Arhiva de stiri pentru tagul 1989

Peste două zile, în ziua de 25 decembrie, în urmă cu 31 de ani, conducătorul României, Nicolae Ceaușescu, după un simulacru de proces, desfășurat într-o garnizoană militară și având în complet unii dintre principalii complotiști ai loviturii de stat, a fost judecat de circumstanță, condamnat la moarte și executat. Era decesul oficial al unei dictaturi. România se putea înălța pe culmile democrației. Putea reintra în orbita statelor europene. Putea aspira la schimbarea parteneriatelor strategice de la est către vest. Dar cu ce preț? Și cu ce consecințe?

A fost generat din nou un scandal uriaș. În urmă cu câteva zile. Când sute de oameni s-au călcat în picoare pentru a se prezenta la așa-numitul proces al Revoluției. Convocați fiind de către judecători într-un spațiu impropriu. Erau răniții evenimentelor din decembrie 1989 și rudele apropiate ale celor uciși. Sunt mai mulți martori în acest proces, nu și mai multe victime decât în faimosul proces de la Nürenberg. Și de câteva ori mai multe dosare. Și s-a ajuns la proces după 30 de ani. Suntem din nou demni de Guinness Book. Dar ce se vrea de la acest dosar numit al Revoluției?

S-a constatat documentat și implacabil. Sub regimul comunist, capii Securității române au fost vânduți. Inclusiv pe parcursul politicii naționaliste a lui Nicolae Ceaușescu. Dar după? Este inevitabil să se întâmple asta în cazul unui stat slab? Se poate și altfel? Parteneriatul înseamnă colaborare sau subordonare?

Ieri am auzit o discutie purtată cu voce tare – asteptind sa se desshidă la un magazin să iau pîine. Tema sfadei era – cind era mai bine? De Paștele ăsta, cu galantarele gemind de mărfuri sau înainte de 1989, cînd magazinele erau goale. Unul cu aer de fost activist sau colonel de Secu făcea haz de rafturile pline. Ț Era mai bine înainte, zicea- astea sunt din Occident, de la arabi, sunt pline de insecticide, de E-uri, de conservanți, mîncăm otravă. Ceaușescu nu permitea asa ceva…!!! O femeie il admonestează – Hai d-ne, termină! Ți-o fi fost matale mai bine, că te văd bine hrănit. Făceam cozi nopțile să iau rația la copii. Ai uitat. Totul era pe cartelă. ”

Istoricii Cristian Troncotă și Corvin Lupu propun un demers de-a dreptul fulminant într-o lucrare recentă intitulată „Prăbușirea mitului Securității”. Sunt prezentate elemente inedite și scandaloase despre generalul Iulian Vlad și instituția Securității regimului comunist din România. Teza loviturii de stat, care se opune tezei revoluției din decembrie 1989 primește o cantitate uriașă și extrem de valoroasă de muniție grea. Dacă ceea ce probează acești istorici va fi omologat, se mai dărâmă un mit. Cel al democrației pe care ar traversa-o societatea românească. Prăbușirea mitului Securității conduce în mod ironic, dar și dramatic în același timp, la prăbușirea mitului democrației post-decembriste. De ce?

INAINTE SI DUPA 1989. Unii au dat la schimb verticalitatea, omenia, profesionalismul. Cu functiile, gradele si privilegiile dintr-un sistem. Fie el comunist sau democratic. Convinsi fiind ca puterea zamislita din cofrajele anchetelor inchizitoriale e hrana pentru cresterea aripilor cu care sa se avante spre culmile unei societati multilateral dezvoltate. Convinsi fiind ca scaunul de sub sezutul lor atrofiat e din beton armat si ca niciodata nu va ceda sub greutatea trecutului. Sau a prezentului in care, de pe aceleasi inalte scaune, au zamislit politici abuzive sau politica interesului de moment.

