Reteaua Corect

Tenis: Clasamentul ATP - Marius Copil a urcat pe locul 91

Scris de newsreporter in 06 noiembrie 2017 la 12:07, in Sports. 214 vizualizari Intra in discutie Taguriclasamentul ATP, locul 91, marius copil, tenis shortlinkhttp://crct.ro/nrMs

Tenismanul român Marius Copil a urcat o poziție față de săptămâna trecută și se află pe locul 91 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), dat publicității luni, transmite Agerpres.

O schimbare semnificativă s-a produs la vârful ierarhiei, unde tânărul jucător german Alexander Zverev a urcat pe podium, locul al treilea în lume fiind cea mai bună clasare din cariera sa. Lider este în continuare spaniolul Rafael Nadal, care va încheia anul pe primul loc, pe poziția secundă aflându-se elvețianul Roger Federer.

Austriacul Dominic Thiem a reușit un salt de două locuri și este pe patru, cea mai bună poziție din cariera sa. O urcare spectaculoasă a realizat americanul jack Sock, după titlul cucerit la Paris-Bercy, ajungând pe 9 de pe 22, victoria aducându-i și calificarea la Turneul Campionilor.

De remarcat și căderea vertiginoasă a scoțianului Andy Murray, fost lider mondial, care a ajuns pe locul 16 direct de pe 3.

La dublu, Horia Tecău a urcat cinci locuri și se află pe poziția a 13-a.

Clasamentul ATP la simplu 
1 (1). Rafael Nadal (Spania) 10.645 puncte 
2 (2). Roger Federer (Elveția) 9.005 
3 (4). Alexander Zverev (Germania) 4.410 
4 (6). Dominic Thiem (Austria) 3.815 
5 (5). Marin Cilic (Croația) 3.805 
6 (8). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.650 
7 (9). Stan Wawrinka (Elveția) 3.150 
8 (10). David Goffin (Belgia) 2.975 
9 (22). Jack Sock (SUA) 2.765 
10 (11). Pablo Carreno Busta (Spania) 2.615 
................................................................... 
91 (92). Marius Copil 601 
461 (452). Dragoș Dima 79 
503 (511). Adrian Ungur 67 
608 (604). Nicolae Frunză 45 
644 (647). Vasile Antonescu 39 etc.

Clasamentul ATP la dublu 
1 (3). Marcelo Melo (Brazilia) 8.510 puncte 
2 (4). Lukasz Kubot (Polonia) 8.510 
3 (1). Henri Kontinen (Finlanda) 7.330 
4 (2). John Peers (Australia) 7.330 
5 (6). Ivan Dodig (Croația) 5.550 
6 (5). Nicolas Mahut (Franța) 5.335 
7 (12). Jean-Julien Rojer (Olanda) 5.130 
8 (13). Horia Tecău 5.070 
9 (10). Jamie Murray (Marea Britanie) 4.760 
10 (11). Bruno Soares (Brazilia) 4.760 
.......................................................... 
53 (54). Florin Mergea 1.471 etc.

Clasamentul ATP Race la simplu 
1 (1). Rafael Nadal (Spania) 10.645 puncte 
2 (2). Roger Federer (Elveția) 9.005 
3 (3). Alexander Zverev (Germania) 4.410 
4 (4). Dominic Thiem (Austria) 3.815 
5 (5). Marin Cilic (Croația) 3.805 
6 (6). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.650 
7 (7). Stan Wawrinka (Elveția) 3.150 
8 (8). David Goffin (Belgia) 2.975 
9 (24). Jack Sock (SUA) 2.765 
10 (9). Pablo Carreno Busta (Spania) 2.615 
................................................................. 
91 (89). Marius Copil 601 etc.

Clasamentul ATP Race la dublu 
1 (1). Lukasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia) 8.600 puncte 
2 (2). Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia) 7.330 
3 (3). Horia Tecău (România)/Jean-Julien Rojer (Olanda) 5.295 
4 (4). Jamie Murray (Marea Britanie)/Bruno Soares (Brazilia) 5.180 
5 (5). Bob Bryan/Mike Bryan (SUA) 4.625 
6 (6). Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut (Franța) 4.395 
7 (7). Ivan Dodig (Croația)/Marcel Granollers (Spania) 4.090 
8 (9). Ryan Harrison (SUA)/Michael Venus (Noua Zeelandă) 3.150 
9 (8). Oliver Marach (Austria)/Mate Pavic (Croația) 3.100 
10 (10). Raven Klaasen (Africa de Sud)/Rajeev Ram (SUA) 3.020 etc.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.