Arhiva de stiri pentru tagul cultura

Dintre multele „remarci spontane” memorabile rostite de către Winston Churchill, am rămas marcat (mai ales) de cea cuprinsă în următoarea relatare: când i-a fost cerut (în timpul celui de-al doilea război mondial) să scadă bugetul pentru cultură, în favoarea efortului de război, Churchill a răspuns revelator – „și atunci pentru ce să ne mai luptăm?” Este posibil ca acest răspuns să fi presupus o doză de demagogie, dar a fost unul mobilizator pentru poporul britanic. În acest context amintesc azi de proiectul România Educată susținut de către Klaus Iohannis, care în schimb nu a mobilizat în niciun fel poporul român.

Se spune că în viață, există o disonanță între modul în care o societate sau un om se percepe pe el însuși, modul în care este perceput de cei din jur, respectiv cum este el în realitate. Pare că această teorie se potrivește excelent și Clujului contemporan.

Mergând pe modelul, la fel de nefericit și la fel de periculos, al așa-zisului „excepționalism american”, iată că, de câteva zile, și Federația Rusă și-a definit pentru viitor strategia de politică externă drept „Lumea Rusă”. Departe de a însemna nimic, cum pretinde într-o amplă analiză Armand Goșu, “Lumea Rusă” reprezintă, cel puțin în opinia mea, o bombă cu ceas. O bombă geopolitică. Căreia trebuie să-i acordăm întreaga atenție.

Furați de modernitatea năvalnică a globalizării și digitalizării, cu șocurile și solicitările lor, oamenii tind să uite cadrele profunde ale vieții lor. Se asumă doar la ocazii că fiecare are un trup și o minte care-l leagă de comunități ce duc în urmă, în adâncimea istoriei. Cultura tradițională este prima trecută în muzeu. Iar la noi, dincolo de impresia stăruirii în rural, estomparea acesteia este mai pronunțată ca urmare a două carențe.
Reconstituirile precise ale culturii tradiționale, prin cercetări de teren, sunt rare. Se face prea puțină investigație factuală. Până și în istorie, o investigație pe baze arhivistice complete, cum a întreprins la un moment dat David Pordan pe cazul țărănimii ardelene, abia dacă mai are continuatori. La drept vorbind, o istorie scrisă prin exploatarea documentelor de arhivă a celor o sută de ani ai României nu a apărut nici la Centenar. S-a publicat ceva, dar în alte țări. În plus, atunci când se dă atenție culturii tradiționale, se amestecă analize cu genuflexiuni în fața unuia sau altuia, încât reconstituirile devin tacit un fel de propagandă.

Guvernul pregătit de acesta a fost ținut la mare secret. Până ieri. Ieri am aflat componența viitorului Executiv. Dacă va fi să fie. Dacă, în final, partidele care au susținut moțiunea de cenzură îl și omologhează în Parlament. Iar guvernul ținut până ieri la mare secret reprezintă o surpriză totală. Și bulversantă. Guvernul Orban este un guvern fantomă. Alcătuit, cu o singură excepție, din persoane care nici în interiorul partidului și nici în Parlament nu au avut legături cu domeniile în care sunt astăzi repartizate. Și voi explica în ce fel a fost posibil acest lucru.

Democrațiile mature presupun nu numai competiția indivizilor mânați de interese și ghidați de opinii, ci și instanțe de reglare a litigiilor în numele dreptății. O democrație care s-ar rezema pe deviza „am interesul și convingerea mea, iar restul nu mă interesează” se transformă, pe nesimțite, cum sesizăm ușor, în contrarul ei. De aceea, democrațiile pun în față valoarea dreptate, creditează judecătorii cu obiectivitate și le recunosc independența.

Intr-un volum de eseuri, intitulat „Civilizatia spectacolului”, Mario Vargas Llosa, celebrul scriitor peruan, detinator al Premiului Nobel pentru literatura, analizeaza schimbarile din ultimile decenii din zona culturii, ajungand la concluzia ca, in prezent, cultura inseamna, in primul rand, divertisment, distractie.

Un tânăr prieten, unul care contează mult pentru mine, ale cărui opinii mă interesează realmente, îmi spune direct, fără menajamente, ştie, de altfel că are uşă deschisă : „Vă citesc de ceva vreme, mă rog, aveţi dreptate, lucrurile merg prost la noi, catastrofal, dar asta o ştie cam toată lumea, vai de capul nostru. Dar unde sunt soluţiile ? Cum ne scoatem ? De ce nu mergeţi mai mult pe cultură ? Sunteţi un om de cultură, e clar că pe acolo ar putea fi soluţiile. De ce nu căutaţi soluţii în direcţia asta greu de contracarat ? Noi toţi avem nevoie de soluţii, nu de plângerea inorogului... Vă rog să mă iertaţi, dar eu cam aşa văd lucrurile. Şi cred că nu sunt singurul.”