Andreescu (9 WTA și favorită 8), venită după victorii epuizante în fața unor nume importante (Amanda Anisimova, Garbine Muguruza și Sara Sorribes Tormo), a întâlnit-o în semifinale pe grecoaica Maria Sakkari (25 WTA), jucătoare care tocmai s-a impus împotriva celor mai în formă sportive din circuitul feminin: Jessica Pegula și Naomi Osaka.
Chiar dacă a condus cu 4-1 în primul set, Andreescu a fost prinsă din urmă și s-a aflat într-o situație foarte dificilă: a salvat două mingi de set ale adversarei în tiebreak. Bianca a revenit de la 6-7, a câștigat de două ori pe serviciul Mariei și s-a impus cu 9-7.
Andreescu a fost prima care a reușit break-ul și în setul secund (a avut 3-1), însă Sakkari a reușit să lege cinci game-uri câștigătoare și să împingă confruntarea în set decisiv: 3-6.
Sakkari a servit pentru câștigarea partidei la 6-5, însă Bianca s-a impus la 0 la retur și a defilat în tiebreak: 7-4.
Bianca Andreescu, care a petrecut deja 12 ore pe teren la Miami, se va confrunta în ultimul act al competiției cu Ashleigh Barty. Principala favorită și-a respectat statutul și a trecut fără emoții de Elina Svitolina (Ucraina, cap de serie nr. 5), scor 6-3, 6-3.
Rezultatele înregistrate în semifinale:
Ashleigh Barty (1) vs Elina Svitolina (5) 6-3, 6-3
Bianca Andreescu (8) vs Maria Sakkari (23) 7-6(7), 3-6, 7-6(4).
HotNews
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.