Reteaua Corect
Ovidiu Ioanitoaia

Drumul greșit

Invitat luni seară la Tribuna Zero de la Europa FM, unde a primit un număr-record de telefoane din partea iubitorilor fotbalului, Gică Hagi a evitat să discute despre problema titlului de campioană.

Atribuit Viitorului de către LPF, dar contestat de FCSB, care ar urma să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în eventualitatea în care Comitetul Executiv al FRF va valida clasamentul final propus de Liga Profesionistă. Așa se și explică de ce Gigi Becali n-a recurs încă la TAS. N-o poate face cât timp CEx nu s-a pronunțat. În funcție de poziția acestuia, va reclama ori nu la instanța din Elveția, ultima cale de atac.

Greu de spus cum va vota Comitetul Executiv, foarte greu. Nefiind jurist, nu mă hazardez. Totuși, dacă ROAF e ambiguu în speța respectivă, interpretabil, trebuie ținut cont și de faptul că în situații similare, de egalitate de puncte, CEx a judecat anterior, chiar în 3 rânduri, conform hotărârii LPF. Ceea ce constituie un avantaj pentru Viitorul. Luni seara însă, Hagi n-a insistat asupra subiectului. Doar a spus, mai degrabă în treacăt, că „dacă s-ar lua în calcul toate rezultatele directe, deci și cele dinainte de play-off, atunci ar trebui să se ia și punctele din sezonul regulat, când noi am terminat cu 4 avans”. Acesta ar fi, evident, încă un argument pro Viitorul.

Cum era de imaginat, fiecare tabără consideră că are dreptate. Nimic de mirare, căci oricăruia dintre noi îi e mai aproape propria cămașă. Propriul interes. În ciuda orgoliului său nemăsurat, probabil că Becali n-ar lupta la baionetă împotriva nașului său de cununie dacă miza nu s-ar ridica la multe milioane de euro. Pe care FCSB le-ar rata în situația în care, de pe locul 2, i s-ar îngusta accesul în grupele UCL. Când e vorba de o căruță de bani, unii uită de mamă și de tată, darămite de naș!

Altceva însă m-a surprins, oare numai pe mine? Modul în care câțiva ex-steliști au trecut cu arme și bagaje de partea Viitorului! Între ei, Florin Gardoș și George Ogăraru, cel dintâi recunoscând că „Eu m-am bucurat mai ales pentru domnul Hagi, care a făcut ceva extraordinar. Ar fi o lovitură să piardă la TAS, dar sper să nu se întâmple așa. Viitorul merită titlul”. Celălalt a sancționat politica de achiziții a FCSB: „Și cluburile mari au obligația să ofere copiilor șansa să ajungă la seniori”.

Cel mai aspru cu echipa lui Becali, la care a jucat 8 ani și pe care a și antrenat-o scurtă perioadă, s-a dovedit Mirel Rădoi. „Dacă aveau demnitate, cei de la FCSB ar fi trebuit să spună «Felicitări Viitorul!» și să nu meargă la TAS”, a declarat Rădoi la Dolce Sport, pentru a adăuga că „Viitorul a câștigat trofeul pe merit, restul e cancan. Clar că FCSB e pe un drum greșit în momentul de față. Am spus-o de atâtea ori, mă bucur că Hagi a cucerit titlul. E un semnal că trebuie să investești în tineri și în infrastructură. Am ținut cu Viitorul tocmai pentru acest principiu”.

Firește că Gigi Becali, cu destule pe cap, n-are vreme și nici chef să pună la suflet ce afirmă unul ori altul. Numai că Gardoș, Ogăraru și Rădoi, care au câștigat împreună 12 trofee în tricoul Stelei, 4, 3 și 5, reprezintă nume de referință în fotbalul nostru, persoane de a căror opinie trebuie ținut cont. Iată de ce s-ar cuveni ca Becali, cât se consideră el buricul pământului, să se întrebe ce i-a determinat pe cei trei, cândva pilde de devotament și de dăruire roș-albastre, să treacă în barca adversă. N-ar strica să-i dea de gândit cuvintele lui Rădoi, finul său, cum că se află pe un drum greșit.

Sursa: BlogSport.Gsp.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.