Reteaua Corect

Gică Hagi: Generaţia U21 poate fi mai bună ca a noastră

Scris de newsreporter in 18 iunie 2019 la 10:28, in Sports. 302 vizualizari Intra in discutie Taguriechipa, generatie, gica hagi, u21 shortlinkhttp://crct.ro/nuAI

Gică Hagi este o personalitate emblematică a fotbalul românesc şi nu numai. Toţi asimilează România cu Hagi. A făcut lucruri uriaşe pentru naţională, iar înaintea debutului echipei U21, ”Regele” şi-a permis să le dea câteva sfaturi foarte preţioase tricolorilor lui Mirel Rădoi, scrie Mediafax.

E vorba de un mesaj care îi va motiva suplimentar pe băieţi, dacă mai era vorba de aşa ceva, ţinând cont de anvergura competiţiei. Hagi este conştient că fotbaliştii noştri sunt foarte valoroşi. Trebuie să îşi facă jocul, să dea tot ce e mai bun din ei, să nu se lase presaţi de emoţie. Astfel vor putea avea un traseu frumos la EURO şi vor reuşi să scoată în stradă mii de români, aşa cum a făcut generaţia lui Gică Hagi prin 1994. ”E o generaţie care poate fi mai bună ca a noastră, cea care a reuşit performanţa de la Mondialul din 1994. Simţindu-i şi văzându-i pe aceşti copii, pe care-i cunosc de mici, am mare încredere în ei. Au demonstrat până acum că sunt buni, puternici, se pot duela cu oricine de afară. Trebuie doar să certifice nivelul la care au ajuns, să facă performanţă pentru ei, să ne aducă şi nouă fericire”, şi-a început Hagi discursul, care a continuat:

 

 

”Ar fi o greşeală să le punem asta în faţă. Una e s-o gândeşti, alta e s-o pui doar pe hârtie, cum au procedat columbienii în 1994. Lăsaţi-i să joace fiecare meci în parte, să aibă încredere, să intre cu tupeu pe teren! Lăsaţi-i să fie ei! Nu trebuie să te laşi condiţionat de adversar. Îl analizezi, îl cunoşti cât e de puternic, îţi iei măsuri să te aperi, dar e obligatoriu să ataci. Dacă nu ştii asta, e greu să fii mare!

Nu există la un turneu final o echipă care să nu fie foarte bună. Poţi face zero puncte sau maximum! Dar trebuie să fii de top, să joci ambele faze, tot! Important e că băieţii ăştia ne dau speranţe că vom deveni iarăşi mari”.

România face parte din Grupa C a Campionatului European U21. Se află într-o grupă infernală, cu Franţa, Anglia şi Croaţia. Tricolorii debutează împotriva Croaţiei, marţi.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.