Reteaua Corect

Reacţiile presei internaţionale, după victoria Simonei Halep în primul tur de la Roland Garros

Presa din străinătate a scris despre victoria din primul tur a Simonei Halep, în urma unui meci în care românca a pierdut un set. Halep a avut nevoie de trei seturi pentru a o învinge pe adversara sa din Australia, Alja Tomljanovic, scor 6-2, 3-6, 6-1, scrie Mediafax.

Imediat după meci, unele dintre cele mai importante publicaţii din lume au redat primele idei despre startul aventurii Simonei în drumul spre apărarea titlului de la Roland Garros.

 

Corriere Dello Sport: “Halep şi Osaka au suferit, dar s-au calificat. Românca şi-a început aventura la Roland Garros cu o victorie, în al doilea Grand Slam al anului”.

Fox Sports Asia: “Alja Tomljanovic a avut momentele ei bune, dar clasa de care a dat dovadă Simona Halep în primul şi în al treilea set i-au adus victoria în primul tur la Openul Franţei”,

 

Francetvinfo.fr: “Simona Halep a trebuit să se lupte în primul tur. Deţinătoarea titlului de la Roland Garros a avut nevoie de trei seturi pentru a-şi valida biletul spre turul secund (6-2, 3-6, 6-1)”

Telegraaf.nl: “Osaka şi Halep au scăpat de o eliminare prematură. Simona Halep, numărul trei mondial, a trebuit să-şi dea silinţa pentru a ajunge în turul seund. Halep e considerată favorită, la ediţia din acest an, fiind urmată de Bertens”

Standard.co.uk: “Halep a trecut peste un set pierdut şi continuă cursa pentru apărarea titlului la Roland Garro, în urma victoriei cu Ajla Tomljanovic. În setul al treilea, Halep şi-a dat seama ce are de făcut împotriva adversarei şi a început să lovească mai puternic. Totuşi, experienţa şi-a spus cuvântul, iar Halep a câştigat al şaselea meci, din ultimele şapte”

Reuters: “A fost doar un mic sughiţ, iar deţinătoarea trofeului, Simona Halep, avansează la Paris. Halep s-a descurcat cu emoţiile şi presiunea şi s-a calificat în turul secund la Roland Garros”

În turul secund, Halep o va înfrunta pe poloneza Magda Linette (87 WTA, 27 de ani), care a învins-o în primul tur pe franţuzoaica Chloe Paquet (166 WTA, 24 de ani), scor 3-6, 6-1, 6-2. Va fi primul duel dintre cele două.

Celelalte două românce calificate pe tabloul de simplu feminin de la Roland Garros sunt Irina Begu, care va evolua împotriva cehoaicei Karolina Muchova, şi Sorana Cîrstea, care va da peste iberica Aliona Bolsova Zadoinov.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.