Reteaua Corect

Meciul Steaua-Dinamo: Peste 500 de jandarmi, mobilizaţi sâmbătă la Arena Naţională

Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre F.C. Steaua Bucureşti şi F.C. Dinamo Bucureşti, care se va disputa sâmbătă, 20 august, pe Arena Naţională din Capitală, informează Mediafax.

Sursa imagine: bucurestifm.ro

Conform deciziei organizatorului, accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30. De asemenea, potrivit datelor transmise de organizatorul jocului sportiv, 8300 de bilete de acces au fost deja puse la dispoziţa suporterilor oaspeţi.

Conform Planului de măsuri, stabilit de către organizator şi reprezentanţii forţelor de ordine, accesul suporterilor echipei F.C. Dinamo Bucureşti se va face doar prin intrarea situată pe B-dul Pierre de Coubertin, în timp ce intrările din B-dul Basarabia şi strada Maior Coravu vor fi rezervate suporterilor echipei F.C. Steaua Bucureşti.

În conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată şi completată de Legea nr. 10 din 2012, intrarea în stadion, accesul publicului prin dispozitivele electronice de acces (turnichete), paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Pentru desfăşurarea evenimentului sportiv în condiţii de siguranţă publică, Jandarmeria Capitalei face următoarele recomandări:

• Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

• Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

• Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

• Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine.

• De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

• Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

• Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.