Reteaua Corect

Sorina Matei dinamitează ancheta despre Dan Barna

Scris de newsreporter in 06 noiembrie 2019 la 11:48, in Social. 401 vizualizari Intra in discutie Taguriancheta, dan barna, DNA, Rise Project, sorina matei shortlinkhttp://crct.ro/nvek

Aşa se „perpeleşte” un candidat înainte de primul tur la prezidenţiale, este reacția jurnalistei Sorina Matei pe contul său de Facebook, după ce Rise Project a publicat noi date din ancheta jurnalistică despre proiectele cu fonduri europene gestionate de Grupul pentru Consultanță și Dezvoltare (DCG), firma fondată de președintele USR, Dan Barna și din care a ieșit după ce a intrat în politică. Sorina Matei susține că DNA a redeschis abia săptămâna trecută „dosarul proiectelor lui Barna”, exprimându-și opinia în final că acesta va sta în nelucrare sau o să se închidă după ce nu v-a mai interesa pe nimeni, relatează Știripesurse.ro.

„Ce NU v-a spus Rise în legătură cu DNA şi ancheta. Şi nici n-o să vă spună ever:

1. Informaţiile că pe unul din proiectele lui Barna exista un dosar la DNA erau publice. Din 19 iunie 2018. De acum 1 an şi ceva. Erau publicate pe un site din Alba. Reporterul Rise a spus denunţătorului că le văzuse acolo, că doar cunoaşte Alba. Pe Alba 24.ro. Acolo sunt informaţiile şi acum.

2. Apoi tot Rise a spus omului care îşi cauta dreptatea de 5 ani- că din august, de când au vorbit cu el, până în octombrie, să stea, să nu facă nimic, să ţină secretul şi după aceea să se adreseze direct DNA central după ce publică ei. Că DNA central “e de încredere”, că poate rezolvă ei cazul.

3. Ceea ce omul pe 15, la publicarea “în grabă” a unei anchete care dura de 4 luni!!!, a şi făcut. S-a adresat DNA central.

4. Omul a mai aflat tot de la Rise că dosarul fusese închis total. De DNA Alba. Cu a doua clasare. Ceea ce omul la momentul acela nu ştia. El credea că se investiga la DNA Alba. Că doar era disjunsă speţa şi extinsă urmărirea penală.

5. De unde ştia Rise că DNA Alba dăduse a doua clasare pe dosar, omul neştiind nimic şi înainte chiar ca DNA să le răspundă în septembrie pe 544? De la DNA central.

6. Se publică ancheta pe 15, marţi. Omul tot pe 15, aşa cum convenise cu Rise, a trimis solicitare către DNA Central, “de încredere”, de redeschidere a cazului, de infirmare a ambelor clasări.

7. După 2-3 zile, joi- vineri, pe 17-18, intru eu pe fir că doar era vorba de un candidat la Preşedinţie, fonduri, chestii, şi dau de om. Aflu o parte din povestea de mai sus, începe să mă doară capul.

8. DNA se prinde că m-am prins, că le trimisesem solicitare de joi/17, şi Nistor se simte între ciocan şi nicovală.

9. Pe 21, lunea următoare, DNA face o greşeală. Anunţă pe surse un fake. Că au redeschis dosarul Barna. Io verific. Nu redeschiseseră nimic. Deci de ce să dai pe surse un fake de la acel moment doar ca să inflamezi aiurea povestea? La asta să răspundă Nistor şi DNA.

10. Rise ia informaţia fake pe surse DNA cu o largheţe extraordinară că DNA central a redeschis dosarul şi o postează de la alţii/propaganda chiar pe contul lor. Fără să verifice absolut nimic, chiar pe ancheta lor.

11. Io nu mai stau la discuţii. Le fac plângere ălora de la DNA. DNA se urcă pe pereţi. În continuare nu voiau să răspundă nici mie legal, nici omului pe care Rise îl trimisese la DNA central să-şi caute dreptate, DNA central fiind "ăia de încredere" şi nu mai voiau nimănui să nu mai răspundă nimic. Ca să pară că nu e nimic de la ei. Ceea ce era fals.

12. DNA central mai face o mişcare proastă. Că sunt idioţi. Îi răspund apoi omului, şi-l trimit înapoi la Alba. Că să-i răspundă ăia. Bătaie de joc. Dosarul cu clasări, fără clasări, e unul singur. O speţă. Împărţită în 2, cu două numere. Un rahat absolut, tipic lor, când vor să închidă ceva pe şestache.

13. Apoi îmi răspund şi mie că pe Barna nu mai răspund decât în 30 de zile. Deci iar să lase impresia că nimic nu e de la ei. Asta se întâmpla miercuri, pe 30. Urma să treacă şi campania, şi tururile.

14. După 2 zile!!!!, adică vineri pe la 14.00, pe 1 noiembrie, răspunde brusc DNA central neîntrebat de nimeni, care tocmai scrisese pe hârtie că răspund în 30 de zile! Şi oferă – ce să vedeţi- informaţii nitam nisam pe dosarul proiectelor lui Barna, fix în ziua în care aveam emisiune, ei ştiind că am emisiune vinerea.

15. În emisiune nu mai apuc să dau nimic. Că am fost cu zuzele şi spitalele vieţii.

16. Cum informaţiile nu sunt pentru mine să le ţin în dulap şi sunt pe solicitări legale şi tocmai d'aia au fost făcute să ştie oamenii ce se întâmplă, le postez duminică acum, pe 3 noiembrie, pe facebook, cu ambele răspunsuri integrale şi asumate ale DNA.

17. A doua zi, luni, pe 4 noiembrie, hop ţop, nitam nisam, DNA Alba răspunde şi denunţătorului. Omul îmi spune şi îmi dă alea. Cum le-a dat apoi tuturor. Redeschiderea dosarului lui Barna avusese loc în realitate pe 28 octombrie, cu doar câteva zile înainte, ceea ce spusese DNA central şi-n răspunsurile mele, răspunsul către el fusese redactat pe 31 octombrie de rămânere fără obiect a solicitării lui.

18. Marţi, hop ţop, adică ieri, pe 5 noiembrie, apare şi Rise cu un aşa zis fact checking explicativ, cu greşeli şi redactat iar în grabă, în care îi mai dă o ştangă lui Barna, fără să spună, normal, prea multe de DNA, prinzându-şi urechile singuri şi în DLAF.

Aşa se “perpeleşte” un candidat înainte de primul tur la prezidenţiale. My opinion e că dosarul lui Barna o să stea în nelucrare/ ca să nu zic că o se închidă când n-o să mai intereseze pe nimeni. Până atunci, Barna tocmai a fost prăjit cu grijă la foc mic.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.