Reteaua Corect
Floriana Jucan

„Tu dormi, Toadere și Justiția este în lanțuri!”

Scris de Floriana Jucan in 21 ianuarie 2019 la 10:28, in Social. 569 vizualizari Intra in discutie Taguriccr, csm, justitie, protocoale, sri, tudorel toader shortlinkhttp://crct.ro/ntTW

CCR a decis că protocoalele încheiate de SRI cu principalele instituții ale autorității judecătorești (ÎCCJ și PÎCCJ/DNA), intrate în conștiința publică sub denumirea de „protocoale ale morții”, sunt neconstituționale. Sub aspect principial este important. Consecințele practice directe sunt însă minime. Justiția selectivă va supraviețui acestei decizii dacă factorul politic nu va interveni cu soluțiile legislative adecvate.

PRINCIPIILE  ÎNCĂLCATE  RĂMÂN  PRINCIPII  IGNORATE

În vremea din urmă, deciziile CCR devoalează aproape zilnic crimele comise împotriva statului de drept precum și a unor destine individuale chiar de către cei care juraseră să facă justiție în România, și demolează bucată cu bucată edificiul justiției selective.

Dacă ceva este de natură să uimească în acest context, aceasta este lipsa de remușcări a arhitecților, constructorilor și uzufructuarilor respectivului edificiu. Mai mult chiar, ei refuză să ia în considerare faptele scoase la iveală – precum actele de tortură fizică și morală aplicate de procurorii DNA de la Ploiești, conspirația procurorilor DNA de la Oradea pentru anihilarea judecătorilor independenți, sau măsluirea probelor administrate pentru a justifica condamnarea unor nevinovați, de către procurorii DNA de la București – și care dovedesc că ne aflăm în fața unei crime judiciare cu caracter sistemic și de proporții naționale. 

Ocolind orice referire la oribilele realități de acum dovedite în mod incontestabil, criminalii și complicii lor ne spun că acestea sunt justificate de nevoile luptei împotriva corupției, permanent alibi al tuturor crimelor judiciare.

Principiul potrivit căruia numai o procedură corectă este aptă a stabili adevărul judiciar, în timp ce una incorectă nu poate ajunge decât accidental la acesta, este complet ignorat.

Pentru talibanii anti-corupției – așa cum inspirat i-a numit cu câțiva ani în urmă un om politic devenit el însuși victimă a poliției politice și justiției selective – criteriul unei bune proceduri judiciare este condamnarea unor oameni considerați vinovați chiar înainte ca judecata să înceapă. Numai acea procedură este greșită care s-a finalizat cu achitarea (sic!).

La fel este tratat și principiul potrivit căruia mai bine scapă zece vinovați decât să fie pedepsit un singur nevinovat. Talibanii agrează exact teza opusă: mai bine zece nevinovați la pușcărie decât un vinovat în libertate. În aceste condiții nici nu mai merită căutarea deosebirii între vinovați și nevinovați.

 Este suficient să fii suspect pentru a fi condamnat. Iar suspect poate fi și chiar trebuie să fie oricine. Dacă nu este suspectată toată lumea ar putea scăpa vreun inamic al poporului. Poporul fiind, desigur, noi, cei ce acuză, poliția conștiinței publice.  

Iată de ce presa talibană a început să facă imediat liste cu persoane care vor beneficia de Decizia prin care CCR a declarat ca fiind neconstituționale protocoalele dintre SRI, PÎCCJ și ÎCCJ în baza cărora s-au desfășurat urmăriri și judecăți penale cu implicarea agenților serviciilor secrete.

RESPECTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE NU ESTE  BENEFICIU

Beneficiul este un concept economic iar nu unul juridic. Beneficiul implică ideea de câștig, de profit. Justiția operează, însă, cu conceptele de drepturi și obligații.

Titularul dreptului nu câștigă nimic atunci când i se recunoaște și respectă dreptul. Dreptul justițiabilului român la un proces echitabil este câștigat de îndată ce acesta devine subiect de drept român. Acordarea drepturilor procesuale conforme cu Constituția și celelalte legi ale țării nu reprezintă decât executarea obligației corelative dreptului.

Dimpotrivă, un proces în care intervin serviciile secrete cu metodele lor invazive și nesupuse controlului judiciar, precum și cu informații pe care părțile în proces nu le pot cunoaște și nu au cum le combate, reprezintă încălcarea, prin neexecutarea obligației corelative, a dreptului deja câștigat.

