Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, 10 mai, și nu s-a soldat cu victime sau distrugeri.
Incidentul se putea însă termina dezastruos, de exemplu în cazul în care locomotiva ar fi intrat pe linia de circulație a unui alt tren de călători sau marfă, scrie clubferoviar.ro.
Tânărul a intrat în cabina de conducere a unei locomotive remizate a GFR, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus locomotiva în mișcare. Locomotiva a talonat două aparate de cale, ajungând pe o altă linie unde s-a oprit. Tânărul, al cărui nume nu este cunoscut, a fost reținut de Poliția TF Medgidia, relatează Club Feroviar.
Potrivit procedurilor interne, locomotiva trebuia asigurată contra pornirii, deconectată de la sursa de energie și încuiată. Surse din cadrul CFR Călători au declarat pentru site-ul amintit că locomotivele companiei nu pot fi încuiate, deoarece „niciuna nu are încuietori”.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.