Reteaua Corect

Chile va juca finala Cupei Confederațiilor, după ce a învins Portugalia la loviturile de departajare

Selecționata de fotbal a statului Chile s-a calificat în finala Cupei Confederațiilor 2017, miercuri seara, la Kazan, după ce a învins Portugalia cu scorul de 3-0, la loviturile de departajare, în prima semifinală a competiției găzduite de Rusia, scrie Agerpres.

Sursa imagine: trm.md

Campioana Americii de Sud a fost mai lucidă la loviturile de la 11 metri și s-a impus grație prestației portarului Claudio Bravo, care a apărat trei șuturi din punctul cu var, golurile fiind marcate de Arturo Vidal, Charles Aranguiz și Alexis Sanchez.

În finală, Chile, care este debutantă la Cupa Confederațiilor, va juca duminică împotriva învingătoarei dintre Germania și Mexic.

Semifinala a început destul de alert, iar Vargas (6), lansat de Sanchez, a fost blocat excelent de Rui Patricio. Un minut mai târziu era rândul portughezilor să treacă pe lângă deschiderea scorului, Bravo salvând golul în fața lui Andre Silva, la centrarea lui Ronaldo.

Fiecare formație a mai avut câte o oportunitate în prima repriză, chilienii prin Aranguiz (30), care a ratat șutul din careu, iar lusitanii prin Andre Silva (44), care a reluat cu capul peste poartă.

În partea secundă, Chile a avut o șansă bună prin Vidal (54), dar mingea expediată cu capul de mijlocașul echipei Bayern Munchen a trecut peste țintă.

În decurs de două minute, faze periculoase s-au succedat la cele două porți, dar Rui Patricio (57) a respins șutul acrobatic din întoarcere al lui Vargas, pentru ca apoi Bravo să apere (58) șutul lui Ronaldo din unghi.

Vidal a tras un lut puternic (62), puțin peste transversală, după care Ronaldo s-a aflat în prim plan în două acțiuni, în min. 72, pe o contră, dar șutul a fost deviat periculos de un fundaș advers, iar în min. 85 a reluat pe lângă poartă cu capul în urma centrării lui Cedric.

Campioana Europei a început prelungirile cu o șansă a lui Andre Gomes (91), care a șutat peste poartă de la 18 metri, dar chilienii au fost mai proaspeți și mai incisivi în extra-time. Lovitura de cap a lui Sanchez (95) a trimis mingea milimetric pe lângă poartă, Rui Patricio a reținut mingea expediată cu capul de Vidal (100), chilienii au avut și două bare, la aceeași fază, prin Vidal și Rodriguez (119), iar șutul lui Alexis Sanchez a fost scos în corner de Jose Fonte (119). Chile putea primi și penalty în min. 113, când Francisco Silva a fost călcat în careu de Fonte, dar nu s-a acordat nimic.

La loviturile de departajare, Bravo a fost eroul chilienilor, Portugalia ratând toate cele trei lovituri executate de ''veteranii'' Quaresma, Moutinho și Nani.

Meciul a adus și o premieră, a patra schimbare efectuată de portughezi, valabilă doar în faza eliminatorie a competiției și doar în prelungiri. Gelson Martins a fost introdus în min. 116 în locul lui André Gomes.

Nani a devenit al treilea portughez ca număr de selecții în echipa națională, 111, după Cristiano Ronaldo (142) și Luis Figo (127).

Chile, care înaintea Cupei Confederațiilor a fost învinsă de România într-un meci amical, cu scorul de 3-2, la Cluj-Napoca, este neînvinsă în ultimele șapte meciuri în care a ajuns în prelungiri, inclusiv ultimele două finale ale competiției Copa America.

Joi va avea loc a doua semifinală, Germania — Mexic, la Soci, de la ora 21,00 (ora României).

Portugalia — Chile 0-0, după prelungiri; 0-3, la loviturile de departajare

Au executat în ordine loviturile de departajare: Arturo Vidal 0-1 (gol), Ricardo Quaresma 0-1 (ratare — a apărat Bravo), Charles Aranguiz 0-2 (gol), Joao Moutinho 0-2 (ratare — apără Bravo), Alexis Sanchez 0-3 (gol), Nani 0-3 (ratare — apără Bravo).

Kazan, Kazan Arena

Cupa Confederațiilor 2017 — semifinale

Au evoluat echipele:

Portugalia: 1. Rui Patricio — 21. Cedric Soares, 2. Bruno Alves, 6. José Fonte, 19. Eliseu — 10. Bernardo Silva ( 20. Ricardo Quaresma, 83), 23. Adrien Silva (8. Joao Moutinho, 102), 14. William Carvalho, 15. André Gomes (18. Gelson Martins, 116) — 9. André Silva (17. Nani, 76), 7. Cristiano Ronaldo (căpitan). Selecționer: Fernando Santos.

Rezerve neutilizate: 12. Jose Sa, 22. Beto — 4. Luis Neto, 11. Nelson Semedo, 13. Danilo, 16. Pizzi.

Chile: 1. Claudio Bravo (căpitan) — 4. Mauricio Isla (6. José Pedro Fuenzalida, 120), 17. Gary Medel, 18. Gonzalo Jara, 15. Jean Beausejour — 20. Charles Aranguiz, 21. Marcelo Díaz, 10. Pablo Hernández (5. Francisco Silva, 112) — 8. Arturo Vidal — 11. Eduardo Vargas (16. Martín Rodríguez, 86), 7. Alexis Sanchez. Selecționer: Juan Antonio Pizzi.

Rezerve neutilizate: 12. Cristopher Toselli, 23. Johnny Herrera — 2. Eugenio Mena, 3. Enzo Roco, 13. Paulo Díaz, 14. Felipe Gutiérrez, 9. Angelo Sagal, 19. Leonardo Valencia, 22. Edson Puch.

Arbitru: Alireza Faghani; arbitri asistenți: Reza Sokhandan, Mohammadreza Mansouri (toți din Iran); arbitru de rezervă: Fahad Al Mirdasi (Arabia Saudită); arbitri video: Ravșan Irmatov (Uzbekistan), Abdulah Alshalwai (Arabia Saudită); asistent video: Jair Marrufo (SUA)

Cartonașe galbene: Jara (23), William Carvalho (31), André Silva (43), Pablo Hernández (51), Jose Fonte (96), Bruno Alves (111), Cedric (114).

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.