Arhiva de stiri pentru tagul democratie

Un prestigios publicist, Jochen Bittner, a dat o carte șocantă, sub titlul So nicht Europa! Die drei grosse Fehler de EU [Așa nu Europa! Cele trei mari erori ale UE] (DTV, München, 2010). Cartea acuză erorile majore ale liderilor Uniunii Europene.

Nu este analiză a vieții internaționale și concepere a politicii externe care să nu considere China drept actor de prim plan al lumii de azi. Simptomatic, chiar politica externă a SUA a luat cu un deceniu în urmă Asia ca „pivot”, iar analiști care contează în decizii (de pildă, Robert D. Kaplan, Marco Polo’s World. War, Strategy, and American Interests in the Twenty-First Century, Random House, New York, 2018) văd viața internațională în dependență de China. În multe țări este la fel.

În timp ce unul dintre noii demnitari ai statului român, un personaj cu o doagă sărită, ne îngrozește anunțând că România este în deficit, adevărata problemă este în altă parte. Și se numește tot deficit. Dar nu deficit financiar. Deficit de democrație. Întreaga echipă Orban scormonește în toate direcțiile în căutare de deficit. Iar obiectivul nu este doar propagandistic. Și în acest timp întreaga Românie se confruntă cu celălalt deficit. De democrație.

Găsesc în cîteva cercuri intelo un spirit anticapitalist pe care nu prea îl înțeleg.

După cotitura istorică din 1989, asemeni altora, trăiam convingerea că se fac prea încet reformele posibile și, în pofida mediului oportunist, m-am angajat explicit, ca profesor, decan, prorector, pentru schimbare politică. În martie 1993, Senatul universitar mi-a încredințat funcția de rector al Universității „Babeș-Bolyai”, iar ministerul de resort a confirmat actul de alegere. Pe acest fundal, am intrat în relație constantă cu Emil Constantinescu, pe atunci rector al Universității din București, pe care îl privisem cu simpatie, drept candidatul Convenției Democrate.

În unele țări, pluralismul politic este temelia sănătoasă a vieții de stat. Democrația ce-și ia ca bază drepturile și libertățile omului și cetățeanului și asigură alegeri libere, tripartiția puterilor, răspundere în funcții publice, control din partea cetățenilor este cadrul deciziilor, cu efecte larg benefice.

Democrația, statul de drept, anticorupția, drepturile omului. Ce frumos sună toate acestea în gurile propagandiștilor societății civile, mai ales că sunt repetate la infinit. Cînd și cînd, însă, înaltele principii morale iau o pauză pentru că, nu-i așa?, situațiile de criză cer soluții de criză.

La 7 aprilie 1990 s-a ținut prima Conferință Națională a FSN. Tot atunci Ion Iliescu a fost desemnat candidat la președinție. Era de fapt o mascaradă, simularea unui proces democratic. După 21/22 decembrie și executarea soților Ceaușescu, de Crăciun, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, Petre Roman au dat asigurări populației că FSN nu se va transforma în partid politic și că nu va participa la alegeri. In felul acesta s-ar fi pornit cu șanse reale pe calea unei competiții electorale corecte, spre un regim democratic. Dar Iliescu&Co erau cu ochii pe Moscova, intenționau să facă glasnost și perestoika la București, nu democratie de tip occidental. Gorbaciov era adversarul pluri-partidismului. Moscova a transmis semnale clare.

În 2010, cel mai bun specialist al Vaticanului în probleme sociale, Reinhard Marx, a publicat o carte cu un titlu care spune totul: Das Kapital. Plädoyer fur den Menschen (Knaur, München, 2010). El a reluat tentativa lui Karl Marx, din Das Kapital (1867-1883), de a explica funcționarea economiei și societății moderne. Nu numai tizul a fost incitant, deși nu este nici o legătură de rudenie între cei doi, ci și faptul că Reinhard Marx a fost numit episcop de Trier, orașul în care s-a născut Karl Marx.

Condoleezza Rice este , in prezent, profesor la Universitatea Stanford. A fost Secretar de Stat si consilier de securitate natională in Statele Unite. A scris mai multe cărti interesante, fiind o bună specialistă in ceea ce priveste Rusia si tările Europei de Est. Un volum recent al său este intitulat „Democracy. Stories from the Long Road to Freedom”, publicat in 2017. Evident, tinând seama de istoria familiei sale, pentru ea, democratia este legată de libertate si de dreptul de a vota. Dar, dincolo de aceste accente subiective, cartea porneste cu o intrebare pe care si multi altii si-au pus-o: „Face democratia pasi inapoi?” Sunt prezentate analize referitoare la Rusia, Polonia, Ucraina, Kenya, Columbia, Orientul Mijlociu.

Un stat slab se lasă cu ușurință invadat de serviciile secrete. Care tind să se extindă, acaparând în primul rând lumea politicii și lumea afacerilor. Și, în continuare, un stat slab se lasă acaparat și de rezerviștii acestor servicii. Care, de câte ori li se permite, accesează poziții cheie în marea politică și în marile afaceri. Iar cordonul ombilical dintre servicii și rezerviști funcționează. Aceștia din urmă devin șefi de partide, se instalează la vârful corporațiilor și, în cel mai rău caz, lucrează din umbră în calitate de consultanți. De ce e imoral? De ce nu e legal? Ce e de făcut pentru ca statul să devină puternic?

Cea mai tare scenă difuzată de televiziunile franceze ieri, 8 decembrie 2018, mi s-a părut a fi cea cu o adunare de câteva zeci de alsacieni (un fel de transilvăneni ai Franţei) purtând „gilets jaunes” („veste galbene”) semnalizatoare care-şi aruncau într-un foc improvizat, revoluţionar şi purificator cărţile de alegător. Democraţia reprezentativă a votului universal e asimilată cu o escrocherie pur şi simplu.

Democrațiile mature presupun nu numai competiția indivizilor mânați de interese și ghidați de opinii, ci și instanțe de reglare a litigiilor în numele dreptății. O democrație care s-ar rezema pe deviza „am interesul și convingerea mea, iar restul nu mă interesează” se transformă, pe nesimțite, cum sesizăm ușor, în contrarul ei. De aceea, democrațiile pun în față valoarea dreptate, creditează judecătorii cu obiectivitate și le recunosc independența.

De ce avem în fruntea ţării politicieni şi şefi de instituţii de valoarea, de calitatea, de fapt, de non-valoarea, de lipsa de calitate a lui Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Ludovic Orban, Dan Barna, Eugen Tomac, Eduard Hellvig, Gabriel Vlase, Augustin Lazăr, Laura Codruţa Kövesi, Gabriela Vrânceanu Firea, Mihai Chirica, Emil Boc, ca să-i numim doar pe cei care conduc azi România, guvernul României, Senatul şi Camera Deputaţilor, partidele, instituţiile de forţă, marile oraşe ? Cum e turcul şi pistolul, adică politicienii şi înalţii funcţionari nu pot fi mai buni decât populaţia pe care ar trebui s-o reprezinte. Aşa să fie ?

Primul președinte care a început un război împotriva Parlamentului României a fost Traian Băsescu. Încă din primul său mandat. El a atacat, pentru a le slăbi, toate instituțiile fundamentale și nefundamentale ale statului, dar cu precădere Parlamentul, pe care a încercat din răsputeri să-l demonizeze. Tocmai de aceea, el a fost acuzat de practici nedemocratice. Klaus Iohannis însă îl depășește pe Băsescu. De la mare distanță. El lovește Parlamentul cu barda la rădăcină. Îl atacă în esența lui. Atacând în forță procesul legislativ.