Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, a spus marți, după discuția de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă și cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, că „nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală”.
„Faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă", a declarat Hăncescu.
Reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.
„Miercuri va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (...) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta", a precizat Hăncescu.
Greva va continua până Guvernul vine cu o „soluție acceptabilă”
La finalul discuțiilor de la guvern, liderii FSLI, Simion Hăncescu, „Spiru Haret”, Marius Nistor, și „Alma Mater”, Anton Hadăr, au anunțat că greva generală declanșată luni va continua până când Guvernul va veni cu o „soluție acceptabilă”.
Ei au spus că nu au primit nicio propunere care să îi mulțumească, iar în aceste condiții ar putea fi „o grevă de lungă durată”.
De asemenea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a spus că este posibilă organizarea unui miting de protest, joi, 25 mai.
Ciucă a declarat marți dimineață, în a doua zi de grevă generală în educație, că nu poate satisface revendicările sindicatelor deoarece „sunt foarte greu de împlinit” la ora actuală.
Cu o zi în urmă, Ciucă a făcut apel către angajații din învățământ să revină la catedră, „mai ales în această perioadă extrem de importantă pentru elevi”, susținând că „Guvernul este pregătit să pună în aplicare viziunea educației centrate pe elev”. El a transmis acest mesaj după ce Senatul a adoptat legile educației, pe care opoziția a anunțat că le atacă la Curtea Constituțională.
Preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a reacționat spunând că mesajul premierului nu va face decât să crească numărul greviştilor.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.