Reteaua Corect

Cel mai tânăr participant la Mondiale este un român

Sabin Roșca Stănescu, un copil în vârstă de numai 10 ani, care s-a antrenat la Snagov cu Alexandru Andronescu, este cel mai tânăr participant din istorie la Campionatul Mondial de Flyboard. Campionatul zburătorilor. O invenție de doar câțiva ani.

Inventatorul zborului pe jet de apă și, apoi, pe jet de aer, omul care a revoluționat literalmente tehnica și a creat un nou sport la nivel mondial, se numește Franky Zapata și, în această ediție, a prezentat ultimul său produs de senzație, scuterul zburător. Vom posta mai jos câteva secvențe.

Alexandru Andronescu a trecut la această ediție a Mondialelor desfășurate la Cavalaire-sur-Mer de pe locul opt, pe locul cinci. Doar un punct l-a despărțit de semifinale. Este singurul român participant din cei peste 70 de concurenți veniți din întreaga lume, cei mai mulți fiind americani, ruși, francezi și italieni.   

La această competiție nu pot participa decât tineri de la 16 ani în sus și, în mod excepțional, copii de 14 ani.Tocmai de aceea, Sabin Roșca Stănescu a fost o revelație. Este singurul copil din lume care a avut posibilitatea, la acestă vârstă, să facă o demonstrație alături și în fața celor mai mari campioni ai lumii.

Luni, Sabin Roșca Stănescu (pe care îl vedeți în fotografie alături de noul său amic, Matt Zapata), se va întoarce în România și va participa, începând de la ora 11.30, la Antena 3, la emisiunea intitulată „Eroul zilei”, moderata de Nadina Câmpean.

World flyboard championship (Sabin Rosca Stanescu)

World flyboard championship (Sabin Rosca Stanescu)

Zapata Flyride

Zapata Flyride

1.

Un alt român campion mondial?

Publicat in 15 iunie 2018 la 20:09

Se desfășoară lângă Saint-Tropez și Monte Carlo, la Cavalaire-sur-Mer o nouă ediție a Campionatului Mondial de Flyboard. Un sport nou, care face furori în întreaga lume. Acest sport al zburătorilor pe apă este consecința uluitoarelor aparate inventate de Franky Zapata.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.