul Internetul şi reţelele sociale din Franţa şi de pretutindeni ? Lemnul de stejar al şarpantei, pietrificat după 850 de ani, nu putea arde singur de la o scânteie aşa cum s-a vazut pe toate televiziunile. Dar nu există probe, iar ancheta e încă la început. Avem însă coincidenţe peste coincidenţe. Sunt ele posibile ? Vor fi ele digerate de o ţară în răscoală, care cere de jos în sus schimbarea Constituţiei, renaşterea democraţiei încălecate de capital, de oligarhi, de politicieni instrumentalizaţi, nu de popor, ci de o mână de miliardari de stat (capitalism de stat !), de o presă care şi-a pierdut aproape orice independenţă şi aproape orice deontologie, capabilă să execute orice ordin al stăpânului, discreditată ?