Reteaua Corect

Un grup de talent organizat

Scris de newsreporter in 02 octombrie 2020 la 09:26, in Social. 569 vizualizari Intra in discutie Tagurijurnalisti, profesionalism, sindicat, viata studenteasca shortlinkhttp://crct.ro/nwKo

Ce au în comun Ion Cristoiu, Mihai Tatulici, Cornel Nistorescu, Tudor Octavian, Octavian Ştireanu, Grigore Arbore, Sorin Roşca Stănescu, Dinu Flămând, Ioan Buduca, Dan Pavel, Graziela Bârlă, Traian Radu Ungureanu, Ioan T. Morar? La sfârşitul anilor ’70 şi în anii ’80 ai secolului trecut au fost colegi în aceeaşi redacţie: „Viaţa studenţească”. Atunci când s-au alăturat redacţiei TRU şi Ioan T. Morar, la sfârşitul anilor ’80, Nistorescu şi Ştireanu erau plecaţi la „Flacăra”, iar Cristoiu, la „Scânteia tineretului”.

Acest grup a fost, pe vremea aceea, cam ce este, azi, Academia de Fotbal patronată de Gheorghe Hagi.

Mai au ceva în comun aceşti jurnalişti?

Da, faptul că acum, după atâtea decenii, sunt încă în viaţă, iar unii dintre ei, în prim-planul actualităţii jurnalistice. Personal, cred că acest grup are CV-urile cele mai potrivite spre a se constitui într-un centru de iniţiativă pentru înfiinţarea unui sindicat al jurnaliştilor care şi-ar putea propune drept ţel principal reprofesionalizarea breslei. Multe grupuri ar putea avea această iniţiativă, dar nu şi credibilitatea moral-profesională a acestuia.

S-au întâmplat multe, în ultimele patru decenii, în viaţa acestor gazetari, inclusiv răcirea unor relaţii personale, dar nu şi pierderea busolei adevăratului profesionalism. Din păcate, între timp, au intrau sub aparenţele statutului de gazetar prea mulţi „jucători” fără busolă, „talente” care caută Nordul acolo unde nu e.

Ceea ce numim acum presă nu mai e ce a fost. A apărut jurnalistul de televiziune, exclusiv de televiziune, noua vedetă a simpatiilor publicului consumator de ştiri, de comentarii, de investigaţii şi de reportaje. Dar Nordul meseriei nu şi-a mutat locul de pe cer. Cei care, azi, caută Nordul aiurea, peste un deceniu vor fi uitaţi. Ei înşişi vor fi uitat, peste încă un deceniu, că au căutat Nordul meseriei de jurnalist.

Ceasul e 12 trecute fix. Ceva ar trebui făcut dacă ţinem ca însuşi Cerul să-şi mai aducă aminte că avea o stea care indica stabilitatea a ceva important. Altminteri, meseria aceasta va trece la doi metri sub pământ şi nimeni nu va mai şti ce e îngropat acolo şi cum era viaţa pe vremea când timpul încă era tânăr şi mai avea răbdare, iar jurnalismul era ceva onorabil precum un ordin cavaleresc d’anţărţ.

Cum ar putea un sindicat al vechilor profesionişti din gazetărie să anime din nou o astfel de cavalerie, iată întrebarea. În multe feluri, desigur. Dar, în primul rând, prin exigenţele criteriilor de admitere în corpul sindicatului acestuia şi prin severitatea raportării constante faţă de derapajele majore din viaţa profesională a presei actuale. Un fel de CNA privat al presei non-audiovizuale, practicând sancţiuni nefinanciare, este necesar. A devenit o urgenţă.

Cei care au plecat dintre noi (Constanţa Buzea, Stelian Moţiu, Ioan Novac, Radu G. Ţeposu) ştiu probabil mai bine decât noi cât de strigătoare la cer este această urgenţă.

Articol de Ioan Buduca, preluat din Cotidianul

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.