Arhiva de stiri pentru tagul criza

Ca în orice război, și de această dată, legat de bătălia cu pandemia, componenta psihologică este extrem de importantă. Și sunt circumstanțe în care ea devine esențială. Adică determinantă. Dacă vrem să scadă pandemia, o primă soluție este schimbarea Guvernului. Dacă dorim să crească pandemia, lăsăm aceast Guvern în funcție. Simplificând lucrurile, asta e situația. Dar oare știm ce vrem cu adevărat?

Aparent, America bubuie. Aparent, dă semne de implozie. Afro-americanii și hispanicii s-au revoltat. Iar o parte dintre albi le țin isonul. Aparent, avem de-a face cu un conflict al raselor, transformat într-un conflict al civilizațiilor. Care, iată, se externalizează. În întreaga Europă. Și, mai nou, și în Liban. Lumea pare că a înnebunit. Că lasă locul unei noi ordini. Nemaiîntâlnită până în prezent. Dar aparențele sunt înșelătoare.

Afişele cu FOR SALE/FOR RENT din centrul Capitalei, de pe geamurile apartamentelor, case, clădiri de birouri şi magazine cu lacăte şi grilaje trase, încep să se înmulţească. Dacă nu mai sunt case de pariuri, covrigării, bănci, sex-shopuri, shaormerii, este criză adevărată.

În ce domenii s-au înregistrat cele mai mari creşteri salariale de la criza precedentă pană acum? Cine este câştigătorul surpriză? Care vor fi câştigătorii după criza de acum?

În aceste zile în care peste efectele pandemiei se suprapun veştile rele despre recesiunile din Zona Euro, de care ne leagă în primul rând fluxurile de exporturi şi de importuri, suntem cu ochii pe PIB. Inclusiv banca centrală - care deşi nu are înscrisă între obiectivele sale creşterea economică prin responsabilităţile ce-i revin în asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare este implicată activ în dinamica PIB-ului. Dacă, bunăoară, cea mai importantă dintre deciziile cu care BNR a deschis confruntarea cu impactul nociv al pandemiei asupra activităţii economice a fost reducerea dobânzii de politică monetară, primul dintre motive este menţinerea unui nivel optim al lichidităţii în bănci, care mai departe să funcţioneze ca amortizor în calea tendinţelor recesioniste.

Costul imens, în 12 puncte, pe care îl plăteşte România în această criză COVID-19 şi mai ales pentru cele două luni de situaţie de urgenţă în care Iohannis şi guvernul au închis businessurile şi economia: În loc să vină cu planul de relansare economică, promis de două luni, premierul Orban se luptă cu redeschiderea teraselor

Cât va dura criza economică în curs şi cât va schimba lumea în care trăim ? Circulă deja previziuni şi scenarii contradictorii. De la cele mai optimiste (după o cădere masivă în 2020, economiile ţărilor din UE îşi vor reveni spectaculos în 2021, România va avea o creştere susţinută de 4,2 % – Comisia Europeană) la cele mai sumbre (criza va dura între trei şi cinci ani, cu distrugeri colosale ale unor domenii întregi ale economiei productive – Bruno Bertez, economist, patron de presă economică, Grupul La Tribune, cu peste 40 de ani de experienţă în analiza economică, pe care îl vom mai citi şi cita în timpul următor). E mai sănătos să anticipăm de la început ce e mai rău, cu speranţa secretă că previziunile catastofiste nu se vor confirma, în loc să ne tot revizuim în jos, negativ, optimismul la câteva luni, să fim deci lipsiţi de o perspectivă mai lungă.

Această criză venită de nicăieri, adusă de coronavirus, i-a trimis pe foarte mulţi angajaţi să lucreze de acasă, dintr-un spaţiu prea mic, la care s-au adăugat soţul/soţia plus copiii.

„Am reușit imposibilul”, ne anunță triumfător ministrul Finanțelor. Care se referă la o mare performanță, pe care ar fi realizat-o în acest an. Finanțarea deficitului prin împrumuturi cu dodobândă de numai 3,5% pe an. Și tot el ne anunța în urmă cu circa o săptămână că economia și finanțele României stau mult mai bine decât se aștepta. Urmând ca finalizarea calculelor să fie făcută în următoarele două-trei zile de la marele anunț, După care Ministerul Finanțelor să le pună oficial la dispoziția opiniei publice. Nu știm dacă aceste socoteli au fost sau nu închise conform angajamentului în Ministerul condus de Florin Cîțu. Dar încă nu am primit nicio veste despre cât de bine își revine România dintr-o criză, care i-ar fi trecut doar pe lângă ureche. Să studiem puțin halucinațiile ministrului nostru de Finanțe, pentru a afla cu un ceas mai devreme încotro ne îndreptăm.

Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea crizei sanitare (care durează, se pare, nu mai mult decât o gripă obişnuită), cu atât ne apropiem şi de judecata la care vor fi supuşi negreşit decidenţii politici şi autorităţile medicale, politicienii din domeniul sănătăţii (unii dintre ei s-au lăbărţat în exces pe ecrane). Pentru cei care au urmărit subiectul şi în restul Europei, mai puţin în America, pentru că e departe, e clar că ai noştri politicieni nu au fost nici mai răi dar cu nimic mai buni decât cei din Italia, Spania, Franţa sau Belgia. Dacă am avut mai puţini morţi, cel puţin până acum, decât Belgia, să zicem, e din alte motive – de climă, de microclimate, de vaccin antiTBC în ultimii 50-60 de ani şi, eventual, din pricina marii aproximaţii la numărătoare.

Întrebarea după această criză, unde 1,2 mil. de români din companiile private sunt primele victime, iar 1,2 mil. de angajaţi la stat sunt protejaţi: cine va mai dori să lucreze în firmele private, la patronii români?

Care e conspiraţia cea bună, de fapt, cea rea, cea reală, conspiraţia principală, în desfăşurare sub ochii noştri, în timpul vieţii noastre, pe viaţa noastră ? Pentru că, dincolo de criza sanitară, foarte discutabilă, contestată de unii mari practicieni, mutaţiile economice sunt şi vor fi de o magnitudine necunoscută generaţiilor prezente.