Reteaua Corect

Studiu: Prea mult timp liber este dăunător oamenilor

Scris de newsreporter in 10 septembrie 2021 la 08:26, in Social. 343 vizualizari Intra in discutie Taguristudiu, timp liber shortlinkhttp://crct.ro/nyoQ

Cercetătorii au descoperit că, deşi nivelurile de bunăstare subiectivă se amplifică iniţial odată cu creşterea timpului liber, tendinţa nu se menţine atunci când este vorba de prea mult timp liber, relatează Știripesurse.

„Punctul optim înseamnă o cantitate moderată de timp liber”, a spus dr. Marissa Sharif, co-autor al studiului de la Universitatea din Pennsylvania: „Am constatat că a avea prea mult timp liber este asociat cu o bunăstare subiectivă mai scăzută din cauza lipsei sentimentului de productivitate şi scop”.

Prin datele publicate în Journal of Personality and Social Psychology, Sharif şi colegii săi au arătat modul în care au analizat rezultatele din două sondaje la scară largă, implicând un total de peste 35.000 de participanţi, potrivit The Guardian și Mediafax.

Echipa a constatat că, deşi bunăstarea subiectivă a crescut odată cu timpul liber de până la aproximativ două ore, a început să scadă odată ce acesta a depăşit cinci ore.

În schimb, datele din Studiul Naţional al Forţei de Muncă în Schimbare, realizat între 1992 şi 2008, au arătat că respondenţilor nu li s-a redus nivelul de bunăstare odată cu creşterea timpului liber. Echipa a declarat în urma sondajului că este foarte important modul în care oamenii îşi petrec timpul liber.

Echipa a efectuat apoi două experimente online, cu date de la 2.565 de participanţi americani la unul şi de la 4.046 la celălalt. În ambele experimente, participanţilor li s-a cerut să-şi imagineze o cantitate definită de timp liber pe zi şi ce ar face cu el.

Cercetătorii au constatat că mai mult timp liber nu este neapărat mai bun atunci când influenţează nivelul de bunăstare, stres sau productivitate.

Studiile sugerează că persoanele care simt că au prea puţin timp liber nu ar trebui să renunţe la toate activităţile, ci să încerce să găsească câteva ore de relaxare pe zi. De asemenea, cei care au zile libere ar trebui să încerce să-şi petreacă timpul cu un scop, fie că iau legătura cu alţi oameni, fie că fac ceva productiv.

Andrew Oswald, profesor de economie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea din Warwick, care nu a fost implicat în studiu, a salutat cercetarea: „Acesta este un studiu valoros, deoarece oferă tot felul de dovezi statistice pentru o idee foarte intuitivă: fiinţelor umane le place să aibă timp liber la discreţie, pentru relaxare, treburi casnice, hobby-uri etc., dar nu prea mult”.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.