Prin urmare, înlăturarea din „câmpul tactic al justiției”, prin efectul Deciziei CCR, a celor care nu au ce căuta acolo și a căror prezență afectează grav caracterul echitabil al procesului, nu profită unor justițiabili anume, ci actului de justiție în ansamblul său; servesc statului de drept, iar nu doar unor inculpați concreți pe care înainte de terminarea judecății strada și manipulatorii ei i-au declarat vinovați.  

„Vor scăpa” X, Y și Z!!! Vor scăpa de ce? De un proces inechitabil? Foarte bine. Asta întărește încrederea tuturor în justiție și îi permite acesteia să joace rolul său preventiv.

Vor scăpa de condamnare??? De unde știm că vor fi condamnați înainte ca procesul să se fi încheiat? Și ce valoare ar avea condamnarea dacă ea nu va fi consecința aflării adevărului? Adevăr la care nu se poate ajunge decât printr-un proces corect.

CINE NU BENEFICIAZĂ DE DESFIINȚAREA „PROTOCOALELOR MORȚII”?

Ceea ce în schimb putem stabili este cine nu „beneficiază” de Decizia CCR. Aceștia sunt victimele justiției selective deja condamnate în urma unor procese trucate și care fie se găsesc în curs de executare a pedepsei (principale și/sau complementare) fie au executat-o deja. Unii au executat-o chiar cu viața, precum judecătorul Stan Mustață.

Despre aceștia chiar se poate spune că pierd, că sunt prejudiciați. Au avut un drept care le-a fost încălcat, le-a fost violat, le-a fost furat și nimeni nu se obosește să li-l restituie. Acest refuz al restituției, reparației și reabilitării este pentru ei a doua condamnare.

Problema lor nu mai poate fi rezolvată de justiție. Nodul nedreptăților este prea încâlcit și prea strâns legat după decenii de malversațiuni securisto-judiciare încât să mai fie dezlegat cu armele judecătorului. El trebuie tăiat cu sabia puterii politice. Adică prin lege. O lege care trebuie să abolească efectele fărădelegii.

O DECIZIE ISTORICĂ SAU ABIA UN ÎNCEPUT DE ISTORIE?

Unii au declarat Decizia CCR privind „protocoalele morții” ca fiind istorică. Cu siguranță că, măcar în parte, este așa. Pentru a ne da seama de dimensiunea acestei părți va trebui să așteptăm motivarea completă. Până atunci putem face două comentarii fundamentând o anumită rezervă.

Astfel, sesizez o anumită tendință a CCR de fugă în spatele legii. Sub cuvânt că rămâne în limitele argumentelor celui care a sesizat-o, CCR declară un protocol (cel din 2009) ca fiind total neconstituțional, iar pe altul, care practic a produs aceleași efecte (cel din 2016), ca fiind numai în parte neconstituțional. De ce? Întrucât neconstituționalitatea constă în adăugarea la lege de către niște instituții fără competențe legislative. Cum din 2009 și până în 2016 Parlamentul a mai modificat legile, ceea ce reprezenta o asemenea adăugire, evident neconstituțională, în primul document, nu mai făcea obiectul unui conflict constituțional de competențe în cazul celui din urmă.

Foarte bine, dar acele legi pe baza cărora s-a încheiat protocolul din 2016 erau constituționale? Poate fi constituțională o lege care direct sau indirect permite serviciilor secrete să joace un rol, oricare o fi el, în procesul judiciar??? Asta se poate întâmpla eventual în SUA, unde acțiunea FBI (oricum reputat pentru caracterul său abuziv și aflat astăzi sub tirul criticilor prezidențiale) se plasează într-un alt sistem de drept care oferă alte garanții libertății individuale, dar nu în România.

La limită, dacă o anumită cooperare poate fi admisă între serviciile secrete și organele de urmărire penală, în nici un caz aceasta nu are ce căuta în raporturile dintre amintitele servicii și puterea judecătorească. Or, de la CCR așteptăm în primul rând controlul constituționalității legilor sub aspectul apărării drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului, iar nu doar cercetarea conformității procedurilor cu diviziunea constituțională a competențelor între diferite instituții publice.

Pot înțelege că judecătorii CCR s-au săturat să scoată castanele din focul Guvernului și al Parlamentului, dar ei trebuie să își asume acest rol cu toate costurile lui, căci jocul cu aruncarea cartofului fierbinte dintr-o mână în alta se face pe spatele poporului.

Într-un stat funcțional, membrii CCR ar fi fost aproape într-un concediu perpetuu. România este însă un stat cvasi-eșuat și, cel puțin în ultimii ani, CCR a avut meritul de a juca rolul camerei de reanimare, după ce pe vremea regimului Băsescu, fusese firma de cosmetizare a autoritar-populismului băsist.

