Reteaua Corect

Caroline Wozniacki s-ar putea RETRAGE din tenis: Simona Halep revine pe primul loc

Veste imensă pentru Simona Halep la aproape o săptămână de la pierderea finalei de la Australian Open şi a primului loc mondial. Principala sa adversară, Caroline Wozniacki, va face un anunţ fabulos, scrie presa străină. Este însărcinată şi va trebui să se retragă din tenis mai bine de un an, relatează Știripesurse.ro.

După ce presa din Danemarca a speculat această ştire, Caroline a făcut anunţul care pare să confire totul.  Logodită cu fostul jucător de baschet David Lee, sportiva care tocmai s-a impus la Australian Open, cucerind primul Grand Slam al carierei, a făcut un anunţ misterios cu privire la începutul lunii viitoare. "Vă pot spune că la începutul lunii februarie ceva foarte important se va întâmpla. Puţin mai târziu veţi afla totul" a declarat Wozniacki într-o conferinţă de presă, citată de DigiSport.

Aflată în această săptămână la turneul de la Sank Petersburg, Wozniacki i-ar călca astfel pe urme Serenei Williams. Aceasta a anunţat că aşteaptă un copil chiar după ce s-a impus la Australian Open 2017. De altfel, după ce Serena a felicitat-o pentru succesul în faţa Simonei, în ultimul act de la Melbourne, un jurnalist a întrebat-o pe Caro dacă este însărcinată. "Din ce ştiu eu, nu", a spus la momentul respectiv Wozniacki.

Presa din Danemarca susţine că daneza a negat acum câteva zile acest zvon, pentru că nu se aştepta la întrebare. Ea dorea să facă anunţul oficial la începutul lui februarie, devenind o tradiţie ca a doua lună a anului să fie cea a marilor anunţuri: anul trecut, în preajma Valentine's Day, sportiva a dezvăluit că s-a logodit cu fostul jucător de baschet din NBA, David Lee. Fericitul eveniment avusese loc pe 2 noiembrie, 2016, însă Wozniacki a aşteptat patru luni pentru a-l face public.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.