Ogier l-a devansat cu 2min.15sec. pe finlandezul Jari-Matti Latvala (Toyota), în timp ce poziția a treia a fost ocupată de estonianul Ott Tanak (Ford), la 2min.57sec.8/10.
Echipajul format din pilotul român de origine italiană Simone Tempestini și copilotul italian Giovanni Bernacchini, pe Citroen DS3, aflat pe locul 56 la finalul zilei de vineri, nu a mai luat startul sâmbătă din cauza unor probleme mecanice.
Aceasta este a patra victorie consecutivă în cursa din principat pentru Ogier, cvadruplu campion mondial en titre, și a cincea din cariera sa, francezul apropiindu-se de recordul de șapte victorii deținut de compatriotul său Sebastien Loeb.
Ediția din acest a a Raliului Monte Carlo a fost umbrită de moartea unui spectator, lovit de bolidul Hyundai pilotat de neozeelandezul Hayden Patton, care a ieșit de pe traseu joi, în prima probă specială a cursei, care a fost anulată în urma acestei tragedii.
Victima, un cetățean spaniol în vârstă de 50 ani, se afla într-o zonă în care nu era permis accesul publicului, în ciuda faptului că măsurile de securitate prevăzute pentru acest sezon sunt mai stricte, pentru a răspunde creșterii în putere a bolizilor.
Duminică, organizatorii au fost nevoiți să anuleze ultima probă specială, din motive de securitate, după ce unii spectatori au pătruns în zonele neautorizate ale traseului.
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de raliuri ediția 2017 va avea loc între 10 și 12 februarie, în Suedia.
Clasamentul final oficial al celei de-a 85-a ediții a Raliului Monte Carlo:
1. Sebastien Ogier-Julien Ingrassia (Franța/Ford Fiesta RS) 4h 00:03.6
2. Jari-Matti Latvala-Miikka Anttila (Finlanda/Toyota Yaris) la 2:15.0
3. Ott Tanak-Raigo Molder (Estonia/Ford Fiesta RS) la 2:57.8
4. Dani Sordo-Marc Marti (Spania/Hyundai i20) la 3:35.8
5. Craig Breen-Scott Martin (Irlanda-Marea Britanie/Citroën DS3) la 3:47.8
.....
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.