Reteaua Corect

Zeci de mii de euro găsiți de DNA în casa managerului Lukacs

Scris de newsreporter in 11 decembrie 2020 la 11:46, in Social. 680 vizualizari Intra in discutie TaguriDNA, euro, IKEA, lukaks, manager, perchezitii, pungi shortlinkhttp://crct.ro/nx5b

Surse judiciare afirmă pentru STIRIPESURSE că la perchezițiile domiciliare făcute în mega dosarul de corupție privind achiziții inutile la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov și cel din Odorheiul Secuiesc, s-ar fi găsit zeci de mii de euro împachetați în pungi IKEA, în casa managerului celui din urmă spital.

Mai precis, spun sursele citate „acest lucru rezultă foarte clar şi din procesul-verbal de percheziţie cu privire la managerul Lukacs, ocazie cu care s-au găsit 8 pungi şi punguliţe de la Ikea sigilate foarte frumos, cu importante sume de bani, aflate „întâmplător” la domiciliul acestuia”.

Aceste sume, explică sursele citate, „sunt nejustificate sub nicio formă, sunt sume de 20.000 de euro, 15.000 de euro, 20.000 de lei, în măsura în care acesta este managerul spitalului şi are pe mână banii cu care se încheie orice fel de contract”.

În apărarea sa, explică aceleași surse, avocații funcționarului au demontat existența acestor sume uriașe de bani cu scuza că bărbatul și soția sa, ar fi persoane de „modă veche”, care nu țin bani la bănci ci preferă să îi „țină la saltea”.

Concret s-ar fi insistat în sala de judecată, la momentul judecării contestației la arestarea preventivă a managerului, că cei doi nu au niciun fel de cont pe numele lor și că banii ar proveni din surse licite, reprezentând fidel remunerarea muncii de o viață a celor doi.

Potrivit surselor STIRIPESURSE ar exista probe evidente ce indică proveniența acestor sume uriașe de bani găsite la percheziții, proveniență ce ar fi „departe” de susținerile apărătorilor bărbatului. Cu toate acestea, spun aceleași surse, se poate întocmi o expertiză financiară care să contureze și mai clar proveniența concretă a sumelor ridicate la percheziții de la locuința managerului de spital.

În acest dosar procurorii DNA Brașov au reținut inițial 12 persoane dar au cerut arestarea preventivă doar a șapte dintre acestea.

Între cei arestați se numără managerii spitalelor din Odorheiul Secuiesc și Brașov, șeful Biroului de Operațiuni Speciale din Brașov, un om de afaceri și referenți medicali.

Surse judiciare creionează pentru STIRIPESURSE profilul ofițerului Emanoil Mirică, care se pare că era șeful Biroului de Operațiuni Speciale, din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale, structură aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliției române, care avea atribuții în interceptarea comunicațiilor telefonice, pentru toate parchetele arondate Curții de Brașov.

Potrivit surselor citate bărbatul nu ar fi fost la prima abatere, el fiind cunoscut in mediul de informații pentru comportamente similare cu cel pentru care este anchetat acum în dosarul procurorilor DNA Brașov.

Carte de vizită...de cârtiță

Emanoil Mirică este acum cercetat de DNA Brașov pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, compromiterea intereselor justiției, patru fapte de luare de mită și 5 fapte de trafic de influență.

Interferențele din mediul judiciar

În perioada octombrie 2019 – septembrie 2020, suspectul Kadas Iluna Marius Andrei, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct suma de 5.000 euro și indirect, prin intermediul suspectului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă și-ar fi oprit o parte) pentru a-și exercita influența pe care a pretins că o are asupra funcționarilor publici cu putere de decizie din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.

Influența s-ar fi dovedit una reală deoarece, la data de 18 februarie 2020, unitatea spitalicească a încheiat cu societatea omului de afaceri, ce avea ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice, un contract privind achiziția unui robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 lei cu TVA ( în condițiile în care valoarea de piață a produsului era cuprinsă între 285.000 lei și 380.000 lei).

