În condițiile în care în județul Ilfov rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori, respectiv 8,13/1000 locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis următoarele măsuri, pentru localitățile care nu se află în carantină:
- interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
- interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
- interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte”, anunță Instituția Pefectului Județului Ilfov.
Aceste restricții sunt în vigoare de luni seară de la ora 20:00 și până în 6 decembrie, pentru localitățile în care nu este instituită carantina zonală.
În județul Ilfov sunt în carantină 11 localități: Ciorogârla, Clinceni, Berceni, Chiajna, Bragadiru, Otopeni, Mogoșoaia, Corbeanca, Dobroești, Măgurele și Popești-Leordeni.
Conform datelor de luni transmise de Prefectura Ilfov, cel mai mare indice de infectare, peste 11, este în localitățile Berceni, Bragadiru și Mogoșoaia.
Rata de infectare la 1000 de locuitori în fiecare localitate din Ilfov:
- 1 Afumați 5.64
- 2 Balotești 5.35
- 3 Berceni 11.18
- 4 Brănești 6.49
- 5 Bragadiru 11.37
- 6 Buftea 9.05
- 7 Cernica 4.24
- 8 Chiajna 10.24
- 9 Chitila 5.99
- 10 Ciolpani 4.76
- 11 Ciorogârla 9.04
- 12 Clinceni 10.97
- 13 Copăceni 3.41
- 14 Corbeanca 9.09
- 15 Cornetu 9.39
- 16 Dascălu 6.21
- 17 Dărăști Ilfov 3.25
- 18 1 Decembrie 8.75
- 19 Dobroești 10.57
- 20 Domnești 8.02
- 21 Dragomirești 5.49
- 22 Găneasa 5.20
- 23 Glina 6.85
- 24 Grădiștea 3.83
- 25 Gruiu 7.74
- 26 Jilava 6.17
- 27 Moara Vlăsiei 3.26
- 28 Măgurele 10.11
- 29 Mogoșoaia 11.39
- 30 Nuci 2.15
- 31 Otopeni 10.03
- 32 Pantelimon 6.49
- 33 Petrăchioaia 6.37
- 34 Popești Leordeni 9.37
- 35 Periș 5.44
- 36 Snagov 8.16
- 37 Ștefănești 6.83
- 38 Tunari 6.46
- 39 Vidra 5.87
- 40 Voluntari 8.40
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.