Reteaua Corect

Tăierile ilegale de păduri: Se cere capul ministrului Mediului

Comisia Europeana a trimis României scrisoarea prin care anunţă ţara noastră ca va fi trimisă la Curtea de Justiţie Europeană pentru declarea infrigimentului pe taierile ilegale de pădure. România a avut timp suficient să convingă Comisia Europenă că respectă Regulamentul UE de control al tăierilor ilegale şi că sancţionează pe cei care încalcă legea în domeniu. Autorităţile de la Bucureşti nu au convins nici pe cele de la Bruxelles că sunt în stare să oprească tăierile ilegale, susține Marius Necula, prim-vicepreședinte PER, relatează Știrpesurse.ro.

Din acest moment, România riscă să fie amendată zilnic pentru faptul că nu este capabilă să oprească tăierile ilegale şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi, atrage atenția politicianul, completând că, în perioada pandemiei, România şi-a dublat exportul de masă lemnoasă.

„Considerăm ca principal vinovat, Guvernul României şi în special, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Solicităm ca prin Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul României să oprească total taierile de masă lemnoasă până la adoptarea unui legi care să protejeze pădurile României, să-i pedepsească exemplar pe cei vinovaţi. În cazul în care Costel Alexe nu promovează o astfel de OUG, toţi ecologiştii îi aşteaptă demisia”, transmite Marius Necula, prim-vicepreședinte PER.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.