Chile a deschis rapid scorul, prin Alexis Sanchez (6), iar Nationalmannschaft a egalat pe finalul primei reprize, prin Lars Stindl (41). Acest egal face ca toate cele patru echipe din grupă să păstreze șanse de calificare în semifinale înaintea ultimei etape.
Chilienii, care veneau după 2-3 cu România (amical) și 2-0 cu Camerun, au marcat după doar șase minute, prin Alexis Sanchez, din pasa lui Arturo Vidal. Vedeta lui Arsenal a devenit astfel golgheterul all-time al naționalei chiliene, cu 38 de goluri.
Alexis a marcat, totodată, și golul cu numărul 400 din istoria Cupei Confederațiilor.
Debutul bun de meci al sud-americanilor, cu un presing agresiv, a continuat și Marcelo Diaz a prins un voleu din afara careului, însă fără probleme pentru ter Stegen (13).
Campioana mondială a reușit să iasă din propria jumătate și a avut prima oportunitate în min. 15, când Stindl a reluat direct spre poartă din marginea careului, dar Herrera a reținut.
Vargas putea dubla avantajul ''La Roja'', dar șutul său năprasnic din afara careului a lovit bara (20).
Germania a egalat la capătul unui atac rapid, purtat de Emre Can, care l-a găsit excelent pe Hector în partea stângă, iar acesta a centrat perfect în fața porții, de unde Stindl a îndeplinit o simplă formalitate (41).
Campioana Americii de Sud a avut ultima ocazie a primei părți, dar ter Stegen a reținut în doi timpi șutul expediat de Sanchez.
În partea secundă, meciul a fost destul de echilibrat, Germania, cu cea mai tânără echipă a competiției din Rusia (medie de vârstă 24 ani și 4 luni), preferând un joc de construcție, în timp ce Chile, cea mai vârstnică echipă a turneului (29 ani și o lună) a acționat cu predilecție pe contre.
Sanchez a executat destul de periculos o lovitură liberă (48), mingea trecând peste transversală, iar apoi Isla a încercat să-l surprindă pe ter Stegen cu un șut-centrare, dar balonul s-a dus peste poartă (54).
Germania a avut și ea o situație notabilă, însă Herrera a reținut șutul lui Stindl (73).
Ocaziile de gol au fost puține, deoarece ambele echipe au riscat puțin, preferând un joc de prudență.
Germania și Chile păstrează primele șanse de calificare în semifinale, având în vedere că în ultimele meciuri, de duminică, vor înfrunta formații mai slab cotate, Camerun, respectiv Australia. Și celălalt meci al zilei s-a încheiat cu același scor, Camerun — Australia 1-1.
Germania — Chile 1-1 (1-1)
Au marcat: Lars Stindl (41), respectiv Alexis Sanchez (6).
Kazan, Kazan Arena
Cupa Confederațiilor 2017 — Grupa B
Au evoluat echipele:
Germania: 22. Marc-André ter Stegen — 4. Matthias Ginter, 2. Shkodran Mustafi, 17. Niklas Suele — 18. Joshua Kimmich, 14. Emre Can, 21. Sebastian Rudy, 3. Jonas Hector — 8. Leon Goretzka, 7. Julian Draxler (căpitan) — 13. Lars Stindl. Selecționer: Joachim Loew.
Rezerve neutilizate: 1. Kevin Trapp, 12. Bernd Leno — 5. Marvin Plattenhardt, 6. Benjamin Henrichs, 16. Antonio Ruediger, 10. Kerem Demirbay, 15. Amin Younes, 20. Julian Brandt, 9. Sandro Wagner, 11. Timo Werner.
Chile: 23. Johnny Herrera — 4. Mauricio Isla, 17. Gary Medel (căpitan; 13. Paulo Díaz, 71), 18. Gonzalo Jara, 15. Jean Beausejour — 20. Charles Aranguiz (5. Francisco Silva, 90), 21. Marcelo Díaz, 10. Pablo Hernández — 8. Arturo Vidal — 11. Eduardo Vargas (16. Martín Rodríguez, 81), 7. Alexis Sanchez. Selecționer: Juan Antonio Pizzi.
Rezerve neutilizate: 1. Claudio Bravo, 12. Cristopher Toselli — 2. Eugenio Mena, 3. Enzo Roco, 6. José Pedro, 14. Felipe Gutiérrez, 9. Angelo Sagal, 19. Leonardo Valencia, 22. Edson Puch.
Arbitru: Alireza Faghani; arbitri asistenți: Reza Sokhandan, Mohammadreza Mansouri (toți din Iran); arbitru de rezervă: Mark Geiger (SUA); arbitri video: Artur Dias (Portugalia), Joe Fletcher (Canada); arbitru asistent video: Ravșan Irmatov (Uzbekistan)
Cartonașe galbene: Stindl (20), Rudy (60), A. Sanchez (64), Beausejour (79).
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.