Citește și: Lecția pe care o poate da România Uniunii Europene

DINCOLO DE TEORIA PRINCIPIILOR CE FACEM CU OAMENII REALI?

A doua remarcă se referă la recomandarea Deciziei CCR ca, pornind de la concluziile ei, definitive și general obligatorii, instanțele judecătorești să verifice măsura în care procesele aflate încă pe rol s-au desfășurat cu respectarea normelor legale privind competența materială și personală. Adică ar trebui să vadă dacă actele îndeplinite până acum în diferite procese încă neîncheiate, au fost influențate de aplicarea protocoalelor în discuție, și astfel persoane lipsite de competența legală pentru a îndeplini asemenea acte au fost implicate în instrumentarea cazurilor respective.

Aceasta presupune ca cei care judecă să recunoască faptul că au încălcat legea, după cei ei înșiși sau procurorii aflați, la rândul lor, în ilegalitate, vor fi adus probele, numai de ei deținute, ale acelei ilegalități. Este ca și cum le-ai fi cerut criminalilor de război de la Nurenberg să își judece propriile procese.

Pe de altă parte, motivele pentru care deciziile CCR operează numai pentru viitor sunt cunoscute și raționale, ținând de securitatea și stabilitatea raporturilor sociale (juridice). Nu am cum să le reiau aici.

Niciun raționament care face aplicarea acestei reguli nu poate fi, însă, corect din punct de vedere juridic, și mai ales constituțional, atunci când el confirmă încălcarea drepturilor omului lăsându-o fără nici o reparație. Iată de ce CCR ar trebui măcar să spună că tot ceea ce rămâne fără soluție juridică, trebuie să facă obiectul unei reparații realizate prin instrumente politice, respectiv prin lege. Judecătorii CCR nu trebuie să uite că ei nu sunt instanță judecătorească și de aceea nu sunt chemați doar să aplice legea, ci au rolul de a apăra Constituția, oferind soluții pentru garantarea ordinii constituționale a statului.

„TU DORMI TOADERE ȘI JUSTIȚIA ESTE ÎN LANȚURI!”

Asemenea omisiuni nu scuză totuși inacțiunea deja cronică a Guvernului și a CSM.

În Guvern, ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu este decât umbra lui Klaus Iohannis la Palatul Victoria: aceeași defazare în raport cu realitatea, același refuz de a recunoaște faptele care îi contrazic prejudecățile, aceeași încăpățânare în menținerea unor poziții aberante, aceeași lipsă de empatie, aceeași grandilocvență păguboasă, același narcisism frivol, aceeași ipocrizie iezuită (deși oficial Iohannis este protestant), aceeași duplicitate letală, același imobilism cinic.

Tudorel Toader ne asigură mereu că este urgent să nu facă nimic.

Subtil își șantajează colegii de Executiv că plecarea lui din Guvern ar retrage sprijinul „profesioniștilor” pe care chipurile el i-ar reprezenta acolo; el nefiind un „detestabil” om politic. Cartea profesionistului obiectiv obligat să suporte capriciile politicianiste ale unui Guvern / Parlament cu probleme judiciare fără expertiză juridică o joacă și în afara țării. La Strasbourg sau Bruxelles nu a reușit nimic pentru că nici nu a încercat cu adevărat să prezinte poziția partidelor de guvernământ și să obțină sprijin pentru guvernare.

Câtă vreme acest ministru nu va transpune în politici penale și în termeni normativi constatările CCR,  perpetuând confuzia între reforma de personal și reforma de sistem și mimând lupta cu sistemul prin lupta, spectaculoasă dar sterilă, cu câțiva dintre campionii obosiți ai acestuia, crima judiciară se va perpetua, grupul infracțional organizat care o comite își va continua opera ticăloasă, oameni nevinovați vor suferi, iar statul își va duce mai departe căderea.

Este momentul ca PSD / ALDE să aducă în funcție un ministru cu personalitatea necesară pentru a face reforma care se impune în justiție.

Nimeni nu a observat că de câte ori se aproprie funia de par și devine clar că Tudorel Toader nu este omul potrivit pentru lupta cu justiția selectivă pe care practic nu a deranjat-o cu nimic (legile justiției, cu reformele lor modeste, sunt creația Parlamentului), acesta amorsează sau acutizează o criză legată de unul dintre exponenții ei cei mai compromiși. Cum să înlocuiești atunci un „general” în plină ofensivă?!

