Ideea este că inginerii SpaceX și toți oficialii companiei au făcut niște calcule greșite. Unele care s-au soldat nu doar cu un crater sub platforma de lansare, ci și cu reziduuri toxice aruncate pe plajele din regiunea Boca Chica, Texas, acolo unde a avut loc lansarea. Iar cum plajele alea reprezintă locul de cuibărit al mai multor specii de păsări și țestoase, toate amenințate cu dispariția, înseamnă că SpaceX cam e bună de plată.
Din datele preliminare, lansarea rachetei Starship, cea mai mare ever, s-a soldat și cu geamuri sparte pe o rază de vreo zece kilometri, plus particule de cenușă care au acoperit acoperișurile caselor și școlilor din Port Isabel. Cât despre bucățile de beton încins care au lovit rezervoarele de combustibil din apropiere ca niște șrapnele, avariind toată coșmelia, asta chiar se putea solda cu un dezastru.
Din datele oferite de FAA, SpaceX nu a pregătit o platformă care să absoarbă atât șocul, flăcările cât și reziduurile care rezultă la o astfel de lansare. Iar baza de la Boca Chico, comparativ cu alte baze similare, nu are astfel de măsuri de siguranță. Deci, pe SpaceX pică vina și viitoarele cheltuieli.
Oricum, nu vă așteptați să închidă americanii SpaceX doar pentru atât. Compania merge înainte cu ceea ce avea planificat. Tot ce trebuie să facă Elon Musk și ai lui este să dea asigurări clare că astfel de accidente nu se mai întâmplă, să plătească stricăciunile, să își ceară scuze țestoaselor și păsărilor, asta înainte de a aplica din nou pentru licență. Ca dovadă, chiar ieri, 25 aprilie, SpaceX a primit ok-ul de a folosi în viitor o bază de lansare a rachetelor din California. Asta fiind a cincea bază pe care compania lui Musk are voie să o folosească.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.