Arhiva de stiri pentru tagul democratie

Pe cerul democrației în Europa se adună tot mai mulți nori negri. În anii nouăzeci, se vorbea cu speranță de „valurile democratizării”, căci după Germania și Italia, în 1945, a urmat sudul, cu Spania și Portugalia, apoi centrul, cu Polonia, Ungaria, Cehia, șirul continuând cu sud-estul și răsăritul Europei. Atunci s-a discutat intens de democratizare, care avea să și înainteze.

Poate fi comparat episodul surprinzător prin care trece SUA, cu manifestaţiile simultane din uneori 150 de oraşe (la început de iunie 2020), declanşate de moartea probabil accidentală a omului de culoare George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb, cu anul 1989 pentru Uniunea Sovietică, an care a dus la prăbuşirea ei, la căderea imperiului comunist ? Asemănările sunt multe şi comparaţia poate fi susţinută. Atâta doar că suntem la începutul unui proces despre care încă nu ştim până unde se va duce, şi deci putem numai să speculăm.

Dacă institutele de sondare ar fi ceea ce pretind că sunt, şi nu ceea ce sunt în realitate, în aceste zile, în aşteptarea unei diminuări a măsurilor de izolare, păstrând „distanţarea”, ar fi pus nişte întrebări de felul „care au fost cele mai antipatice figuri publice la vremea epidemiei de Covid-19 ?” sau „care vi se par cei mai incompetenţi politicieni români de azi ?” sau „care oficină media, post de televiziune mai ales, v-a minţit/intoxicat/manipulat mai mult ?”. Dar, dacă sondorii ar pune asemenea întrebări pe vreme de coronavirus, răspunsurile date de români ar fi totalmente nepublicabile.

”Fiecare autor să aibă libertatea de a-și spune propriile minciuni. Asta este libertatea presei.”
Afirmația curajoasă aparține unui mare nume al literaturii mondiale, de două ori laureat Pulitzer, scriitorul Norman Mailer. Spunem curajoasă pentru că cei mai puțin capabili să înțeleagă funcționarea democrației autentice ar putea-o privi cu rezerve. La fel cum o vor privi, poate, și cei care aplaudă azi ceea ce noi am numi una dintre cele mai nedemocratice decizii ale regimului Iohannis, anume închiderea unor siteuri de presă sub acuzația că ar difuza fake newsuri la vreme de pandemie.

Citim despre „Gripa spaniolă”: „Aliații din Primul război mondial au numit-o gripă spaniolă deoarece a primit mai multă atenție în presa spaniolă decât în restul Europei. Spania nu a fost implicată în conflict, iar presa nu era cenzurată ca în restul Europei” (Wikipedia). Aşa consemnează toate studiile despre „Gripa spaniolă” care a lovit omenirea acum 100 de ani, imediat după Primul Război Mondial, precizînd că această cenzură din majoriatea ţărilor împiedică aflarea întregului adevăr despre virusul care a ucis peste 20 milioane de oameni.

Cu miliardarii în dolari Donald Trump, pentru republicani, (Trump a fost cândva democrat!) şi Michael Bloomberg, pentru democraţi (Bloomberg a fost cândva republican!), candidaţi cu şanse în acest an la preşedinţia americană, presupusa mare democraţie americană îşi arată insolent conţinutul oligarhic, plutocratic. Alegătorii americani sunt cumpăraţi cu publicitate agresivă de sute de milioane de dolari, de miliarde. Bernie Sanders, singurul candidat cu un program social, economic şi politic complet, social-democrat comparabil cu social-democraţii din ţările nordice europene de la finele secolului XX, e diabolizat, batjocorit („Crazy Bernie”) de media prostituată („presstitute” – Paul Craig Roberts) întreţinută de Trump, Bloomberg şi de comparşii lor oligarhi, miliardari şi ei.

Un prestigios publicist, Jochen Bittner, a dat o carte șocantă, sub titlul So nicht Europa! Die drei grosse Fehler de EU [Așa nu Europa! Cele trei mari erori ale UE] (DTV, München, 2010). Cartea acuză erorile majore ale liderilor Uniunii Europene.