Mulți se miră cum de este posibil ca Augustin Lazăr să iasă liniștit la pensie. Cu 30 de mii de lei lunar. După tot ce s-a demonstrat că a făcut. Și cu perspectiva de a ajunge, propus de președintele României, judecător la Curtea Constituțională. Sau cine mai știe în ce altă demnitate. Este posibil ca un produs clasic și abject al neostalinismului ceaușist să se mențină la vârful acestei societăți? Da, este posibil.

Alăturarea cuvintelor de mai sus este un non-sens. Dacă în decembrie 1989 a fost o lovitură de stat, atunci nu pot exista revoluționari. Ci doar învingători și victime. Dacă, dimpotrivă, a existat o revoluție, atunci emanații ei nu pot fi anchetați, judecați și condamnați pentru genocid. Numai că în România, iată, totul este posibil. Avem o anchetă și vom avea un proces. Pe această temă. Cum procedăm?

Târâș-grăpiș, așa s-a mișcat România timp de 28 de ani. În coada plutonului. Iar la putere au fost și Stânga și Dreapta. Cel mai mult Stânga. Ciuma Roșie, cum îi spun protestatarii. Dar și partidele de Dreapta au condus. Și din Parlament, și din Palatul Victoria, și de la Cotroceni. Cu același rezultat. Ce nu a funcționat? Eu unul am ajuns la concluzia că cel mai puternic motor al emancipării României este educația. Educația nu a funcționat!

Am primit, cu ocazia unei lansari de carte la Fundatie, un volum foarte interesant din partea prof. Cristian Troncota, intitulat „Duplicitarii” (ed. II, 2014). Volumul contine secvente din istoria serviciilor de informatii si securitate ale regimului comunist din Romania (1965-1989). Sunt redate numeroase documente de arhiva privitoare la activitatea externa dar si a celei interne a Securitatii, documente privitoare la activitatea serviciilor secrete sovietice in Romania, rolul lor in Revolutia romana, etc. O carte pe care am citit-o cu interes, desi stiu ca exista unele abordari diferite din partea altor analisti ai serviciilor secrete pe unele teme prezentate.

Una dintre experiențele cele mai fascinante trăite de mine după dec 89 a fost felul cum și-au schimbat caracterul mulți din jur. Se spune că dimpotriva, caracterul nu se schimbă. Zău!? Atunci trebuie să cred că firea adevărată al lui X sau Y a fost perfect ascunsă timp de decenii. Deodată, in funcție de noroc, de moșteniri, de bani, de partid, de șansa de a slugări pe cine trebuie, de abilitatea de a te cățăra în ierarhie, de succesul/eșecul în carieră – în condițiile tranziției – oamenii s-au schimbat masiv. Audevenit cameleoni de mare clasa. Nu trebuie să mă uit prea departe. Observ atent, cu bucurie chiar la specimenele care evoluează in proximitate.

Invazia Cehoslovaciei in august 1968 l-a luat pe Ceauşescu prin surprindere. El nu a refuzat să participe la ocupararea Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varșovia, cum s-a spus, pur şi simplu nu a fost invitat. Se bănuia că relaţiile dintre Bucureşti şi Paris sau Washington făceau din România o ţară incapabilă să păsteze secretul. Brejnev nu avea încredere în Ceaușescu. Din aprilie 1964, Partidul Comunist de la Bucureşti ducea o politică de distanţare de Moscova. Sigur era multă iluzie în această manevră, dar lucrurile aşa se vedeau atunci. Motivul era simplu – liderii comuniști de la București nu doreau ca Moscova să se mai amestece in jocurile lor de putere. Știau perfect că atunci cînd Moscova schimbă direcția politicii sale, marionetelceausescu maurer apostole din capitalele est-europene sunt înlocuite. O făcuse Stalin, o făcuse și Hrușciov. Acum era rîndul lui Brejnev să manevreze, schimbe liderii pe care nu ii placea. Ii venise rindul lui Ceaușescu? Mai intii Alexander Dubcek initiatorul Primăverii de la Praga. Și apoi!?. .