Ulterior, la data de 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov ar fi efectuat către SC Chantel Sante SRL, plata în întregime a contravalorii robotului menționat mai sus.

Din probele administrate până în prezent a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziție s-a realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a suspecților Ionescu Ramona Delia, Olaru Oana Gabriela și Nedelea Gheorghe, având în vedere că investiția nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcțiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent.

Legat de această situație, DNA Brașov a declanșat cercetările penale și pentru obținerea unor probe solide a cerut judecătorilor brașoveni emiterea de mandate tehnice, pentru interceptări, filaje, montarea de tehnică ambientală sau localizare prin satelit și celule GSM a țintelor din dosar, explică sursele STIRIPESRUSE.

După obținerea mandatelor legale procurorii DNA au apelat la instituția competentă pentru efectuarea propriu-zisă a interceptărilor și a celorlalte tehnici de obținere a probelor, respectiv la BOS din cadrul IPJ Brașov

Anchetă îngreunată de „cârtița” BOS

În contextul menționat mai sus, procurorii anticorupție au dispus, în prezenta cauză, efectuarea unor activități procedurale de către ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operațiuni Speciale Brașov.

Cu această ocazie, după ce suspectul Mirică Emanoil, în calitatea menționată mai sus, a aflat cu exactitate, în modalitatea descrisă anterior, aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauză.

Pentru aceste „servicii”, dar și în schimbul promisiunii de a își folosi influența pe care a pretins că o are pe lângă ofițeri de poliție și procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei, suspectul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare și intervenții stomatologice).

Fapte de funcționari publici

Într-un context asemănător, în perioada 10 aprilie – 02 decembrie 2020, suspectul Lukacs Antal, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, ar fi aprobat încheierea, cu societatea aceluiași om de afaceri, a mai multor contracte ce aveau ca obiect achiziționarea, de către spitalul respectiv, a unor produse medicale (achitate în totalitate până în prezent).

O contribuție importantă în aceste demersuri ar fi avut-o și suspecții Balint Eniko și Barczan Laszlo, referent în cadrul Serviciului Achiziții Publice, respectiv magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, care ar fi întocmit o parte dintre documente și ar fi permis omului de afaceri, prin intermediul celor doi angajați ai săi (șoferul și contabilul) accesul la informații confidențiale cuprinse în ofertele depuse de alți operatori economici.

De menționat este că o parte dintre produse ar fi fost achiziționate fără ca acest lucru să se impună în raport de nevoile unității spitalicești (de exemplu branulele care deja existau în stoc într-o cantitate suficientă pentru șase luni și alte produse consumabile destinate unei părți a spitalului care încă nici nu fusese finalizată).

De fiecare dată toate prețurile produselor comandate ar fi fost supraevaluate.

În aceeași perioadă, suspectul Lukacs Antal, în schimbul efectuării cu prioritate a unor plăți către SC Chantel Sante SRL, i-ar fi cerut omului de afaceri să-și folosească influența pe care acesta ar fi pretins că o are asupra persoanelor de conducerea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în scopul obținerii nivelului de acreditare corespunzător clasei a doua, deși spitalul îndeplinea doar condițiile cerute de lege pentru acordarea clasei a treia.

Pentru demersurile descrise mai sus, omul de afaceri ar fi promis și remis celor doi suspecți sume de bani și alte foloase după cum urmează:

- suspectul Lukacs Antal ar fi primit suma totală de 10.000 euro și ar fi acceptat promisiunea remiterii unui procentaj de 20% din valoarea unor anumite contracte evaluate de 2.136.706 lei, respectiv echivalent a 89.000 euro

- suspecții Balint Eniko și Barczan Laszlo ar fi primit și acceptat promisiunea remiterii de bani și foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.

Prin aceste demersuri, suspecții ar fi adus un prejudiciu în dauna spitalelor amintite mai sus în valoare totală de 1.669.234 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea SC Chantel Sante SRL.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.