Asteptandu-l pe Mirel

A vorbit Razvan Lucescu despre faptul ca suntem fragili psihic si a sarit toata lumea mai ceva decat pentru sarmalele date la moastele Sfantei Paraschieva. Acum, s-a retras Radoi si toata suflarea fotbalistica e in pragul apoplexiei. Il mai stiti pe Mirel, nu? Fotbalistul acela care alearga mult pe teren, dar, de cele mai multe ori, nu ajunge la locul potrivit. Care munceste, dar la sfarsitul zilei pare ca nu a reusit sa puna o caramida peste alta. Nu de alta, dar poate asa ar fi avut pe ce sa se catere ca sa fie mai inalt, cand ne-a ars buza mai tare, la golul egalizator al Albaniei, la Bucuresti. Mirel, omul al carui telefon a fost ascultat la un moment dat,  vorbea cu Gigi Becali despre „cascaval” si „valize”. Acolo, in mocirla aceea, a rezistat. S-a bagat pana la gat, si a mers cu nasu’Jiji  pana cand l-au cumparat beduinii, acum mutati la hoteluri de 5 stele.

Motivul pentru care luptatorul Mirel a renuntat la nationala este, se pare, o declaratie a lui Ionut Lupescu, cel care una ar fi spus in fata lui Radoi, si alta in spatele lui. Fostul „tricolor”, sensibil din fire, s-a ofuscat teribil, si-a strans toate masinutele care erau ale lui, si, in valtoarea evenimentului, a mai bagat in geanta si cateva de-ale lui Cocis, si dus a fost. Cand un om care sta in preajma patronului Stelei iti vorbeste despre corectitudine, mai ca depaseste limita de imaginatie pe care o are romanul, obisnuit cu doamna Udrea calare pe bicicleta prezidentiala. Radoi a plecat, ne-a facut cu mana din teren, cu Franta, unde numai asta a facut, cu mana, si noi am ramas. Mai singuri, cu ochii dupa Mutu, cu urechile la declaratiile lui Marica, alt neinteles al gazonului. Sigur, in zilele lor bune, Mutu ar fi fost rezerva generatiei lui Hagi, iar Marica ar fi alergat dupa baloanele trimise in spatele portii unde se antrenau „cei mari”.

Ce s-a intamplat exact in vestiar sau in afara lui, la Paris, nu se poate sti cu exactitate. Ceea ce insa putem concluziona fara prea multa efort este ca Radoi s-a comportat precum un adolescent caruia ii este furat sandwinch-ul de sub nas. Iar el, in loc sa riposteze, intr-o forma sau alta, s-a retras, intelept, printre camile. Insa cred ca pentru Mirel sandwich-ul nu este egal cu bucuria de a juca la nationala Romaniei. Sau cel putin asa-mi place sa sper.