Reteaua Corect

Tezaur dacic extrem de valoros, recuperat din Anglia

În cursul urmăririi penale efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în cauzele privind regimul de protecție a Patrimoniului Cultural Național, luni au fost repatriate din Londra, prin cooperare judiciară internaţională cu autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, șapte monede antice din aur şi din argint, ce fac parte din tezaure monetare provenind din zona Munţilor Orăştiei, care au fost recuperate de la case de licitaţie din Marea Britanie, informeaza Stiripesurse.ro.

Sursa imagine: voceatransilvaniei.ro

Conform concluziilor experţilor, monedele sunt: un stater pseudo-Lysimachos unicat bătut la Tomis în secolul al III-lea a. Chr.; doi stateri emişi la Tomis şi unul emis la Callatis, în perioada războaielor mithridatice; un stater de tip Koson cu monogramă şi două imitaţii după denari romani republicani, emisiunile lui C. Memmius şi N. Cordius, respectiv Marcus Antonius şi Octavianus.

Serviciul de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfăşurat acţiuni specifice în vederea repatrierii celor șapte monede antice din aur și din argint,  în condiţiile în care artefactele erau puse în urmărire internaţională.

Faptele au fost comise de persoane aflate în curs de urmărire sau judecare, pentru sustragerea şi valorificarea ilegală a mai multor tezaure antice, comise în aceeaşi perioadă.

Ambasada României la Londra, prin Ataşatul de Afaceri Interne, a monitorizat în permanenţă etapele de executare a cererii de comisie rogatorie internaţională. Autorităţile britanice competente au remis monedele antice din aur și din argint, mijloace materiale de probă autorităţilor judiciare române, în vederea continuării procesului penal. Piesele urmează a fi depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti, unde se vor efectua examinări suplimentare.

În perioada 1998 – 2014, grupări cuprinzând 34 inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, au comis infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, constând în sustragerea, exportul ilegal, valorificarea şi spălarea pe piaţa internațională de antichităţi a mai multor tezaure monetare (stateri Koson, Lysimach şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie, monumente UNESCO. Numeroase bunuri au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzându-se un prejudiciu de peste 4.000.000 euro. Acestea sunt puse în urmărire națională și internațională, prin INTERPOL. Până în prezent au fost pronunţate hotărâri definitive de condamnare pentru 12 inculpaţi.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.