Nu este analiză a vieții internaționale și concepere a politicii externe care să nu considere China drept actor de prim plan al lumii de azi. Simptomatic, chiar politica externă a SUA a luat cu un deceniu în urmă Asia ca „pivot”, iar analiști care contează în decizii (de pildă, Robert D. Kaplan, Marco Polo’s World. War, Strategy, and American Interests in the Twenty-First Century, Random House, New York, 2018) văd viața internațională în dependență de China. În multe țări este la fel.

În timp ce unul dintre noii demnitari ai statului român, un personaj cu o doagă sărită, ne îngrozește anunțând că România este în deficit, adevărata problemă este în altă parte. Și se numește tot deficit. Dar nu deficit financiar. Deficit de democrație. Întreaga echipă Orban scormonește în toate direcțiile în căutare de deficit. Iar obiectivul nu este doar propagandistic. Și în acest timp întreaga Românie se confruntă cu celălalt deficit. De democrație.

Găsesc în cîteva cercuri intelo un spirit anticapitalist pe care nu prea îl înțeleg.

După cotitura istorică din 1989, asemeni altora, trăiam convingerea că se fac prea încet reformele posibile și, în pofida mediului oportunist, m-am angajat explicit, ca profesor, decan, prorector, pentru schimbare politică. În martie 1993, Senatul universitar mi-a încredințat funcția de rector al Universității „Babeș-Bolyai”, iar ministerul de resort a confirmat actul de alegere. Pe acest fundal, am intrat în relație constantă cu Emil Constantinescu, pe atunci rector al Universității din București, pe care îl privisem cu simpatie, drept candidatul Convenției Democrate.

În unele țări, pluralismul politic este temelia sănătoasă a vieții de stat. Democrația ce-și ia ca bază drepturile și libertățile omului și cetățeanului și asigură alegeri libere, tripartiția puterilor, răspundere în funcții publice, control din partea cetățenilor este cadrul deciziilor, cu efecte larg benefice.

Democrația, statul de drept, anticorupția, drepturile omului. Ce frumos sună toate acestea în gurile propagandiștilor societății civile, mai ales că sunt repetate la infinit. Cînd și cînd, însă, înaltele principii morale iau o pauză pentru că, nu-i așa?, situațiile de criză cer soluții de criză.

La 7 aprilie 1990 s-a ținut prima Conferință Națională a FSN. Tot atunci Ion Iliescu a fost desemnat candidat la președinție. Era de fapt o mascaradă, simularea unui proces democratic. După 21/22 decembrie și executarea soților Ceaușescu, de Crăciun, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, Petre Roman au dat asigurări populației că FSN nu se va transforma în partid politic și că nu va participa la alegeri. In felul acesta s-ar fi pornit cu șanse reale pe calea unei competiții electorale corecte, spre un regim democratic. Dar Iliescu&Co erau cu ochii pe Moscova, intenționau să facă glasnost și perestoika la București, nu democratie de tip occidental. Gorbaciov era adversarul pluri-partidismului. Moscova a transmis semnale clare.

În 2010, cel mai bun specialist al Vaticanului în probleme sociale, Reinhard Marx, a publicat o carte cu un titlu care spune totul: Das Kapital. Plädoyer fur den Menschen (Knaur, München, 2010). El a reluat tentativa lui Karl Marx, din Das Kapital (1867-1883), de a explica funcționarea economiei și societății moderne. Nu numai tizul a fost incitant, deși nu este nici o legătură de rudenie între cei doi, ci și faptul că Reinhard Marx a fost numit episcop de Trier, orașul în care s-a născut Karl Marx.

Condoleezza Rice este , in prezent, profesor la Universitatea Stanford. A fost Secretar de Stat si consilier de securitate natională in Statele Unite. A scris mai multe cărti interesante, fiind o bună specialistă in ceea ce priveste Rusia si tările Europei de Est. Un volum recent al său este intitulat „Democracy. Stories from the Long Road to Freedom”, publicat in 2017. Evident, tinând seama de istoria familiei sale, pentru ea, democratia este legată de libertate si de dreptul de a vota. Dar, dincolo de aceste accente subiective, cartea porneste cu o intrebare pe care si multi altii si-au pus-o: „Face democratia pasi inapoi?” Sunt prezentate analize referitoare la Rusia, Polonia, Ucraina, Kenya, Columbia, Orientul Mijlociu.