Reteaua Corect

Spania va fi în stare de urgenţă pentru şase luni

Scris de newsreporter in 30 octombrie 2020 la 12:13, in Social. 393 vizualizari Intra in discutie Taguri6 luni, SPANIA, stare de urgenta shortlinkhttp://crct.ro/nwSK

Spania se va afla în stare de urgenţă o perioadă de şase luni, până în luna mai a anului viitor, dând regiunilor baza legală pentru a decide carantine şi a restricţiona deplasările, în încercarea de a ţine sub control răspândirea noului coronavirus, transmite Reuters preluat de agerpres, relatează Știripesurse.ro.

Statul spaniol este printre cele mai afectate ţări din Europa din cauza Covid-19, cu peste 3 milioane de infecţii.

Reacţia la pandemie a fost deseori afectată de neînţelegerile politice, dar guvernul a reuşit de această dată să strângă suficiente voturi în Parlament pentru a extinde un decret iniţial, care avea o valabilitate de două săptămâni, până pe 9 mai.

Unii spanioli şi-au exprimat îngrijorarea faţă de consecinţele acestei măsuri, într-o ţară care traversează cea mai gravă recesiune după războiul civil din anii ’30.

”Mi se pare prea mult, oamenii nu pot ă suporta. Nu ştim ce să facem. Plătim chirie, facturi, ne gândim ce, ce să facem?”, a declarat Angela Suarez, care lucrează ca bucătar în Madrid şi al cărei program a fost redus din cauza crizei.

Guvernul a anunţat că starea de urgenţă şi restricţiile de călătorie din Spania sunt inevitabile.

"Suntem conştienţi că cetăţenii sunt obosiţi după luni de eforturi şi sacrificii, de a nu putea face ceea ce făceau înainte, de a îmbrăţişa oamenii, familia şi prietenii", a declarat ministrul Sănătăţii Salvador Illa parlamentului.

”Dar nu este momentul să relaxăm măsurile, avem înaintea noastră săptămâni şi luni foarte dure.”

Totuşi, acesta nu va fi sfârşitul incertitudinii pentru mulţi spanioli, întrucât guvernul lasă fiecare regiune să decidă propriile măsuri, creând un pachet de restricţii în toată ţara.

În timp ce Madridul vrea doar să interzică călătoriile în şi din teritoriul său în weekenduri, Catalonia s-a alăturat joi unui număr tot mai mare de regiuni care interzic intrarea şi ieşirea din teritoriul lor timp de cel puţin 15 zile.

Oficialii catalani au declarat că noile măsuri, care includ şi închiderea cinematografelor şi teatrelor şi prelungirea închiderii barurilor şi restaurantelor, sunt necesare pentru a se asigura că spitalele pot face faţă.

”Sistemul nostru de sănătate nu poate face faţă acestui nivel de stres. Nu poate suporta mai mult ", a spus şefa sănătăţii catalane, Alba Verges.

În weekend, locuitorilor din Catalonia li se va interzice, de asemenea, să părăsească municipiul. În timp ce Crăciunul se apropie, unii locuitori din Madrid sunt îngrijoraţi că nu vor putea fi alături de cei dragi.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.