Reteaua Corect

Fotbal feminin: România a ratat calificarea la EURO 2017

Scris de newsreporter in 26 octombrie 2016 la 13:33, in Sports. 20 vizualizari Intra in discutie TaguriEURO 2017, fotbal feminin, portugalia, ratat calificarea shortlinkhttp://crct.ro/npgY

Naționala feminină de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2017, după ce a terminat la egalitate cu Portugalia, 1-1 (0-0, 0-0), la finalul prelungirilor, marți seara, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în manșa a doua a barajului, informează Agerpres.

Sursa imagine: telegrafonline.ro

În prima partidă, jucată la Lisabona, scorul a fost 0-0, astfel că echipa lusitană se califică la turneul final din Olanda grație golului marcat în deplasare.

Portugalia a reușit să deschidă scorul în prelungiri, prin Andreia Norton (105+1), tricolorele au egalat prin Laura Rus (111), dar nu au reușit să marcheze și golul victoriei.

Prima repriză a fost anostă și niciuna dintre formații nu a riscat și nu și-a creat o ocazie clară de gol.

România a avut primele mari situații de gol, în min. 56, dar portarul Patricia Morais a intervenit bine în două rânduri, la șuturile trimise de Lunca și Voicu.

Finalul timpului regulamentar a fost dramatic, Lunca trimițând un șut-centrare care a căzut pe transversala porții adverse (90+1). Apoi, Ana Borges a fost aproape de gol (90+3), dar șutul său a fost deviat salvator de Olar.

În prelungiri, Patricia Morais a respins mingea trimisă cu capul de Havriștiuc (91), iar la poarta cealaltă Părăluță (102) a respins mingea trimisă din lovitura liberă de Neto. Bortan a lovit și ea transversala (102), pentru ca în ultimele secunde ale primei reprize de prelungiri, la o fază tratată cu superficialitate de echipa noastră, Portugalia să marcheze prin nou-intrata Andreia Norton (105+1).

Laura Rus a restabilit egalitatea (111), cu un șut superb din întoarcere, dar tricolorele, epuizate practic, nu au mai reușit să pună în real pericol poarta adversă. Mai mult, Norton a fost aproape de a marca golul victoriei pentru oaspete (113), dar a fost blocată in extremis de Părăluță.

România nu a reușit până acum să se califice la un turneu final.

România — Portugalia 1-1 (0-0, 0-0), după prelungiri

Au marcat: Laura Rus (111), respectiv Andreia Norton (105+1).

Cluj-Napoca, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu''

EURO 2017 — baraj (manșa a doua)

În tur: 0-0

Au evoluat echipele:

România: 1. Andreea Părăluță — 15. Olivia Oprea, 3. Lidia Havriștiuc, 6. Maria Ficzay, 11. Florentina Olar (căpitan) — 8. Ștefania Vătafu, 4. Ioana Bortan — 5. Adina Giurgiu (9. Laura Rus, 85), 10. Andreea Voicu, 14. Alexandra Lunca — 18. Mihaela Ciolacu (17. Mara Bâtea, 70; 7. Raluca Sârghe, 110). Selecționer: Mirel Albon.

Rezerve neutilizate: 12. Roxana Oprea — 13. Beatrice Tărășilă, 16. Anamaria Gorea, 20. Brigita Goder

Portugalia: 12. Patricia Morais — 5. Matilde Fidalgo, 4. Silvia Rebelo, 15. Carole Costa, 9. Ana Borges — 20. Suzane Pires, 14. Dolores Silva, 19. Amanda Da Costa (13. Fatima Pinto, 46) — 10. Ana Leite (8. Andreia Norton, 78), 18. Carolina Mendes (16. Diana Silva, 64), 7. Claudia Neto (căpitan). Selecționer: Francisco Neto.

Rezerve neutilizate: 1. Jamila Marreiros — 2. Filipa Rodrigues, 3. Raquel Infante, 11. Tatiana Pinto.

Arbitru: Katerina Monzul; arbitri asistenți: Natalia Racinska, Marina Strilețka (toate din Ucraina); arbitru de rezervă: Stéphanie Frappart (Franța)

Cartonașe galbene: Olivia Oprea (43), Sílvia Rebelo (74), Lunca (75), Bortan (108), Neto (108), Diana Silva (120).

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.