Gazeta Sporturilor gazduieste astazi un interviu cu Cristi Chivu, cel care a fost desemnat aseara, de catre acelasi cotidian, jucatorul anului 2010. Fotbalistul de la Inter, care incepea acest an cu o accidentare groaznica la cap, arevenit miraculous si a castigat cinci trofee. “6 ianuarie e o zi care mi-a schimbat viziunea despre viata. E ziua in care am revazut tot ce am trait pana atunci. Si nu exagerez cand iti zic asta. Crede-ma! E ziua care m-a facut sa privesc ce-mi ramasese, cu totul altfel. Dar totul a trecut. Asta e cel mai important. Si uite unde sunt acum. Stii ce mi-a zis Adelina in ziua aia. Zice: «Cristi, iubitul meu, ceea ce ti s-a intamplat tie astazi este sacrificiul pe care Inter trebuie sa-l faca. Ca-n povestea Mesterului Manole. O sa vezi ca veti castiga Liga Campionilor». Asa a fost! Cum mi-a zis Adelina in acele momente”, a spus, printre multe altele, capitanul echipei nationale in interviul acordat Gazetei.
Prosport a fost alaturi de George Copos la unul dintre hotelurile pe care acesta le detine in Poiana Brasov si care se afla in renovare, facand un reportaj interesant. De mai bine de doua luni, George Copos munceste pe branci la renovarea hotelului Sport din Poiana Brasov. Este tot numai zambet cand vorbeste de noua sa investitie. Asta in timp ce dinspre Giulesti apar numai vesti despre conturi goale. Inca de la intrare se vede cine e seful. Asta pentru ca George Copos, imbracat ca pentru un santier si fara sa ii lipseasca binecunoscuta sepcuta, se interesa de absolut orice material descarcat din tiruri: «Ce faci cu rolele astea? », «Mai sunt multe de scos? », «Hai! Mai repede, mai repede!». Ultima replica a avut continuarea in interior, acolo unde Copos si-a luat si mai in serios rolul de conducator, iar dupa ce si-a luat sapca in mana si a rasuflat cu greu, ne-a spus: «Greu e cu romanii astia».
Jurnalul National scrie despre tranferul dinamovistului Marius Niculae in China, la Shenzhen Ruby. “Sezonul despartirilor este in toi la Dinamo. Dupa Adrian Cristea, plecat la Universitatea Cluj, si senegalezul Ousmane N’Doye, care a semnat cu Astra Ploiesti, din Stefan cel Mare va pleca si atacantul Marius Niculae. «Sageata» este decis sa se desparta de Dinamo, mai ales dupa ce sefii din «Groapa» l-au anuntat ca vor sa-i scada salariul anual de la 280.000 la 200.000 de euro. Niculae este foarte aproape sa semneze cu echipa chineza Shenzhen Ruby, care a incheiat sezonul trecut pe locul 13, salvandu-se in extremis de la retrogradare. Chinezii ii ofera lui Marius un contract pe doi ani, începand din ianuarie 2011, iar pe langa salariu, jucatorul va beneficia si de bonusuri, 3.000 de dolari la victorii si 1.000 la egaluri. Salariul propus initial de chinezi, 300.000 de dolari, ar fi putea fi marit in urma negocierilor ulterioare”, scrie Jurnalul.
Adevarul i-a numarat lui Mircea Lucescu tarile pe care acesta le-a vizitat sau le va vizita in lunuile decembrie si ianuarie, dar si numarul de kilometric parcursi, ajungand la cifre impresionante. “Antrenorul Sahtiorului strabate peste 17.000 de kilometri in mai putin de doua luni, in interes de serviciu sau personal. Romania, Italia, Elvetia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite si Spania sunt urmatoarele destinatii ale antrenorului roman. Decembrie si ianuarie sunt luni pline pentru cel mai in voga antrenor roman. Mircea Lucescu si-a facut agenda de lucru si programul de Sarbatori, iar itinerariul sau este mai mult decat impresionant. Viziteaza sase tari si strabate peste 17.000 de kilometri in mai putin de doua luni. «Il Luce» a venit din Ucraina la Bucuresti pentru un popas de cateva zile. A petrecut alaturi de nepoti, apoi si-a facut bagajele si a plecat cu sotia sa, Neli, in Italia, langa Brescia, la cei mai buni prieteni ai familiei. Din «Cizma», antrenorul «minerilor» de la Donetk s-a deplasat la Nyon, unde a participat la tragerea la sorti a optimilor Ligii Campionilor, faza in care a calificat in premiera Sahtiorul lui Ahmetov. Din Elvetia a revenit la Brescia, unde era asteptat de sotie si de amicii italieni”, noteaza Adevarul.
Cancan gazduieste o declaratie a lui Rzavn Rat, care vorbeste despre sansele Nationalei de a se califica la Euro 2012. “Razvan Rat , fundasul echipei nationale a Romaniei, crede in continuare in sansele tricolorilor de a se califica la Euro 2012, iar prioritatile au fost deja stabilite. «Din punctul meu de vedere, dubla intalnire cu Bosnia va fi decisiva pentru nationala Romaniei. Daca vom reusi sa castigam ambele partide in fata Bosniei, cred ca putem face un pas important catre Euro 2012. Turneul final este in Ucraina si Polonia, va dati seama ce bucurie va fi in sufletul meu daca ne vom califica la Euro 2012. As fi ghidul delegatiei Romaniei in Ucraina. Glumesc, desigur, insa raman increzator in sansele noastre de calificare», a spus Rat”, scrie Cancan.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.