 |
„Supărările ministerului Public cred că ar trebui să se îndrepte mai mult pe ceea ce pot face ei, procurorii (…) Curtea Constituțională nu este partenerul organelor de urmărire penală”
„Prescripția, întreruperea cursului prescripției nu are rolul de a proteja procurorul și organul de Poliție și judecătorul în demersul sau activitatea lui de a nu efectua o urmărire penală și o judecată constantă și la timp”
„Nu te poți folosi de întreruperea cursului prescripției doar să-ți prelungești automat termenul în care tu poți să tragi pe cineva la răspundere penală în condițiile în care în termenul general de prescripție generală tu n-ai făcut nimic”
„Poți să dai orice ordin în calitate de Procuror General, dar cel care decide până la urmă pe dosarele din instanță este judecătorul”
„Am văzut hotărâri ale instanțelor care interpretează corect decizia. Și, în același timp, am văzut că alte instanțe au sesizat ÎCCJ să dezlege problema juridică”
„Marea întrebare își are răspunsul foarte clar în paragraful în care Curtea spune că ea constată că în perioada 2018 – 2022 nu a existat un caz de întrerupere. Știind că aceasta este o lege penală de drept material substanțială se aplică legea penală mai favorabilă, nu avem decât să ajungem la concluzia că toate faptele comise până la data Ordonanței din mai 2022 nu au acte de întrerupere a cursului prescripției”
„Curtea Constituțională nu este garantul puterilor, Curtea Constituțională nu este partenerul organelor de urmărire penală sau organelor judiciare în activitatea pe care o fac acestea. Curtea Constituțională trebuie să apere drepturile și libertățile cetățenilor”
„Toată vina îi aparține Legiuitorului, îi aparține clasei politice. Vina aparține Guvernului și Parlamentului. Iar din Guvern, miniștrii de Justiție trebuie să spună, trebuie să știe, trebuie să atenționeze Guvernul sau Parlamentul că sunt decizii care trebuie transpuse. N-o s-o facă ministrul Sănătății. Și 4 ani de zile nu au făcut nimic”
„Sfidătoare este în acest caz atitudinea Legiuitorului, nu atitudinea magistraturii sau cea a Curții Constituționale”
Interviul integral cu Daniel Morar, fost judecător al CCR, fost procuror șef DNA, fost șef al Ministerului Public, va fi difuzat duminică, 26 iunie, de la 19.55, pe Aleph News.
„A fost cazul prescripției în care Curtea iarăși a rezolvat o problemă în două trepte deși, în mod normal, ar fi trebuit să fie rezolvată în primă instanță. Dar a trebuit să intervină după 4 ani tocmai ca urmare a ceea ce spuneți dumneavoastră – că Legiuitorul ignoră la modul grosolan deciziile Curții, scrie alephnews.ro
Citeste mai departe » |