Reteaua Corect

Vremea se răceşte! Un val de AER ARCTIC afectează România

Scris de newsreporter in 22 septembrie 2018 la 09:57, in Social. 252 vizualizari Intra in discutie Taguriaer arctic, frig, racire, românia, temperatura, vreme shortlinkhttp://crct.ro/ntkt

Vremea plăcută pe care am avut-o în această săptămână va mai ţine până sâmbătă, uşoare scăderi ale temperaturii aerului urmând să resimţim de duminică. În interiorul arcului carpatic va fi chiar rece, cu temperaturi maxime care în anumite cazuri abia dacă vor ajunge la 15 grade Celsius, relatează Știripesurse.ro.

Severe-weather.eu scrie că ne așteaptă două valuri de frig și va fi afectat aproape tot continentul, în condițiile în care masa de aer rece va ajunge inclusiv în zona Mediteraneană, dar și în nordul Africii. La nivelul Europei, răcirea vremii va începe de vineri, întâi în nord și vest. Masa de aer polar se va răspândi apoi dinspre Oceanul Atlantic spre centrul și nord-estul Europei, afectând în speicla Peninsula Scandinavă, Marea Britanie și Irlanda, dar și țările din centrul continentului, urmând ca apoi să ajungă și în partea de est.

Gerul va ajunge și în Balcani, dar și în zona munților Carpați, iar temperaturile vor scădea inclusiv în România, întâi în partea de nord a țării, apoi pe tot teritoriul. Pe harta interactivă a vremii poți vedea cum vor evolua temperaturile în următoarele zile.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.