A fost un timp, în istoria României, când cercuri conservatoare se împotriveau avântului economic care schimbase ţara între Unirea de la 1859 şi Primul Război Mondial, motivând că investiţia de timp, de efort si de bani ar fi inutilă. Întrebarea era: „De ce ne-ar trebui nouă atâtea fabrici, când la nevoile populaţiei noastre şi ale pieţelor noastre înguste un sfert dintre aceste construcţii ar fi suficiente?”…Astăzi, ipoteza aruncată în spaţiul public, că 12 milioane dintre cetăţenii României nu au nicio legătură cu băncile, nu intră niciodată în bănci, ar putea conduce la o concluzie la fel de falsă şi de nocivă ca aceea din secolul al XIX-lea. Ar putea urma o întrebare la fel absurdă: de ce ne trebuie atâtea bănci dacă atât de mulţi cetăţeni nu intră în ele, nu le folosesc serviciile?
Citeste mai departe » |