Criticile adresate lui Tudorel Toader de presa iohannistă nu sunt decât o diversiune pentru derutarea electoratului PSD/ALDE. Rezistența mizerabilă a Procurorului general revocat, Augustin Lazăr, și susținerea neconstituțională a Președintelui Iohannis pentru acesta, reprezintă de fapt alibiul menținerii în funcție a ministrului Tudorel Toader. Și cât timp acesta va rămâne în funcție, talibanii anti-corupției și justiția selectivă vor opera în voie.

Mă refer la ministrul Justiției iar nu la Parlament pentru că, pe de o parte, rezolvarea problemei reclamă urgență (măcar și dacă ne gândim la nevinovații din pușcării care așteaptă salvarea de cel puțin cei doi ani ai mandatului lui Tudorel Toader), iar pe de altă parte, pentru că procedura legislativă parlamentară este în prezent blocată prin boicotul opoziției și al Președintelui care au transformat CCR în a treia cameră a Parlamentului. Prin urmare Guvernul este obligat să recurgă la ordonanțe de urgență.

CSM SAU LUNGUL DRUM AL PROMISIUNII CĂTRE FAPTĂ

În context nu putem uita nici CSM care trebuie, în fine, să își ia misiunea constituțională în serios și să probeze că nu este o instituție inutilă, atunci când nu este un azil pentru infractorii magistraturii.

Declarația noii sale președinte,  Lia Savonea, prin care l-a pus la punct pe Președintele PNL pentru acuzațiile sale excesive la adresa sistemului judiciar, a fost admirabilă. Mult mai important și mai util ar fi fost însă ca o luare de poziție similară să se refere la atitudinea de stat în stat a secției de procurori a CSM, care s-a solidarizat cu torționarii de la DNA Ploiești.

Se poate admite că decizia respectivei secții a avut argumentele ei valabile și onorabile, chiar dacă majoritatea opiniei publice nu crede asta. Ar fi fost atunci datoria Liei Savonea, a cărei alegere în fruntea CSM  QMagazine a salutat-o și în care  continui să îmi pun mari speranțe, ca, odată cu explicarea rațiunilor care au justificat refuzul avizului de arest preventiv, să prezinte scuze Parlamentului pentru criticile nedrepte aduse lui în cazuri similare, așezând astfel pe baze sănătoase atât practica recurgerii la această măsură asiguratorie, cât și raporturile interinstituționale cu legislativul.

În același sens este de așteptat că președinta CSM să inițieze consultări cu conducerea Executivului și Legislativului în vederea promovării unor acte normative de natură a garanta că:

1. Derapajele și abuzurile anticonstituționale de până acum ale sistemului judiciar nu se vor putea repeta.

2. Cei vinovați de aceste derapaje și abuzuri sunt trași la răspundere, nu cu titlu de răzbunare, desigur, ci pentru a descuraja tentația altora de a o apuca pe același drum. (Deocamdată ne aflăm într-o situație suprarealistă în care cei care au încălcat Constituția și celelalte legi, distrugând destine, nenorocind familii și umplând închisorile de deținuți politici, după „condamnarea in rem” a CCR, rămân „in personam” să continue a judeca și a ne pretinde să credem că ei sunt garanții statului de drept, adică ai supremației legii.)

,3. Victimele încălcării drepturilor omului obțin reparația și reabilitarea necesare.

Dacă în ceea ce privește al doilea punct de mai sus, CSM nu are nevoie de o lege pentru a exclude din magistratură în regim de urgență pe cei vinovați (practic nici unul nemaifiind compatibil cu misiunea de a rejudeca, atunci când asta se mai poate, procesele viciate de propriile lor căderi profesionale și morale), celelalte obiective nu pot fi atinse decât pe cale normativă.

Până la adoptarea legilor necesare, sistemul nostru judiciar rămâne să arate precum blocurile din centrul Bucureștiului pe care este amplasată bulina roșie indicând riscul seismic maxim. Clădirea stă încă în picioare, dar este definitiv compromisă. Aparent este falnică, dar cel mai mic cutremur o pune la pământ și nimeni nu mai are încredere să locuiască în ea; cu excepția oamenilor străzii și a celor cu vocația sinuciderii. Este necesară voință politică pentru a trimite buldozere să o dărâme, îndepărtând astfel riscul și făcând loc pentru o construcție nouă, trainică, sigură și credibilă.   

*Sigur știți, dar vă reamintesc: parafrazare după Moartea lui Cezar de Voltaire.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.