Reteaua Corect

Toader, despre decizia CCR privind protocoalele cu SRI

Scris de newsreporter in 17 ianuarie 2019 la 10:25, in Social. 401 vizualizari Intra in discutie Taguriabuzuri, acte juridice, ccr, decizie, protocoale, sri, tudorel toader shortlinkhttp://crct.ro/ntSQ

Tudorel Toader a declarat, miercuri, că aştepta decizia CCR de miercuri privind protocoalele, însă nu îl surprinde pentru că, potrivit ministrului, justiţia trebuie să se realizeze în baza legii. Toader a mai spus că după această decizie ţara trebuie să intre într-o sare de normalitate, scrie Mediafax.

„Pe mine, vă mărturisesc că nu m-a surprins deloc decizia CCR de azi. O aşteptam şi eu ca mulţi dintre noi cei implicaţi actul de justiţie. O aşteptam cu interes, dar nu m-a surprins. De ce anume? Pentru că justiţia, ştim cu toţii, se realizează sau trebuie să se realizeze în baza legii pe care o adoptă Parlamentul, legiuitorul sau Guvernul, după caz. Organele judiciare, parchet, procurori, judecători, participanţi, nu emit norme juridice cu putere de lege. Mai ştim că organele judiciare nu modifică legea, nu completează legea, nu conferă competenţe judiciare altor autorităţi. Eu, ca unul care trăiesc în sistem, aveam cunoştinţă de aceste abordări care nu sunt conforme cu Constituţia şi evaluarea mea e prin prisma pregătirii, experienţei profesionale”, a declarat ministrul Justiţiei, la Digi24.

 

Toader a subliniat că pe viitor trebuie revenit la normalitate:„Ce e de făcut? E de făcut cam ceea ce spuneam acum doi ani când am venit ministru, că trebuie să intrăm într-o stare de normalitate normativă, adică în opera de legiferare de implementare şi de aplicare a legii”.

Tudorel Toader, după decizia CCR: Vom adopta acte juridice de natură să îndrepte abuzurile

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că Parlamentul sau Guvernul vor adopta acte juridice pentru a îndrepta abuzurile din justiţie, în contextul deciziei CCR privind protocoalele secrete, însă nu a explicat pe larg ce vizează aceste demersuri.

„A existat normalitate? Dacă închidem ochii şi privim la stele, zicem - sigur că da şi foarte bun. Dar dacă suntem cu picioarele pe pământ şi vedem nu fac un inventar al atâtor conflicte juridice de natură constituţională au creat autorităţile care participă la activitatea de înfăptuire a justiţiei. Că e de la DNA, că-i procurorul general acum care a semnat (protocolul secret cu SRI, n.r.), că e ÎCCJ şi mă refer la constituirea completelor de 5 judecători”, a declarat ministrul Justiţiei, la Digi24.

Potrivit ministrului, vor fi adoptate acte normative pentru a îndrepta neregulile din sistemul judiciar.

„Dacă puneţi cap la cap cele două rapoarte de evaluare - şi ştiţi la care mă refer - veţi vedea o radiografie a ceea ce nu trebuia să se facă în sistemul judiciar. În opinia mea ca ministru, sigur nu numai eu decid, pentru că poate să-o facă şi Parlamentul sau Guvernul, vom adopta acte juridice de natură să permită îndreptarea acestor abuzuri. (...) Dacă am zis Parlamentul sau Guvernul după caz, aşa zice şi Constituţia, Parlamentul care adoptă legi şi Guvernul care poate să adopte ordonanţe de urgenţă”, a mai declarat Toader.

Precizările vin după ce CCR a admis, miercuri, sesizarea Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.

De asemenea, Curtea a anunţat că parchetele şi instanţele judecătoreşti sunt cele care vor stabili dacă s-a încălcat legea prin depăşirea competenţelor, în cazul dosarelor care au la bază acte efectuate în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI.

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare", se arată în comunicatul CCR.

Este vorba, aşadar, despre cauzele aflate în curs de soluţionare, asupra cărora nu s-a luat o decizie definitivă.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.