Reteaua Corect

Victorie categorică pentru Real Madrid în campionatul Spaniei

Scris de newsreporter in 12 noiembrie 2023 la 12:42, in Sports. 358 vizualizari Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nCbZ

Echipa Real Madrid a învins pe teren propriu, cu scorul de 5-1, formaţia Valencia CF, sâmbătă seara, într-o partidă din etapa a 13-a a campionatului de fotbal al Spaniei, relatează Știripesurse.

Internaţionalii brazilieni Vinicius Junior (42, 49) şi Rodrygo (50, 84) au reuşit câte o dublă pentru învingători, cealaltă reuşită a gazdelor aparţinându-i fundaşului Dani Carvajal (3). Golul de onoare al oaspeţilor a fost marcat de Hugo Duro, în finalul meciului de pe Santiago Bernabeu (88), potrivit Agerpres.

AD
AD
AD
AD
AD
AD

 

Real Madrid nu a putut conta în acest joc pe englezul Jude Bellingham, autorul a 13 goluri în 14 meciuri disputate de la debutul sezonului, care a fost indisponibil pentru duelul cu "liliecii" din cauza unei accidentări la umărul stâng.
În urma acestui succes categoric, Real Madrid a revenit la două puncte în spatele liderului Girona, revelaţia acestui debut de sezon în La Liga, care a obţinut sâmbătă a unsprezecea victorie în 13 meciuri, pe terenul formaţiei Rayo Vallecano (2-1).

Rezultate:
Vineri
Athletic Bilbao - Celta Vigo 4-3
Au marcat: Sancet (37), Guruzeta (45+5, 52), Berenguer (90+8 - penalty), respectiv Aspas (25), Bamba (41), Strand Larsen (66).

Sâmbătă
Rayo Vallecano - Girona 1-2
Au marcat: Garcia Rivera (5), respectiv Dovbik (42), Moreira De Oliveira (65).

Almeria - Real Sociedad 1-3
Au marcat: Arribas Calvo (76), respectiv Oiarzabal (62), Carlos Fernandez (90+1 - penalty), Zubimendi (90+5).

Granada - Getafe 1-1
Au marcat: Villar (45+4), respectiv Mayoral (2).

Osasuna Pamplona - Las Palmas 1-1
Au marcat: Budimir (73), respectiv Moleiro (70).

Real Madrid - Valencia CF 5-1
Au marcat: Carvajal (3), Vinicius Jŕşnior (42, 49), Rodrygo (50, 84), respectiv Duro (88).

Duminică sunt programate partidele FC Barcelona - Deportivo Alaves, Atletico Madrid - Villarreal şi derby-ul andaluz Sevilla FC - Betis Sevilla.

Întâlnirea dintre Mallorca şi Cadiz va avea loc pe 29 noiembrie.

Clasament:
1. Girona 34 puncte
2. Real Madrid 32
3. FC Barcelona 27
4. Atletico Madrid 25
5. Athletic Bilbao
6. Real Sociedad 22
7. Betis Sevilla 20

 

 

 

 

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.