Arhiva de stiri pentru tagul criza

Avem o sansa: un PIB cu plus in 2012. Va fi nevoie insa, in anii imediat urmatori, sa fie consolidata cresterea economica. Desigur, concomitent cu o dieta severa: restrictia impusa societatii romanesti de a nu cheltui mai mult decat o tin curelele.

Industria sondajelor, cercetarilor de piata, marketingului politic, in perioade de criza, mai ales de campanie electorala, creste vertiginos. Acum institutele, agentiile de sondare a opiniei publice fac bani multi. Ca si televiziunile care incaseaza sume de la partide, la sacosa, cum se spune, sau pe contract, la vedere. Expertii, analistii, sociologii, au de lucru. Partidele, liderii, candidatii se dau de ceasul mortii sa aibe propriul consilier de strategie, de comunicare, de imagine, electoral. Cum pe piata sunt prea putini oameni realmente priceputi in domeniu, isi fac loc in asemenea situatii impostorii, farseurii, pescuitorii in ape tulburi, bagatorii de seama, escrocii, inchipuitii. In panica, aflati in cursa contracronometru, cu termenul fatal al duminicii cand lumea iese la vot, politicienii se uita cu religiozitate in gura acestor guru improvizati. Nici nu mai pot sa doarma sau sa bea apa fara sa intrebe un expert daca ii aduce voturi sau dimpotriva. Ei au rolul chiromantilor, astrologilor, vrajitoarelor de la curtile regale, chemati sa isi spuna parerea inainte ca regele sa plece la razboi, cu cine sa faca alianta, cu cine sa-si marite fata.

Daca Traian Basescu, demis politic de cetatenii Romaniei, se intoarce la Cotroceni, la masa verde, cum singur a spus, si in conditii de lasitate, cum tot singur a spus, razboiul politic va continua. Criza va fi exacerbata. Pana la alegerile legislative si dupa, pana cand, intr-o forma sau alta, Basescu va pleca, aceasta tara va fi transformata intr-un teren de lupta. Si, in acelasi timp, pentru marile puteri, intr-un experiment la scara unei intregi natiuni. Ce ar urma deci sa se intample?

Ceea ce a inceput ca o procedura standard de demitere a Presedintelui Republicii, s-a transformat intr-o criza politica atat interna (vezi demisiile unor ministri importanti si imposibilitatea ocuparii rapide a portofoliilor ministeriale vacante) cat si externa (vezi presiunile si amenintarile euro-atlantice asupra Romaniei), spre a degenera intr-o criza constitutionala. Aceasta din urma consta, pe de o parte, in rebeliunea unei parti a administratiei locale impotriva autoritatii Guvernului national, impiedicand exercitarea atributiilor suverane ale statului roman pe intregul sau teritoriu, prin institutiile sale legitime. Pe de alta parte, este vorba despre conflictul deschis intre puterile statului – legislativ, executiv si justitie – al caror echilibru a explodat.

Punerea in discutie a corectitudinii listelor electorale a scos la iveala o megafrauda care nu s-ar fi putut produce si pastra secreta pentru atata timp fara coniventa varfurilor clasei politice romanesti. Prin mijlocirea ei s-au deturnat resurse prelevate din buzunarul cetatenilor romani si din cel al UE, s-au falsificat raporturile de putere intre comunitatile locale precum si intre acestea si stat, au fost distorsionate efectele vointei cetatenilor exprimate prin vot, au fost pervertite institutiile si politicile publice. Asemenea faimoaselor baloane financiare a caror spargere a declansat criza economica globala, si „balonul demografic” romanesc, prin explozia sa, pune in miscare o adevarata criza de regim in Romania. Ea vorbeste despre impostura unei democratii butaforice care a ocultat oligarhizarea elitelor romanesti blocand, in cele din urma, functionarea statului.

O anecdota rasuflata din lumea judecatoreasca (cea serioasa, de pe vremuri) povesteste despre un avocat care, ne gasind alta solutie, isi sfatuieste clientul sa joace rol de cretin care nu poate sa articuleze, la orice intrebare a judecatorilor facand ochii mari si raspunzand: „lo-lo-lo-lo-lo...”. Ii obtine astfel achitarea pe motiv de iresponsabilitate si, cand raman intre patru ochi, ii cere onorariul. Dar inculpatul face ochii mari si articuleaza cu greu: „lo-lo-lo-lo-lo...”.

Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in centrul continentului. Statele de la periferie sunt mai slabe. In epicentrul Uniunii Europene se afla doua state in tandem. Germania si Franta. In mod natural, acestea isi exporta criza. Finalmente, platesc cei mai slabi. Dar iata ca Francois Hollande, noul presedinte al Frantei, schimba jocurile. Intr-un mod care ne poate avantaja. Daca si numai daca Victor Ponta va sti sa exploateze o oportunitate. Strict tehnic, oportunitatea are o denumire. Eurobondurile.

In lumea anglo-saxona, domnul Steven Rattner, din New York, fost consilier economic al Casei Albe, a afirmat, sec, ca „Germania este un model pentru Statele Unite”, iar insusi Bill Clinton a elogiat, recent, performantele acestei tari in fata provocarilor crizei. „In Germania exista mai multi ingineri mecanici si mai putini ingineri financiari”, adica invers decat in America, „care o fi secretul de reusesc nemtii chestia asta?”, se intreaba Paul Volcker, fost expert economic sef al lui Obama. America trebuie sa invete de la Germania pana nu va fi prea tarziu, spun alti specialisti in dezvoltare, tehnologia informatiilor, inovatii si managementul de criza, de la Washington.

Dupa criza va veni o noua tranzitie. Un timp de trecere de la un ciclu economic la altul. Ar putea fi 2012 baza de plecare catre un nou ciclu? Nu cred. Probabil ca, mai degraba, va fi 2013. Criza nu va fi insa stavilita fara o reactie in lant: inviorarea economiei; mai putina inflatie; mai multa productivitate; salarii legate de rezultatele muncii; stoparea pierderilor in companiile de stat. Iata mizele.

UE a inaintat aproape intotdeauna cu pasi mici si sub presiunea necesitatii. Aceasta necesitate s-a infatisat cel mai adesea in forma unei crize care nu putuse fi prevenita. (O exceptie ar fi Tratatul de la Maastricht al carui salt inainte, realizat in conditii speciale, obiective – sfarsitul sistemului mondial bipolar - si subiective – entuziasmul general produs de terminarea Razboiului rece si mai ales prezenta la conducerea Frantei si Germaniei a doi mari lideri si mari europeni, François Mitterrand si Helmuth Kohl – a trebuit ulterior temperat.) Iata de ce atat in insuficienta actualului Pact fiscal cat si in natura contextului si presiunilor care au determinat adoptarea lui nu este nimic nou si nimic surprinzator.

Pe fondul actualului protest popular, care in ciuda vremii neprietenoase continua sa mentina un numar insemnat de cetateni in strada, un prieten, revolutionar autentic, pe nume Viorel Coiciu, m-a intrebat insistent de ce nu abordez un subiect referitor la modul in care doua state, respectiv Polonia si Cehia, sunt sau nu afectate de criza economica mondiala.