Reteaua Corect

SUA: Aproape o treime dintre tinerii americani, prea graşi pentru a servi în armată (raport)

Pentagonul are dificultăţi în a recruta tineri americani din cauza excesului ponderal al acestora, dar, chiar şi dintre cei înrolaţi, tot mai mulţi sunt supraponderali, ceea ce le afectează eficacitatea de luptă, notează vineri AFP, consultat de Agerpres.

'Astăzi, aproape o treime din tinerii americani sunt prea graşi pentru a servi în forţele armate', a declarat generalul în retragere Samuel Ebbesen, prezentând un raport al grupului de reflecţie 'Council for a strong America' despre recrutarea în forţele terestre.

'Este esenţial pentru securitatea noastră naţională ca aceia care vor să-şi servească ţara să răspundă criteriilor de admisibilitate', a subliniat el, pe baza documentului intitulat 'Cu o sănătate precară şi nepregătiţi', prezentat alături de directorul pentru recrutare al Pentagonului, generalul Frank Muth.

Conform datelor din 2015 ale Pentagonului, 71% dintre americanii între 17 şi 24 de ani nu se califică pentru a servi în forţele armate din cauza excesului ponderal, a nivelului de educaţie insuficient, a trecutului infracţional sau a consumului de stupefiante. Dintre tinerii care vor să se înroleze, aproape o treime (31%) sunt împiedicaţi de greutate.

Drept rezultat, pentru prima oară după 2005, armata terestră nu a putut înrola în acest an numărul dorit de tineri recruţi, ci cu 6.500 mai puţini.

Raportul mai notează că excesul de greutate îi afectează şi pe militarii activi: în 2015, 7,8% erau consideraţi supraponderali, în creştere cu 73% faţă de 2011.

În fiecare an, Pentagonul alocă 1,5 miliarde de dolari pentru cheltuieli de sănătate legate de obezitatea actualilor şi foştilor soldaţi, precum şi a familiilor lor. Pe lângă aceasta, peste 650.000 de zile de muncă sunt pierdute anual din cauza unor probleme legate de obezitate.

Documentul citează un studiu al Pentagonului, efectuat între lunile ianuarie 2011 şi iunie 2016, care arată că numărul evacuărilor medicale din Irak şi din Afganistan cauzate de fracturi de stres, entorse grave şi alte răni provocate de o igienă precară de viaţă a fost cu 72% mai mare decât cel al evacuărilor pentru răni de luptă.

Pentagonul a înăsprit criteriile fizice impuse militarilor activi, iar ministrul apărării, Jim Mattis, a ameninţat cu concedierea celor care nu vor face faţă.

Conform raportului aceluiaşi grup de reflecţie, obezitatea afectează mai mult statele mai sărace din sud decât pe cele bogate din nord-est. Astfel, procentul tinerilor între 17 şi 24 de ani consideraţi neeligibili pentru o carieră militară, mai ales din cauza obezităţii, atinge 76% în statul Mississippi, dar 68% în Maine. Cei mai puţin tineri obezi sunt în Hawaii (62%), iar cei mai mulţi în capitala Washington DC (78%). 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.