Reteaua Corect

România, învinsă de Muntenegru cu 1-0, nu mai are șanse de calificare la CM 2018

Scris de newsreporter in 05 septembrie 2017 la 10:52, in Sports. 245 vizualizari Intra in discutie Taguricalificare, cupa mondiala, muntenegru, românia shortlinkhttp://crct.ro/nrs3

Naționala de fotbal a României a pierdut orice șansă de calificare la Cupa Mondială din 2018, după ce a fost învinsă de formația Muntenegrului cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Gradski Stadion din Podgorica, într-un meci din Grupa E a preliminariilor competiției, scrie Agerpres.

Sursa imagine: observator.tv

România a încheiat practic campania de calificare în Muntenegru, unde echipa gazdă s-a impus prin golul marcat de Stevan Jovetic (75).

Tricolorii au început campania contra Muntenegrului, cu 1-1 la Cluj-Napoca, Stanciu ratând un penalty în prelungirile partidei de debut a lui Christoph Daum ca selecționer al României, și au încheiat-o la Podgorica, cu un eșec, care poate fi ultimul din mandatul tehnicianului german. România mai are de disputat două meciuri în aceste preliminarii, dar obiectivul a fost ratat.

România nu s-a mai calificat la o Cupă Mondială din 1998.

În Muntenegru, România a cerut penalty în min. 13, la o pătrundere a lui Chipciu, care a căzut în careu, în duel cu Vesovic.

Gazdele au avut prima ocazie un minut mai târziu, când Ivanic a tras din afara careului, dar Tătărușanu a reținut în doi timpi. Beciraj (17) a ratat o ocazie imensă, șutând pe lângă poartă, din poziție ideală, de la 12 metri, central. Apoi, Jovetic (20) a fost blocat de Chiricheș.

Tricolorii au fost incisivi din nou prin Chipciu (21), blocat de Savic în momentul reluării spre poartă.

Tătărușanu a acordat corner la un șut din afara careului expediat de Marusic (27), iar apoi Muntenegru a reușit să marcheze prin Jovetic, însă golul a fost anulat corect pentru ofsaid la Vesovic (30).

Chipciu (39) a avut ultima ocazie a primei reprize, încercând să-l surprindă pe Petkovic cu un șut la colțul scurt, dar goalkeeper-ul a respins în corner.

În repriza secundă, jocul a fost încâlcit, tricolorii au avut o posesie mai bună a mingii, dar fără să aibă acțiuni clare de gol. Unicul gol a fost marcat în min. 75, când Marusic a centrat de pe dreapta și Jovetic, scăpat din marcaj de Chiricheș, a reluat cu capul, învingându-l pe Tătărușanu.

România mai are de jucat două partide în această campanie, cu Kazahstan pe 5 octombrie, la Ploiești, și cu Danemarca, pe 8 octombrie, în deplasare.

Muntenegru — România 1-0 (0-0) 
A marcat: Stevan Jovetic (75). 
Podgorica, Gradski Stadion 
Preliminariile Cupei Mondiale 2018 — Grupa E

Au evoluat echipele: 
Muntenegru: 1. Danijel Petkovic — 23. Adam Marusic, 15. Stefan Savic, 6. Zarko Tomasevic, 2. Filip Stojkovic — 20. Mirko Ivanic (9. Stefan Mugosa, 70), 4. Nikola Vukcevic — 8. Marko Jankovic (3. Vladimir Jovovic, 84), 10. Stevan Jovetic (căpitan), 7. Marko Vesovic — 11. Fatos Beciraj (17. Elsad Zverotic, 90+2). Selecționer: Ljubisa Tumbakovic. 
Rezerve neutilizate: 12. Mladen Bozovic, 13. Milan Mijatovic — 5. Nemanja Mijuskovic, 14. Luka Djordjevic, 16. Damir Kojasevic, 18. Sead Haksabanovic, 19. Nebojsa Kosovic, 21. Emrah Klimenta, 22. Vukan Savicevic.

România: 12. Ciprian Tătărușanu — 2. Romario Benzar, 6. Vlad Chiricheș (căpitan), 4. Cosmin Moți, 3. Alin Toșca — 15. Valerica Găman (20. Sergiu Hanca, 81), 18. Răzvan Marin (23. Nicolae Stanciu, 64) — 7. Alexandru Chipciu, 19. Bogdan Stancu, 10. Alexandru Maxim — 9. Florin Andone (13. Alexandru Băluță, 64). Selecționer: Christoph Daum. 
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niță — 5. Bogdan Țîru, 11. Adrian Popa, 14. Andrei Ivan, 17. Ciprian Deac, 21. Cristian Ganea, 22. Steliano Filip.

Arbitru: Craig Thomson; arbitri asistenți: David McGeachie, Alan Mulvanny; arbitru de rezervă: Kevin Clancy (toți din Scoția) 
Observator pentru arbitri: Nikolai Ivanov (Rusia), comisar FIFA: Kris Bellon (Belgia) 
Cartonașe galbene: Chipciu (34), Vesovic (54), Beciraj (85), Moți (85), Stojkovic (89).

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.