Reteaua Corect

Mircea Sandu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, şi soţia acestuia, trimişi în judecată

DNA l-a trimis în judecată pe Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, şi pe soţia acestuia, pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. Mircea Sandu e acuzat că ar fi primit peste 700.000 lei ca Federaţia să încheie contracte cu o societate de avocatură.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Sandu, la data faptelor preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită/

 

De asemenea, a fost trimisă în judecată şi Elisabeta Sandu, soţia acestuia, pentru complicitate la luare de mită.

„La data de 02 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soţiei sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită, suma de 724.000 lei, de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăţi de avocatură. Banii respectivi au fost primiţi de inculpat pentru ca Federaţia Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistenţă juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009”, arată DNA, printr-un comunicat de presă.

 

Potrivit procurorilor, în baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură ar fi obţinut de la Federaţia Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ce aparţin celor doi, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.